Avem obiceiul sa ne gandim la un program de exercitii fizice atunci cand vrem sa ne crestem masa musculara.
Sau cand vrem sa scadem in greutatea. Sau cand vrem sa ne tonifiem musculatura dupa o perioada in care am dat in mintea femeilor ignorante si am tinut vreo dieta cretina.
Insa indiferent care este scopul initial al exercitiilor fizice, toti cei care le practica ajung beneficiarii unui bonus extraordinar: fericire in plus.
5 efecte “psihice” ale exercitiilor fizice
Exercitiile fizice te ajuta sa-ti fortifici si corpul, dar si mintea. Astfel, un om care face regulat efort fizic ajunge sa descopere ca acesta determina:
- cresterea increderii in sine
- depasirea unor stari depresive
- un control excelent al emotiilor
- cresterea puterii de concentrare
- largirea zonei de confort
Cat dureaza pana atingi fericirea?
Depinde de organism.
Totusi, in general, dupa 10 – 15 minute de efort fizic moderat si continuu, creierul incepe sa elibereze endorfine, responsabile pentru buna dispozitie a fiecaruia dintre noi.
De asemenea, efortul fizic duce si la producerea serotoninei, numit si “hormonul fericirii” datorita starii de bine general pe care o induce.
Sa recapitulam: 10 -15 minute de efort fizic moderat si continuu. Asta pentru inceput
Daca vei creste intensitatea efortului sau macar timpul de dedicat exercitiilor fizice, vei obtine efecte din ce in ce mai placute.
Important este insa sa nu exagerezi.
Sedintele de antrenament serios care ating 45 de minute sunt excelente si suficiente pentru majoritatea organismelor.
O veste extrem de buna
Exercitiile fizice produc dependenta imediat ce persoana care le practica incepe sa le simta efectele.
Astfel, dupa ce organismul tau face legatura intre starea de bine si efectuarea exercitiilor fizice, iti va fi extrem de usor sa te tii de acestea.
Nu vei mai avea senzatia disconfortului pe care o simteai la inceput, ci doar dorinta de-a a-ti pune cat mai rapid muschii in miscare.
Este o dorinta pe care fiecare fibra miscata la sedinta anterioara de antrenament o va exprima necontenit pana cand i-o vei satisface.
Si nu uita – daca faci exercitii fizice macar 21 de zile, poti spune ca ai capatat un nou obicei. Si nou, si sanatos.
Photo credit: andronicusmax’s photostream on Flickr
- Aboneaza-te la posturile Fii barbat! si vei fi anuntat ori de cate ori se publica articole noi!
- Abonare RSS
- Abonare prin E-mail





{ 13 comments… read them below or add one }
excelent articol , pentru toti cititorii tai le transmit sa soarba fiecare vorbulita si sa o bage la cap… cine intelege cele scrise de tine face foarte bine…
foarte adevarat,sportul e minunat,iar senzatia accea de bine si de implinire vina mai ales atunci cand ai rezultate si ajungi sa obtii ceea ce ti-ai propus.facand o rutina din sport ,te autodisciplinezi,si iti aduce beneficii pe foarte multe planuri.bun articolul.
Inca un articol excelent, cand faci sport ai o senzatie incredibila in sport chiar simti cum este sa fi fericit este o senzatie pe care nu o poti explica.
Credeam ca dupa o luna incepi sa-ti formezi un obicei, nu 21 de zile. :hmmm:
@ DSpider: asa stiam si eu, dar sunt destul de multe opinii recente care sustin ca ar fi suficiente 21 de zile.
Oricum, cred ca lucrul cel mai bun ar fi ca fiecare sa verifice pe propria piele.
avem voie sa facem sex in timp ce facem exercitii?
@ bebe: ai voie sa si gandesti. Sper doar sa nu te doara
Miscarea=Viata..
in plus sportul ofera pana la urma si sanatate fizica si mentala…
Rares, felicitari pentru articol. Intreg blogul emana un optimism contagios care pe mine m-a ajutat enorm. La fel ca articolele voastre cu sportul. Felicitari pentru munca depusa si mult succes in viata si in sporturile pe care le practici. Cat despre obisnuinta, asta cred ca difera in functie de individ. Numai ca acolo unde nu s-a format exista vointa!
Puneti va rog pe site ul mobil si optiunea de a vedea versiunea pentru pc
@ Andrei: blogul are si versiune pentru mobil. Explica-mi, te rog, ce dificultati intampini.
Foarte adevarat.Am fost la atletism 11 ani si nu as putea sta fara sa alerg pentru ca ma revitalizeaza, imi da energie pentru toata ziua, ma ajuta psihic, ma face fericit (asa cum spuneai si in alt articol).Va indemn sa incercati sa alergati in fiecare zi, daca nu macar de 3 ori pe saptamana.