Posts tagged as:

software de bugetare

money

Banii au o importanta majora in viata oricarui barbat. Nu pentru ca usureaza relationarea cu femeile, asa cum inca mai cred foarte, foarte multi barbati prostuti, ci pentru ca-ti ofera acces la distractii care presupun costuri.

De asemenea, controlul asupra banilor inseamna foarte mult.

In primul rand, iti elimina o mare parte din stresul zilnic. Nu sumele mari te scapa de griji, ci modul in care stii sa controlezi si sa organizezi eficient sumele pe care le detii.

Mai jos ai pasii exacti care te vor ajuta sa capeti control asupra vietii tale financiare si care ti-o vor imbunatati cu adevarat. Si nu uita: este usor si este foarte profitabil sa-i urmezi :)

1. Fa-ti un buget

Unii spun ca n-au nevoie sa-si bugeteze veniturile si cheltuielile. Ca au o minte atat de speciala incat pot spune rapid tot ce au de cheltuit si tot ce au de incasat.

Chestiunea aceasta seamana insa cu incercarile unui pompier de-a stinge toate incendiile dezbracat. Mai devreme sau mai tarziu, te arzi!

Un buget te ajuta sa-ti limitezi cheltuielile, te ajuta sa le identifici pe cele inutile, te ajuta sa fii disciplinat financiar si te ajuta sa faci economii.

Programe de bugetare:

- My Spending Plan (online, gratuit)

- Quicken Online (online, gratuit)

- Mvelopes (online, 130$ anual)

- Template-uri Excel (Windows, Mac, Linux – gratuit)

2. Consuma mai putin decat produci

Este probabil cea mai importanta regula a fericirii finaciare. Daca vei consuma mai putin decat produci, adica vei cheltui mai putini bani decat incasezi, vei avea in fiecare luna un surplus financiar.

Care este insa pericolul cheltuirii unor sume mai mari decat cele incasate? Datoriile.

E vorba de datoriile pe care le faci la apropiati sau la banci. Intr-un fel sau altul, aceste datorii te costa, aceste datorii te impovareaza psihic, aceste datorii iti altereaza calitatea vietii.

Evita sa consumi pe credit. Incearca sa consumi in limita a ceea ce produci.

3. Urmareste-ti cheltuielile

Una dintre masurile importante pe care le poti lua in sprijinul finantelor personale este sa-ti notezi cheltuielile zilnice pe care le faci.

Poti folosi pentru aceata un program dedicat sau un pix si hartie. Alegerea e la tine.

Trecerea cheltuielilor te ajuta insa sa vezi limpede unde ti se duc banii si sa fii mai atent in privinta volumului de cheltuieli.

In plus, acest exercitiu iti disciplineaza constiinta financiara, astfel incat sa elimini din efectele sindromului “mana larga”.

Programe de urmarit cheltuielile:

- Wesabe (online, gratuit)

- Moneytrackin’ (online, gratuit)

- Geezeo (online, gratuit)

- Moneydance (Windows, Mac, Linux – 39.99 $)

Nota: programele de urmarit cheluielile au, de obicei, si posibilitatea de-a construi bugete. De asemenea, e valabila si varianta inversa, adica programele de bugetare au in foarte multe cazuri si posibilitate de-a urmari cheltuieilile. Noi le-am pus in doua categorii separate pentru a evidentia performanta fiecarui program pe fiecare dintre cele doua domenii.

4. Asigura-ti spatele

Indiferent ca esti angajatul unei companii private sau al unei institutii bugetare, pune bani deoparte.

Romanii, fara a avea o cultura financiara extraordinara, au inventat expresia “bani albi pentru zile negre” si au fost extrem de inspirati in aceasta privinta.

Incearca, in fiecare luna, sa pui niste bani deoparte intr-un asa-zis cont de siguranta. E important sa strangi acolo banii necesari sa traiesti linistit 3 luni fara a incasa vreun leu.

Eu le numesc cele “3 luni de gratie” si consider necesar aceasta asigurare pentru cazul in care, doamne fereste, iti pierzi locul de munca sau ai brusc nevoie sa faci o cheltuiala urgenta, consistenta si neasteptata.

Sfatul este valabil si pentru cei care nu au venituri constante si fixe, precum cei care lucreaza pe cont propriu, nu sunt angajatii cuiva, care au propria afacere etc.

5. Investeste, investeste, investeste…

Dupa ce ti-ai asigurat cele “3 luni de gratie”, orienteaza bani spre zone de investitii.

Iti poti duce o parte din economii spre depozitele bancare cu dobanda interesanta sau chiar spre conturi curente care ofera randamenete excelente.

Pentru asta trebuie sa urmaresti ofertele bancilor. De la inceputul acestui an, bancile au fost in sete de lei si au oferit conturi curente in lei cu dobanzi care au atins si 15%!

Acum, aceste au scazut in jurul a 10%-12% si se anticipeaza ca spre finalul anului sa ajunga la 8%. Oricum, merita sa urmaresti aceste oferte si sa-ti plasezi banii acolo unde iti vor aduce cel mai mare profit.

Pentru cei care detin sume mai mari, bursa sau diverse investitii speculative pot fi interesante. Alegerea este insa la fiecare dintre voi.

In final, va recomand sa investiti intr-o pensie privata facultativa. Studiati ofertele si asigurati-va viitorul. Merita sa te bucuri de viata in fiecare moment al acesteia.

Photo credit: Pingu 1963

{ 8 comments }