Ce trebuie sa stii cand reintri in jocul seductiei

Cum devii din nou atractiv pentru femeiDacă ai citit blogul acesta cu atenție, știi deja că a-ți arăta suferința atunci când ea vrea să se despartă de tine este o idee proastă.

Că disperarea ta din momentul în care ea te anunță că vrea o pauză sau disperarea ta de după momentul în care ea a luat pauză de tine este una dintre cele mai neatractive manifestări ale unui bărbat.

Singura mea metodă de-a te consola este să-ți spun că majoritatea bărbaților fac această eroare.

Și singura metodă de-a te ajuta este să-ți recomand ghidul de recâștigare a iubitei.

Apropo, sper că reții faptul că ghidul este doar pentru situațiile în care femeia pe care vrei să o recâștigi este cu adevărat specială.

In rest, bagă la cap și nu mai repeta erorile din trecut.

De altfel, tocmai despre trecut vreau sa-ti vorbesc astăzi.

Despre genul acela de trecut care te va urmări un timp. Uuu… ce dramatic sună! 🙂

Și despre importanța trecutului când vine vorba să-ți faci un nou prezent în relațiile cu femeile.

După o relație clasică ve fi puțin „accidentat”

Sper că-ți place fotbalul măcar pe sfert din cât îmi place mie.

Nu de alta, dar vei înțelege mai ușor ceea ce-ți spun acum.

Atunci când ai ieșit dintr-o relație clasică și vrei să revii în jocul seducției, trăiești cam ceea ce trăiește un fotbalist care a lipsit de pe teren din cauza unei accidentări.

Două lucruri se întâmplă cu acești fotbaliști: „uită” un pic fotbalul și au nevoie de-o perioadă de timp pentru a reveni la forma lor maximă, cea de dinaintea accidentării.

În seducție, e cam la fel.

O relație clasică terminată prost te transformă într-un jucător „accidentat” în jocul seducției.

Deși nu-mi place să te bat la cap cu bla-bla-uri de genul ăsta, realitatea este că există ceva șanse să fii puțin zob cu nervii, cu încrederea în tine și chiar cu abilitățile de-a interacționa cu oamenii din jur.

Mai mult, comparația cu fotbalul se prelungește și-aici – unele accidentări sunt mai grave, altele mai puțin grave.

Ideea este că vei avea nevoie de-o perioadă în care să-ți reaminteși regulile jocului și vei avea nevoie de „jocuri în picioare” (abordarări, interacțiuni cu femeile) pentru a reveni la un nivel decent.

Nu-ți trebuie o relație clasică imediat după o despărțire

Majoritatea barbatilor care isi pierd iubitele fac un lucru deștept: vor să reintre rapid  în joc.

Problema este că atunci când forțezi lucrurile, accidentările pot recidiva.

Adică atunci când te repezi la prima femeie care-ți iese în cale și vrei instant o relație clasică, ai „șanse” mari să suferi o nouă accidentare.

Asta pentru că disperarea ta nu este atractivă pentru o femeie.

Disperarea, nerăbdarea, surescitarea, toate acestea sunt neatractive.

În plus, după o despărțire, standardele tale s-ar putea să fie destul de jos. Să ți se pară că o femeie sub nivelul tău ar fi întruchiparea cine știe cărei perfecțiuni.

Sfatul meu este să să nu te arunci într-o relație clasică imediat, chiar dacă tipa ți se pare cu adevărat interesantă.

Să știi că poți avea interacțiune cu o femeie și fără să-ți mărturisești dragostea, și fără să vă sunați zilnic de 18 ori, și fără să fii un cuplu așa cum ai văzut tu la mama și la tata.

Sau prin filme.

Nu te lua după deștepții care-ți spun că dacă nu te grăbești o vei pierde.

Dacă ar avea dreptate în ceea ce spun, s-ar grăbi ei mai puțin cu mâna dreaptă și-ar cunoaște mai multe femei reale.

Nu-i povesti ei despre accidentarea ta

Știi ce-i acela un papă-lapte?

Unii ți-ar spune că-i un flăcău cu apucături alimentare controversate.

De fapt, un papă-lapte e mai degrabă un flăcău care simte nevoia să-i povestească oricărei femei dornice să-l asculte despre dramele lui în dragoste.

Acest flăcău crede că dacă povestește ce suferințe a trăit în relație cu fost iubită, automat va stârni un soi de milă iubăreață.

Așa ceva nu există.

Mila este de-un singur fel – milă.

Atât. Milă și-atât,

Iar mila, la fel ca disperarea, nu stârnește atracție.

O femeie căreia îi povestești suferințele tale te va compătimi, dar nu te va iubi pentru că ai suferit.

Nu va fi atrasă de tine pentru că ți s-au dat papucii.

Singurul lucru care stârnește atracție este comportamentul de bărbat.

Prin urmare, învață cum să te porți ca un bărbat și intră din nou în joc:

Întâlnirile  – Cum să o cucerești din prima

 

 

 

Abonează-te prin email pentru a primi pdf-ul cu 10 lucruri pe care orice bărbat ar trebui să le știe! Trimit mail-uri zilnic. Fără SPAM, fără scheme triste.