Cea mai scurtă cale de la Sărut la Sex și mai departe de atât

Cum ajungi să te culci cu o femeie - De la Sărut la Sex

Îți place mult o fată.

Sau o femeie.

N-are importanță, oricum cam toate femeile devin niște adolescente atunci când se îndrăgostesc cu adevărat de un bărbat.

Deci îți place mult și ai vrea să fii cu ea.

Sau îți place mult și ai vrea să aveți o relație adevărată.

Sau poate te gândești chiar la cel mai serios plan în ceea ce privește o femeie – căsătoria.

E treaba ta ce vrei, dar întotdeauna vor exista niște întrebări foarte importante:

Vrea și ea același lucru ca tine?

Își dorește și ea să fie cu tine?

Își dorește și ea o relație?

Își face și ea planuri legate de căsătorie, copii și altele de acest fel?

Dacă te place la fel de mult pe cât o placi tu, posibil să aibă aceleași gânduri.

Dacă însă nu te place la fel de mult pe cât o placi tu…

Ai ghicit – e posibil să nu vrea.

De altfel, din acest dezechilibru între ce ai vrea tu de la o femeie și ceea ce vrea ea se nasc unele dintre cele mai mari probleme cu care te confrunți.

Atenție însă, există o nuanță importantă aici: ce spune o femeie din vorbe că vrea este de prea puține ori ceea ce vrea și din fapte.

Întotdeauna trebuie să-i asculți cuvintele, dar totuși să te iei mereu după faptele ei.

Nu pentru că femeile ar fi ființe ipocrite care-și propun să te mintă. Nu-ți face griji, există exemplare de acest fel și printre femei, și printre bărbați.

Femeile pot crede cu toată tăria în ceea ce spun din vorbe că vor, dar pot să arate prin fapte că de fapt vor cu totul altceva.

Astfel, poți spune că o femeie vrea ceea ce vrei tu atunci când îți arată prin fapte asta.

Adică participă cu toată ființa ei la satisfacerea dorințelor tale.

Indiferent dacă tu îți dorești doar sex ocazional sau întemeierea unei familii, o femeie care își dorește același lucru se va dedica îndeplinirii acestor dorințe:

Ia-ți ghidul acum + 3 bonusuri speciale – 299 Lei

Fă-o să fie nebună după tine!

Cum faci o femeie să aibă același plan ca și tine?

Cum o faci să-și dorească ceea ce-ți dorești tu sau chiar mai mult de atât?

Secretul este să o faci să te placă măcar la fel de mult pe cât o placi tu.

Sau să te iubească măcar la fel de mult.

Indiferent că abia acum încerci să o cucerești sau că e vorba de o relație deja înfiripată sau de o relație clasică în care lucrurile nu par să mai fie ca la-nceput, asta trebuie să faci…

Să o determini să te placă măcar la fel de mult pe cât o placi tu.

Cheia aici nu este doar să o faci să te placă.

Cheia este „cel puțin la fel de mult”.

Prin urmare, idealul ar fi să te placă chiar mai mult decât o placi tu.

De ce?

Pentru că-n majoritatea situațiilor în care ai probleme în ceea ce privește relația cu o femeie apare acest dezechilibru – tu o placi pe ea mai mult decât ea te place pe tine.

Poți înlocui „placi” cu „iubești”.

Depinde cum stau lucrurile între voi.

De aici se nasc o grămadă de atitudini nocive pentru masculinitatea ta. De aici apare tendința de-a-ncerca să cumperi la propriu sau la figurat atenția și afecțiunea femeilor.

Tot de aici și tendința de-a te comporta nedemn în interacțiunea cu femeile – de-a fi mai degrabă un servitor al acestora decât un bărbat.

Nu mai vorbesc despre situațiile în care ajungi să nu-nțelegi de ce femeile își pierd rapid interesul pentru tine.

Sau situațiile în care orice ai face, ele nu sunt interesate de tine.

În ghid, te învăț cum să rezolvi aceste probleme.

Definitiv.

Schimbă total situația în favoarea ta – 299 Lei

Învață să te porți ca un bărbat indiferent de situație

În ghid, vei găsi explicate în detaliu lucrurile pe care NU trebuie să le faci după ce i-ai stârnit interesul, dar și lucrurile pe care trebuie să le faci după ce i-ai atras atenția.

Ambele liste sunt importante, chiar dacă majoritatea bărbaților păcătuiesc comițând mai ales erori din categoria „așa nu”.

De asemenea, te învăț cum să te porți ca un bărbat în tot felul de situații, astfel încât comportamentul masculin să fie un reflex pentru tine:

ce este un „chutzpah” și de ce a fi așa ceva te face interesant pentru femei

diferența dintre Căpitani și Secunzi. Cum să treci din postura celui care primește ordine de la femei în cea a celui care decide cum se petrec lucrurile între tine și ea

ce înseamnă cu adevărat să fii dominant de-o manieră atractivă pentru femei. Poți face asta chiar dacă ești timid de felul tău

exemple de dialoguri din care să-nțelegi cum poți să crești rapid în ochii ei ca bărbat

exemple de situații explicate în detaliu pentru a înțelege ce comportament ar trebui să ai astfel încât să fii atractiv pentru ea

ce spun despre tine pozele pe care le-ai făcut împreună cu ea

cum o faci să vină ea spre tine în loc să te duci doar tu spre ea

cum săruți o femeie pentru prima dată

cum să scapi de timiditate când vine vorba de sărutat

cum o faci să te sărute ea prima

cum o faci să se culce cu tine

ce faci după ce te-ai culcat cu ea – informațiile acestea sunt foarte importante. E păcat să strici la final ceea ce ai obținut. Apropo, nu e vreo chestie romantică sau altă porcărie văzută prin filme.

