Cum te bagi în seamă după ce ai cunoscut-o

Cum să te bagi în seamă cu ea după ce ai cunoscut-o
Când te bagi în seamă cu o femeie, nu te purta de parcă ea îți face un favor că stă de vorbă cu tine. Adică, nu fi lache flaușat.

În lumea bărbaților, există o credință care spune că după ce ai cunoscut o fată sau după ce ai ieșit pentru prima dată cu ea, trebuie să astepți 3 zile până te bagi din nou în seamă.

De ce 3 zile?

De ce nu două zile și 4 ore?

Nu e foarte clar.

Cel mai probabil, e vorba despre un interval de timp ușor de memorat și suficient de mare cât să-i facă pe unii să înțeleagă că chiar e necesară o pauză.

Prin urmare, nu spun că e ceva fără valoare, din contră, cred că e o idee care îi ajută foarte mult măcar pe anumiți flăcăi.

Concret, regula celor 3 zile are rolul de-a-i frâna un pic pe cei care cred că e ok să sufoce o femeie cu telefoane și mesaje imediat ce au ocazia să facă asta.

Ai cunoscut-o, ați făcut schimb de numere, ok, poți respira un pic acum.

Teoretic ar trebui să-ți continui viața până în momentul în care vrei să ai de-a face din nou cu ea.

Care viață însă?

Dacă tu n-ai niciun fel de viață, normal că vei fi tentat să o suni sau să-i dai mesaj imediat ce ai ocazia.

Uneori, chiar la câteva minute după ce tocmai ați terminat de vorbit.

Ce-i spune asta ei?

Îi spune ce ți-am spus și eu mai sus: că ești disperat și că n-ai nimic important în viața ta de zi cu zi.

Unii flăcăi se păcălesc singuri și consideră că o astfel de atitudine sufocantă este doar o dovadă a seriozității lor.

Sau cred că sunt romantici cu o astfel de atitudine tocmai pentru că habar n-au ce înseamnă romantismul cu adevărat.

Și că asta ar trebui să le acorde un avantaj în relație cu alți bărbați.

Prostii.

Cu cât golul în viața ta este mai mare, cu atât vei fi mai tentat să fii disperat și să te păcălești singur.

Cum să ai răbdare când nu mai ai răbdare

Care-i concluzia până acum?

Că faptele reacțiile și atitudinile tale-n relație cu o femeie abia cunoscută n-ar trebui să fie bazate în primul rând pe emoții (disperare), ci mai ales pe logică masculină.

Sigur, tu poți alege să faci ce vrei, dar eu îți spun aici doar ceea ce te ajută să nu ratezi iar și iar oportunitățile care ți se ivesc.

De ce insist să faci ceva împotriva a ceea ce simți?

E o discuție mai lungă, pe care încerc să o scurtez pe cât posibil.

Concret, trăiești deja într-o lume în care avem acces foarte ușor la aproape orice ne dorim din perspectiva bunurilor și serviciilor.

De la viteza cu care accesezi orice informație online și viteza cu care îți vine la ușă o comandă de mâncare, totul ne „antrenează” să fim nerăbdători.

Inclusiv rapiditatea cu care obținem plăcere din tot felul de surse super accesibile – Netflix, site-uri pentru adulți, TV etc. ne influențează capacitățile de-a ne controla impulsurile.

Combină această obișnuință de-a obține plăcere instant cu disperarea primitivă de-a avea de-a face cu o femeie și rezultatul aproape sigur va fi dezastruos.

Prin urmare, ce faci ca să capeți control?

Simplu.

În loc să faci din femei prioritatea ta, faci din propria viață prioritatea ta.

Pentru că atunci când femeile sunt prioritatea ta, restul vieții este în haos și vei fără doar și poate sclavul impulsurilor de moment.

În schimb, când îți pui ordine în viață, capacitatea ta de-a fi atractiv în ochii femeilor crește dramatic.

Nu doar pentru că un bărbat cu viața pusă în ordine chiar este super atractiv pentru femei, ci și pentru că un astfel de bărbat are control asupra felului în care interacționează cu femeile.

Ce îi spui unei femei în primul mesaj sau prima dată când o suni

Mai important decât perioada de timp după care o suni sau îi trimiți un mesaj este ce-i spui atunci când vorbești cu ea.

Am scris un ghid întreg care te învață exact cum să vorbești cu o femeie, dar vreau să te lămuresc ce ai de făcut în acest caz particular.

În primul rând, contează mult starea cu care tu intri în convorbire.

La ce mă refer concret?

Indiferent că este vorba de o convorbire telefonică sau de un mesaj scris, nu te apuci să te prezinți ca la școală și nu te apuci să-i reamintești unde v-ați cunoscut.

