Ce să faci dacă se teme că vei suferi

Cum reacționezi dacă-ți spune că nu vrea să te facă să suferiTocmai ai cunoscut o tipă interesantă și mintea-ți stă doar la ea.

Categoric nu există femeie mai frumoasă, mai deșteaptă, mai plină de caracter decât ea.

Totul este perfect cu o singură excepție…

Are atât de mult caracter încât se teme continuu pentru sentimentele tale.

Adică se teme că te vei îndrăgosti de ea și vei suferi.

Drăguța de ea se teme că vei fi rănit, se teme, pentru tine cum nu s-a mai temut nimeni de pe vremea în care udai pampersul.

Această temere a ei pare cu atât mai impresionantă cu cât vine din partea unei persoane pe care o cunoști de câteva zile. Probabil că te și-ntrebi de ce e acolo cu tine din când în când și nu salvează balene pe unde se salvează balene.

Dacă ți-a spus că vei suferi, e timpul să te distrezi

Atunci când o femeie îți spune că se teme să nu suferi ca urmare a relației cu ea, femeia respectivă face un gest elegant, dar exprimat de-o manieră ciudată.

Concret, îți face faovarea de-a-ți spune că nu e atrasă de tine, dar vrea să se simtă acoperită emoțional, să aibă sprijin gândul că ea te-a avertizat. Nu-ți va spune în față că nu e atrasă de tine decât dacă are foarte multă personalitate.

Va prefera să-ți tot dea semnale de acestea care din perspectivă logică sunt penibile, dar e rolul tău să le citești, nu al ei să le „scrie” clar.

Prin urmare, dacă îți spune că se teme pentru o eventuală suferință care te va cuprinde în viitor sau chiar merge în zona ipocriziei curate și afirmă că nu vrea o relație cu tine tocmai pentru ca tu să nu suferi, atunci e timpul să te distrezi.

Serios, dacă vrei să ai o șansă din acel moment, trebuie să te distrezi. Orice altă reacție este total nefolositoare. De fapt, e mai rău de atât.

Orice altă reacție este un argument în plus pentru subconștientul ei de-a se îndepărta de tine.

De ce trebuie să te distrezi când ea are chef de dramă

Atunci când ea îți spune că se teme pentru sentimentele tale, că vrea să ți le protejeze, că ar fi bine să nu te implici emoțional că etc., probabil că o va spune pe un ton solemn.

Sau măcar pe un ton care va trăda cât de afectată este de gândurile acestea.

Dacă v-ați afla la Hollywood, probabil că pe fundal ai auzi acea muzică dramatică pe care americanii o atașează oricărui moment dramatic.

Din fericire, nu vă aflați acolo, așa că te vei putea concentra asupra momentului cu multă lucididate. În cazul de față, asta înseamnă să zâmbești.

Întâi scurt, apoi larg până la râs.

Nu trebuie să fii cine știe ce actor, e suficient doar să-ți aduci aminte ce ți-am spus eu aici și să te amuzi pe penibilul situației… abia ai cunoscut-o și ea deja se teme pentru tine. Sau o cunoști de ceva vreme și a devenit amuzantă pentru că nu poate să-ți spună direct ceva, vrea să învăluie totul într-un aer nobiliar.

Nu ai vreo regină în față, ai o femeie care se folosește de vorbe pentru a se proteja emoțional. Chiar și-n situația în care își dorește să te protejeze pe tine emoțional, ceea ce este posibil extrem de rar, tot merită să te amuzi.

Ești bărbat, nu cățeluș de la vreun adăpost.

N-ai nevoie de mila nimănui, prin urmare distrează-te atunci când cineva vrea să ți-o acorde.

Ce înseamnă să te distrezi ca un nemernic

E vreun papă-lapte pe-aici?

Normal că este.

Blogul acesta atrage inclusiv toate fețele triste ale lumii seducției.

Orice flăcău care vrea să-și demonstreze că-i lipsit de curaj vine aici pentru a se pedepsi citind ceea ce nu e în stare vreodată să facă și spunându-și printre sughițuri că „Alex David e rău cu femeile și cu mine!….Ouaaaaa!

Se smiorcăie?

Naibii, sunt prea vizual, ar trebui să mă abțin să mai am astfel de imagini în fața mea.

În fine, întrebam dacă este vreun papă-lapte aici pentru că vreau să-i protejez pe aceștia de impactul cu sfaturile mele.

Asta pentru că un papă-lapte nu ar concepe vreodată ca trebuie să te amuzi atunci când ea își arată îngrijorarea față de o eventuală suferință a ta ca urmare a interacțiunii cu ea.

Un papă-lapte nu ar concepe vreodată că o femeie minte sau că o femeie poate fi incorectă în atitudine chiar și atunci când nu-și propune așa ceva.

Ideea este că singura ta șansă de-a zdruncina credința ei conform căreia vei fi o victimă, un tip care va suferi, este să arăți contrariul.

Simplu fapt că te amuzi în fața perspectivei pe care ea ți-o descrie este suficient să o faci să se îndoiască de ceea ce spune. Nu mai poate fi solemnă, nu mai poate prevesti suferința ta, nu mai poate fi plină de compasiune pentru tine.

Tu stai în fața ei și râzi ca un nemernic. Nimic din atitudinea ta nu e demn de milă, din contră.

Se va supăra?

Aproape sigur se va supăra măcar din vorbe, dacă nu în profunzime.

Și va încerca să facă tot ceea ce ține de ea pentru ca tu să-ți ceri scuze, pentru a încerca să o împaci, pentru a încerca să spui că te-ai purtat ca un nemernic.

Dacă vei ceda și vei încerca să o împaci, îți vei bate joc de șansele tale de-a avea contur în ochii ei. Vei reveni în situația de dinainte, a celui care e prea afectat de ceea ce se întâmplă în jurul tău pentru a părea măcar parțial bărbat.

În schimb, poți face altceva.

Poți să o împaci în glumă. Poți să-i spui că ești un nemernic de vreme ce tu n-ai avertizat-o că va suferi dacă va avea de-a face cu tine 🙂

Cumva, vei ajunge în locul în care a fost ea când s-a gândit atât de duios la binele tău. Te-asigur că e o poziție mult mai bună decât cea în care erai demn de milă.

PS 1: nu e bine să fii papă-lapte nici la figurat, dar nici la propriu. Ai mai multe amănunte aici.

PS 2: în ghidul De la Sărut la Sex te-nvăț ce ai de făcut pentru a determina o femeie să-și dorească să te sărute ea prima.

Sună simplu, nu? Dacă aplici sfaturile mele din acel ghid, categoric va fi simplu.

Mai mult, e vorba despre o tehnică specială de influențare a femeilor, o tehnică inventată de mine și pe care n-am dezvăluit-o niciodată pe blog, în email-urile zilnice sau în vreun alt ghid:

De la Sărut la Sex

 

Abonează-te prin email pentru a primi pdf-ul cu 10 lucruri pe care orice bărbat ar trebui să le știe! Trimit mail-uri zilnic. Fără SPAM, fără scheme triste.