Plus multe alte informații care te vor ajuta să contezi cu adevărat pentru femeile care te atrag:

Ia-ți ghidul și fă-o să vină ea spre tine – 299 Lei

Ce spun unii dintre cititorii ghidurilor Fii bărbat!

Mai jos ai câteva păreri ale unor cititori care au citit în trecut ghiduri scrise de mine:

Am aflat de site-ul tău când am început facultatea. Am avut niște probleme cu o tipă din cămin și un coleg mi-a dat site-ul tău pe WhatsApp.

Atunci m-am simțit jignit și i-am spus să-și țină pentru el recomandările, că nu i-am cerut eu vreun sfat. La câteva zile distanță, aveam o stare proastă și am intrat pe site să văd despre ce-i vorba.

Am cumpărat atunci primul ghid și l-am citit în acea noapte. Colegii de cameră credeau că învăț. Se poate spune și asta pentru că am învățat atunci de ce ajung mereu să fiu eu cel care pierde în relație cu fetele din viața mea.

Când mă gândesc la cum eram și la cum reușesc să fiu acum aproape mereu când am de-a face cu tipe care îmi plac, am impresia că sunt o cu totul altă persoană. Nu înțelege că am devenit cel mai mare cuceritor din Univers, momentan sunt mulțumit că nu mai sunt cel mai mare bleg din Galaxie.

Ți-am scris pentru că un amic mi-a cerut sfatul în legătură cu o fată și mi-am dat seama cât de mult m-am putut schimba în bine dacă alții vin la mine pentru astfel de lucruri. Mulțumesc și stai drept!

(A.N)

Cel mai interesant lucru legat de ghidurile tale este că pe măsură ce le-am citit am început să recunosc nu doar ce greșeam eu, dar și ce făceau bine cei care se pricep la femei.

În trecut nu înțelegeam de ce o femeie nu vrea să fie cu mine, dar voia să fie cu un altul.

Mereu mă întrebam cu ce e mai bun acel tip decât mine. Vorba ta, nu era vorba de valoarea mea ca om, era vorba de comportament și atitudine. Nu erau oameni mai buni, dar știau cum să se comporte cu femeile mai bine.

(R.)

Există ceva ce nu-mi place la ghidurile tale – sunt scumpe. Serios, chiar mi se par scumpe dacă le compar cu cât costă în general o carte din librărie. În rest, pot spune că niciodată nu am citit ceva care să-mi fi folosit mai mult în ceea ce privește femeile.

Aș da orice să fi știut ceea ce știu acum de la tine atunci când aveam 20 de ani, nu la aproape 50. Cred că multe dintre lucrurile care mi s-au întâmplat pe partea asta amoroasă ar fi arătat altfel în trecut.

(V.D)

Nu cred că ți-a mai spus cineva asta. Cel mai mult îmi place la cele două ghiduri cumpărate faptul că m-au influențat în toate privințele, nu doar în seducție. Eu le-am cumpărat pentru că-mi plăcea mult o fată de la muncă și mă enerva că nu reușeam să mă apropii deloc de ea.

Mi-a plăcut când ai spus că trebuie să fii bărbat în toate situațiile, nu doar în ceea ce privește femeile și am pus asta în practică mai mult ca niciodată. Prima schimbare a fost că am început să am relații mai bune și cu bărbații, nu doar cu femeile :))))

Nu mă refer la relații romantice, spun că mă simt mai respectat. Prima dată am crezut că mi se pare mie pentru că sunt „pumped up” de ceea ce am citit, dar am văzut de mai multe ori asta. Eu eram un pic de șef la muncă, dar mai mult cu numele. Acum mă simt la propriu șef fără să fi cerut cuiva să-mi respecte statutul.

(R.C)

Bonusuri speciale dacă îți iei acum ghidul

Dacă îți iei ghidul acum, vei primi încă 3 bonusuri speciale, care în mod normal sunt accesibile doar abonaților plătitori ai site-ului staidrept.ro

  • Cum să ai tărie mentală
  • Cum să scapi definitiv de lene
  • Ce să faci ca să nu mai fii luat de fraier

Plătește cu cardul sau prin transfer bancar – 299 Lei

sau

Atenție: acest ghid are 99 de pagini și este în format electronic (PDF).

Livrarea se face instant prin email când plătești cu cardul sau prin PayPal.

În cazul plății prin transfer bancar, ghidul îți este livrat după ce banii intră în contul nostru sau după ce ne trimiți dovada plății prin email.

Fiind vorba de un produs digital, nu poate fi returnat. Toate vânzările sunt finale.