Adică nu spui ceva de genul:

Bună, sunt Gigel. Ne-am cunoscut la ziua Dianei și am zis să te sun să văd ce mai faci și dacă vrei să bem un suc vineri, spre seară, la ce oră poți tu.

Unii flăcăi fac asta pentru că au reflexul autocastrării.

Nu, faci lucrurile mult mai simple pentru tine.

Poți vorbi cu ea în orice fel atât timp cât atitudinea ta nu este a unui flăcău care crede că i se face un favor dacă e băgat în seamă.

De exemplu, o suni sau îi scrii și-i spui ceva de genul…

Victor: Bună, sunt Victor.
Camelia: Bună… Victor? Care Victor?
Victor: Deci dai numărul oricărui Victor cu care ai de-a face și apoi te-ncurci în întâlniri.
Camelia: Stai puțin, că nu înțeleg, ce întâlnire?
Victor: Adică nu ești Florina?
Camelia: Nu, nu sunt Florina, sunt Camelia.
Victor: Camelia? Camelia, vară-mea de la Măneciu?
Camelia: Nu, Camelia de la București, cu care ai stat de vorbă la ziua Dianei, unde am făcut schimb de numere.
Victor: Am făcut eu asta? Scuză-mă, dar am băut mult atunci. Deci nu ești tipa aia urâtă pe care voiam să o invit în oraș?
Camelia: :))) Nu, îmi pare rău, nu te pot ajuta. Și nu te-am văzut bând altceva decât apă.
Victor: Incredibil, voi ajunge să ies cu tipe drăguțe pentru că urâtele sunt extrem de neserioase.
Camelia: Nu știu ce să-ți zic, fiecare cu gusturile sale. Eu îți doresc baftă.
Victor: Să știi că apreciez ceva la tine.
Camelia: Ce apreciezi?
Victor: Că ai fost sinceră. Adică ai recunoscut că ești Camelia, nu te-ai apucat să spui că ești Florina, care nici măcar nu există.
Camelia: Deci îmi vâjâie capul cu atâtea nume.
Victor: OK, hai să ieșim, joi, la 18:00, în Centrul Vechi.

Ce obții cu o astfel de abordare?

Probabil, obții o întâlnire. Dar dincolo de asta, mai obții alte câteva lucruri importante.

Deși ai putea fi tentat să crezi că farmecul discuției ar sta în folosirea exactă a acestor idei / cuvinte, realitatea este departe de așa ceva.

Farmecul stă atitudinea din spatele acestor idei / cuvinte.

Concret, e vorba de atitudinea unui bărbat care face următoarele lucruri:

  • saluți și te prezinți scurt, fără detalii specifice flăcăilor care vor să asigure femeia cu care vorbesc că abordarea lor este una legitimă pentru că s-au cunoscut și au primit numărul și etc.
  • nu te simți dator să dai explicații clasice când ea simulează sau nu că nu știe despre cine este vorba. Din contră, o pui pe ea în postura de-a se explica prin simplu fapt că o acuzi în glumă că dă numărul oricui
  • te faci la rândul tău că nu știi cu cine stai de vorbă, chestiune total nespecifică mapeților speriați, care cred că o astfel de glumă ar determina femeile să le-nchidă telefonul
  • umanizezi discuția cu includerea unei verioșoare inventate de la Măneciu și te folsești de rezonanța ușor rurală a numelui localității ca să o activezi. Unele fete, indiferent de origine, simt nevoia să fie percepute ca fiind de la oraș și sunt gata să demonstreze asta.
  • pui confuzia pe seama băuturii pe care nu ai consumat-o și induci ideea că te pregăteai să ieși în oraș cu o urâtă, adică folosești autoironia de-o manieră evident exagerată.
  • îi dezvălui elegant că nu exista nicio urâtă și apreciezi în glumă sinceritatea ei, că nu s-a dat cine nu este.
  • o inviți în oraș la modul concret, cu zi, oră și loc.

Ca simplă idee, Camelia a ieșit cu Victor timp de câteva luni, apoi și-au văzut fiecare de treaba lui, Camelia crezând că ea a fost cea care s-a despărțit de Victor 🙂

Ce faci dacă o femeie nu e interesată să discute cu tine

Uneori, femeile care-ți dau numărul nu mai sunt ulterior interesate să aibă de-a face cu tine.

De ce?

Pot fi tot felul de motive.

Uneori, e vorba că tipa s-a înflăcărat când ți-a dat numărul, dar apoi s-a confruntat cu realitatea – are o relație din care nu vrea să iasă sau n-are curajul să iasă.

Sau ți-a dat numărul pentru că i s-a părut că ești un tip interesant, dar ulterior, ai făcut greșeala de-a mai rămâne un timp în preajma ei ca să-i arăți cât de entuziasmat ești că te-a băgat în seamă.

Și exemplele pot continua.

