Un cal este tras de căpăstru spre subteranul unei mine.
Imediat, copitele i se scufundă într-o clisă rece, dar asta contează prea puțin acum. În față e noapte deși în spate e zi.
Nu-i place să treacă de la lumina puternică de afară în întunericul care împresoară brusc gura minei, dar ascultă de smucitura celui care-i hotărâse deja soarta.
Ici-colo, pe pereții minei, se află făclii cu seu, dar lumina pe care acestea o răspândesc în jur este suficientă doar să-i asigure pe mineri că vor vedea un eventual obstacol aflat la mai puțin 2 metri distanță.
Calul despre care-ți povestesc a trăit acum mai bine de 100 de ani și ziua în care a intrat în mină a fost ultima în care s-a bucurat de lumina soarelui.
Au urmat două săptămâni în care, alături de alți câțiva cai, a pus în funcțiune un mecanism care transporta blocuri de sare din subteran la suprafață.
Mecanismul se numea crivac și poți vedea așa ceva în realitate dacă vizitezi salina din Turda, de exemplu.
După două săptămâni în care a muncit ore lungi în semi-beznă, calul nu mai avea suficientă forță pentru ca activiatea sa să fie mulțumitoare.
Prin urmare, un miner îl lua de căpăstru și făcea cu el drumul invers, din mină spre suprafață.
Din păcate, acolo nu venea vreo izbăvire, ci orbirea.
După zilele petrecute în întuneric, oricum ochiul animalului începuse să-și piardă mult din capacități, iar lumina puternică de-afară nu făcea altceva decât să-i dea ultima lovitură și să-i producă o orbire totală.
Probabil că te-ntrebi ce legătură au caii pe care țăranii români din Ardeal și nu numai îi vindeau minelor cu bărbații și interacțiunea acestora cu femeile după care se aprind.
Chiar dacă nu te-ntrebi, îți spun eu.
Faza căpăstrului
Prea mulți dintre bărbații care se aprind după femeile pe care abia le cunosc ajung să devină un fel de cai de mină.
Pentru început, li se pune căpăstru.
În cazul lor, căpăstrul e format din tot felul de nimicuri pe care ea le cere și ei le acceptă docili, crezând că-n felul acesta îi câștigă aprecierea, dragostea sau chiar favoruri sexuale.
Repet, nu e vorba de cine știe ce cerințe exagerate, ci lucruri mărunte, dar care adunate transformă spiritul unui bărbat în spiritul unui animal de povară, a unui servitor.
“Nu vreau pe terasa aia, vreau dincolo”
sau
“Nu te îmbrăca așa când ieși cu mine în oraș, ia-ți bluza asta”
sau
“Te-ai gândit să te epilezi și tu? E scârbos să ai păr pe picioare”
sau
“Nu mânca mere în public că e urât”
sau
“Dă-mi like la ce pun pe Facebook. Mi-ai dat? Mai dă-mi și la poza aia…”
sau
“Fă-mi poze aici! Și aici! A, fă-mi poză când stau așa…”
sau
“Dacă ieși cu prietenii vreau să vin și eu!”
sau
“Te-ai uitat după aia! Am văzut eu că te-ai uitat!”.
Ți-am spus că-s nimicuri.
Aparent, n-au importanță, doar adunate și executate încep să conteze, să se transforme-n căpăstru.
După ce bărbatul capătă căpăstru, ei îi vine foarte ușor să-l tragă în orice direcție, să-i controleze orice mișcare și să-i ia libertatea de-a gândi sau acționa liber.
Intrarea-n mină
Intrarea-n mină se face, de obicei, prin izolarea de vechiul grup de prieteni, de vechile pasiuni, de vechile îndeletniciri.
Mai puține ieșiri la bere, mai puțin mers la pescuit că “murdărești toate alea”, mai puțin uitat la meciuri “că eu ce fac cât tu te uiți la ăia”, mai puțin timp pentru tine și mai mult timp pentru servirea ei.
Clisa în care încep să calce bărbații în cauză este rece, li se urcă evident pe picioare, dar smuciturile căpăstrului sunt deja prea convingătoare, prea poruncitoare și prea firești ca să mai conteze.
Când ai parte de astfel de interacțiuni cu o femeie, ce-i în față – viitorul relației – e întotdeauna negru ca o gură de mină.
Poate-n spate a fost soare, dar asta contează mai puțin.
Învârtirea în jurul crivacului
Relația care urmează e un chin, un efort continuu de parcă ai încerca să-nvârți un crivac de transport al sării asemeni cailor de mină.
De altfel, femeia din viața lor devine un fel de crivac în jurul căruia ei se-nvârt, lângă care dorm, lângă care mănâncă, lângă care trăiesc ca niște morți.
Totul se-ntâmplă într-un soi de întuneric pentru că bărbații intrați în așa ceva-și pierd multe din abilitățile pe care le aveau în libertate.
Social, devin izolați.
Interacționează mai greu cu cei din jur când au ocazia și chiar își pierd dorința de-a mai face vreun pas în vreo direcție de acest tip.
Așteaptă să i se dea indicații, așteaptă să se-nvârtă în jurul crivacului, singurul lucru pe care mai știu să-l facă și care le devine reflex.
În bezna aceea, privirea lor de bărbați devine inutilă și-și pierde intensitatea.
Nu mai sunt stârniți de lucrurile simple care-n trecut îi bucurau și ajung să-și accepte soarta – relația lor este un subteran, o mină, un loc de chin.
Ieșirea din mină
Într-un final, când “crivacul” lor decide că are nevoie de un alt “cal” care să o servească, bărbatul în cauză e trimis la plimbare.
Sau este tras de căpăstru spre gura minei și descoperă acolo cât de orbitoare e lumea de-afară și cât de greu îi este să se readapteze la viața pe care a avut-o-nainte să intre într-o relație nocivă.
Unii bărbați “orbesc” asemenea cailor de mină.
Lumea din jur, fără femeile pe care le-au lăsat să-i abuzeze pare ceva prea strălucitor, prea diferit de ceea ce pot ei controla.
Ghidul de atitudine masculină Stai drept! te ajută să faci două lucruri:
- să nu intri în relații cu femei care-ncearcă să-ți răpească plăcerea de-a fi bărbat liber
- să scapi de orice căpăstru, indiferent cât de puternic a devenit în timp
Simplu, rapid și tare eficient: