3 lucruri pe care trebuie să le știi despre tine

3 lucruri pe care trebuie să le știi ca bărbat

Uite ce-mi spune unul dintre cei care-mi trimit mesaje prin email:

Am făcut ce-ai spus să fac, am invitat-o în oraș și a ieșit cu mine. Am fost să mă văd cu ea, am stat de vorbă, au mers lucrurile perfect.

La două zile după întâlnirea aceea m-a sunat ea să mă invite să ieșim. Bine că a sunat că eu mă pregăteam să-i trimit un mesaj siropos și să dau naibii tot ce ai scris în ghid.

Problema mea este că după ce am ieșit de câteva ori, a început să mă evite. Era mereu ocupată cu munca sau cu niște examene…

Contează mai puțin ce-a spus omul în continuare. Aș fi putut să postez tot mesajul, dar nu vreau să te întristez.

Vreau doar să te educ în câteva privințe simple măcar până când nu vei mai avea nevoie de mine și de sfaturile mele despre seducție.

1. Sfaturile mele sunt valoroase doar dacă le aplici

Sună simplu.

Ți-am mai spus asta, dar trebuie să o repet.

Trebuie să o repet pentru că prea mulți dintre cei care citesc blogul cred că sfaturile mele sunt bune doar pentru ridicare moralului.

„Mamă, ce mișto a zis-o ăla! Așa este, Alex! Bravo, le spui pe bune!”.

Tocmai, eu le spun, dar e treaba ta să le faci.

Dacă nu aplici ceea ce spun eu, reușești un singur lucru – să-mi umpli mie buzunarele cu banii pe care-i plătești pentru ghidurile noastre.

Știu, alți flăcăi care se ocupă de seducție îți garantează succesul atunci când îți vând un astfel de ghid.

Nu știu dacă această garanție au copiat-o în același timp cu textele de pe site-urile de pe-afară, din ghidurile scrise de alții, dar am văzut că o oferă.

Din păcate, eu nu pot oferi așa ceva.

Adevăru-i că sfaturile mele sunt date naibii de bune, dar total inutile dacă nu le pui în practică.

În plus, e păcat să nu încerci când ai de partea ta informații pe care alți bărbați nu le descoperă nici măcar după ce-și trăiesc întreaga viață.

2. Toate femeile sunt la fel

Exagerez intenționat, dar am un scop.

Atunci când vine vorba să aplici sfaturile mele, consideră că toate femeile sunt la fel.

Că sfaturile mele sunt valabile pentru toate femeile pe care le cunoști tu.

Nu de alta, dar prea mulți bărbați au impresia că tipele pe care le abordează ei sunt în mod sigur „mai speciale” decât tipele la care fac eu referire prin textele mele.

Și că sfaturile mele nu se pot aplica pentru situația lor, pentru tipele pe care le cunosc ei.

Realitatea este simplă și destul de exactă – ai de 1.387 de ori mai multe șanse să stârnești atracție unei tipe aplicând spusele mele decât dacă vei considera că ea e specială și că ea trebuie abordată altfel.

Problema e tocmai cu acel „altfel”.

De obicei, „altfel”-ul tău se naște din sexul pe care frica ta de respingere îl face cu mintea ta.

Mai exact, frica ta i-o trage pe la spate minții tale și se naște o nouă abordare.

O abordare nouă, tristă și ineficientă.

Prin urmare, toate femeile sunt la fel… Adică toate te plac dacă aplici sfaturile mele despre seducție.

3. Fii bărbat toată viața ta!

Unii au impresia că e suficient să pună în practică astăzi cele scrise de mine pe blog sau prin ghiduri, iar de mâine pot reveni la starea de cățeluși care cerșesc atenția femeilor din jur.

Blogul acesta nu se numește „Fii bărbat pentru o zi!” sau „Fii bărbat până reușești să o cucerești!”.

Blogul se numește Fii bărbat! și-atât.

Asta înseamnă că trebuie să fii bărbat toată viața ta. În toate ariile vieții tale.

Și-n relație cu femeile, și-n munca ta, și-n toate treburile tale.

Aparent, pentru unii asta e un fel corvoadă. Și e posibil să fie dacă mimezi viața unui bărbat în loc s-o trăiești.

Pe de altă parte, nimic pe lumea aceasta nu-ți poate aduce mai multe satisfacții decât respectul față de natura ta masculină.

Inclusiv lucrurile care ți se par importante în viață ajung de multe ori să fie importante tocmai pentru că le-ai clădit având spiritul despre care îți tot vorbesc pe blogul acesta.

Prin urmare, fii bărbat! Te-asigur, va fi suficient:

Sigur pe Tine – Cum să cucerești femeile cu ajutorul siguranței de sine

 

Abonează-te prin email pentru a primi pdf-ul cu 10 lucruri pe care orice bărbat ar trebui să le știe! Trimit mail-uri zilnic. Fără SPAM, fără scheme triste.