Ideea este că indiferent care-i motivul pentru care ea nu mai vrea ulterior să aibă de-a face cu tine, trebuie să-i respecți femeii dorința.

Fără insistență de doi lei, fără atitudine de flăcău jignit.

Demn, ca un bărbat care-și păstrează puterea în interacțiune cu femeile.

De exemplu…

Victor: Bună, sunt Victor.
Andreea: Bună, Victor… Uite, am vrut să te sun eu mai devreme, să vorbesc cu tine.
Victor: Da, ar fi fost ciudat doar să mă suni și să nu spui nimic.
Andreea: Haha, da… Ideea este că eu sunt într-o perioadă mai dificilă și nu vreau să-mi complic viața mai mult. Ești un tip ok, dar momentan vreau să mă concentrez pe alte lucruri.
Victor: Excelent, de asta te sunasem și eu. Voiam să-ți spun că momentan traversez o perioadă mai dificilă și nu vreau să-mi complic viața mai mult. Că ești un tip ok, pardon, o tipă ok și dar momentan vreau să mă concentrez pe alte lucruri. Dacă-mi spui pe ce lucruri te concentrezi tu, ți le spun și eu pe ale mele.
Andreea: OMG :)))
Victor: Stai liniștită, ne concentrăm separat, eram doar curios.
Andreea: Ufff, Victor eu am pe cineva și nu mi-am rezolvat lucrurile și n-aș vrea să te încurc în vreun fel.
Victor: Îmi pare rău, dar o relație pur sexuală nu accept.
Andreea: :))) N-am zis așa ceva, am zis că am pe cineva și nu pot să mă implic în altă relație. În alte condiții, chiar mi-ar fi plăcut să ne cunoaștem mai bine.
Victor: Da, și mie mi-ar fi plăcut să ne căsătorim, dar o lăsăm pe altă dată.
Andreea: Am zis să ne cunoaștem mai bine, nu să ne căsătorim :)))
Victor: A, ok, am avut impresia că ești genul care caută ceva serios.
Andreea: Acum nu vreau o relație, nu caut nimic, dar de fel sunt o tipă serioasă.
Victor: Ai râs cam mult pentru o tipă serioasă, dar mergem pe-ncredere. OK, zi faină!
Andreea: Mersi la fel. Te pup, Victor!

Dacă acest dialog este inspirat din realitate, atunci te asigur de un lucru – ea l-a căutat pe el încă de două ori înainte să se despartă de iubitul ei.

De ce a făcut-o?

Din tot felul de motive. Unele, de-a dreptul neromantice – majoritatea femeilor au tendința de-a-și găsi pe cineva înainte de-a ieși cu totul dintr-o relație.

Totuși, dincolo de asta, ceea ce a făcut-o pe ea cu adevărat să-l caute pe el a fost atitudinea lui.

Concret, el a făcut câteva lucruri foarte importante în acest dialog:

  • nu a încercat vreun moment să o convingă că ar fi o idee bună să relaționeze, s-a limitat să glumească pentru a destinde discuția
  • a imitat explicațiile ei pentru a-și motiva propriul refuz de a relaționa cu ea. Deși în mod evident este o glumă, în fundalul minții ei apare ideea că la rândul lui n-ar dori să aibă de-a face cu ea. Știu, pare absurd, dar chiar dacă anumite idei sunt transmise evident exagerat sau în glumă, tot au un efect.
  • când ea a spus că are pe cineva, el s-a comportat ca și când ea i-ar fi cerut să aibă o relație sexuală, de tip amantlâc. Iarăși, a fost o chestiune spusă evident în glumă, dar a introdus ideea de sex fără să fie libidinos.
  • a introdus ideea exagerată de căsătorie ca și când ea și-ar fi dorit asta dacă nu era într-o relație. Aici este vorba doar de o poziționare a ei în postura de tipă care urmărește bărbații cu scopul de-a-i lega definitiv de ea.
  • a făcut-o atentă la faptul că s-a simțit bine în compania lui atunci când a remarcat că a râs cam mult pentru o tipă serioasă
  • a închis conversația simplu și rapid, lucru care, de obicei, le face pe femei să-și dorească mai mult.

În fine, ideea nu este să copiezi replicile de aici, ci să înțelegi ce se află în spatele acestui tip de purta discuțiile cu femeile care te atrag.

Dacă vrei să înveți mai multe legat de cum să stârnești atracție femeilor cu care ai de a face, acest ghid îți va fi de mare ajutor:

Sigur pe Tine – Cum să cucerești femeile cu ajutorul siguranței de sine

 

 

Abonează-te prin email pentru a primi pdf-ul cu 10 lucruri pe care orice bărbat ar trebui să le știe! Trimit mail-uri zilnic. Fără SPAM, fără scheme triste.