Sună complicat, nu?
Gelozia e mereu complicată, dar poate fi înțeleasă dacă ai un pic de răbdare.
Repet și simplific…
Acum niște ani, știam un tip pe nume George care avea o prietenă pe nume Maria. Problema era că Mariei îi plăcea un alt băiat care stătea în același cămin studențesc cu ei.
Prin urmare, George avea diverse suferințe.
Faptul că avea acele suferințe nu este neobișnuit, asta li se întâmplă multor bărbați când le place câte o femeie și aceasta nu le răspunde așa cum și-ar dori ei.
Problema era cum își manifesta George aceste suferințe.
Mai exact, încerca să stea tot timpul în preajma Mariei pentru ca aceasta să nu poată să interacționeze în privat cu tipul de care-i plăcea.
De asemenea, îi cerea telefonul la verificat și o conducea la școală în fiecare dimineață să se asigure că nu deviază de la drumul spre cursuri.
În plus, de multe ori când erau împreună, cerșea afecțiune din partea Mariei: insista să se ia de mână, îi reproșa că nu-i face declarații de dragoste și o acuza continuu că îl iubște pe acel tip.
Adică avea tot felul de apucături de lăbar trist și gelos.
De ce ți l-am dat exemplu?
Pentru că George a ajuns la un moment să o amenințe pe Maria că se va sinucide dacă îl va părăsi. Vei zice că ai mai auzit cazuri de astea, dar George a mers mai departe.
Nu, nu s-a sinucis.
A făcut ceva ce n-aș fi crezut că un bărbat poate face vreodată: i-a spus și rivalului lui că dacă se vede cu Maria, se va sinucide.
Unii dintre voi vor râde, altora vă va fi milă de George.
Ideea este însă că gelozia te poate face să ai tot felul de comportamente aberante.
Mai mult, gelozia este o emoție care poate crește mult în intensitate și să-ți producă suferințe profunde dacă nu știi cum s-o tratezi încă din fazele ei incipiente.
De ce ești gelos
În mare, a fi gelos este ceva natural.
Adică psihicul uman are această aplecare spre gelozie pentru că natura a vrut ca tu să nu fii indiferent în jocul perpetuării mai departe a genelor tale.
Cumva, gelozia este și un soi de reflex competitiv – păsându-ți de ceea ce se întâmplă apropo de interacțiunile tale cu femeile vei fi automat tentat să faci tot ceea ce ține de tine să reușești.
Dacă în zorii uminității a face tot ceea ce ține de tine însemna inclusiv să dai în cap rivalilor, astăzi lucrurile sunt diferite.
Normele sociale nu-ți mai permit să-ți elimini rivalii de-o manieră primitivă, așa că apare o tulburare profundă provocată de această incapacitate de-a rezolva rapid problemele de concurență.
De asta suferi: ești programat să ai succes în relație cu femeile și-ți lipsește posibilitatea de-a te folosi de mijloacele pe care indivizii din specia noastră le-au folosit în trecut ca să-și rezolve o parte din problemele de gen.
Al doilea motiv pentru care ești gelos ține de felul în care te percepi tu pe tine însuți.
Cu cât ai o stimă de sine mai scăzută, cu atât ești mai vulnerabil în ghearele geloziei.
E firesc să se întâmple asta mai ales că stima de sine scăzută atinge și ceea ce-ți spuneam că natura a programat pentru tine – perpetuarea genelor cu orice preț.
Având o stimă de sine scăzută, te vezi pe tine însuți drept un bărbat inferior, un bărbat de mâna a doua.
Asta îți produce o mare suferință pentru că automat îți sabotează programarea naturală de care-ți vorbeam.
De ce trebuie să eviți să fii gelos
După cum îți spuneam mai sus, gelozia este o emoție care crește-n intensitate atunci când nu este tratată așa cum trebuie.
Apoi, gelozia îți produce suferință. Cu cât gelozia crește în intensitate, cu atât suferința ta este mai mare.
În fine, de parcă n-ar fi suficientă suferința, gelozia te face și să acționezi prostește. Te sabotează în relație cu femeile.
Atenție, faptul că suferi nu-ți scuză acțiunile prostești.
După cum ai văzut în exemplul cu George și Maria, comportamentul lui a devenit treptat de-a dreptul aberant.
De la a o sufoca aproape cu prezența lui și până la a amenința cu sinuciderea a trecut destul de puțin timp.
Aproape în fiecare zi, George se manifesta din ce în ce mai exagerat.
În paralel, pe măsură ce George avea aceste atitudini, Maria și-a pierdut total interesul față de el. Atracția tindea oricum spre zero de vreme ce începuse să-i placă celălalt tip, dar faptul că George o presa cu acel comportament de turbare geloasă a făcut-o să caute scăpare.
Când George a amenințat-o că se sinucide, Maria a evitat în primă fază să-i spună că-l părăsește. Totuși, decizia de-a scăpa cu orice preț de el fusese deja luată.
Lucru acesta l-a și făcut ulterior, fără să mai țină cont de amenințările plânse ale lui George.
De ce-ți spun asta?
Deși un simplu exemplu nu poate avea valoare de „regulă”, adevărul este că femeile simt repulsie față de bărbații care-și manifestă gelozia.
Mai mult, față de cei care-și manifestă gelozia de-o manieră extremă, femeile simt o nevoie profundă de evadare, de ieșire totală din interacțiune.
Uneori, vei auzi femei care spun că lor le place să vadă că tipul de lângă ele este gelos. Cumva, explică ele, asta arată că bărbaților în cauză le pasă de ele.
Dacă e gelos, înseamnă că mă iubește. Un bărbat care nu e gelos sigur nu te iubește!
Femeile vorbesc multe prostii. Aceasta este una dintre ele.
Nu trebuie să le condamni pentru asta, vorba de mai sus sună bine și multor femei le plac vorbele care sună bine.
De aia și postează pe Facebook tot felul de citate penibile.
Tu citești însă acest site și ai acces la aceste ghiduri. Prin urmare, am pretenția de la tine să știi că atracția nu se stârnește convingând o femeie că o iubești.
De altfel, în jocul seducției, când vrei să cucerești o femeie, nu contează absolut deloc cât o iubești tu. Contează doar cât de atrasă este ea de tine.
Prin urmare, nu te apuca să-ți arăți gelozia pentru a-i demonstra ei că-ți pasă de ea sau că o iubești.
Nu face această eroare.
Nu te baza pe faptul că suferința ta o va face pe ea să te iubească.
Nu te va iubi, îi va fi poate milă de tine-n primă fază.
În a doua, va încerca să scape de tine pentru că oricât de bună i-ar fi inima, nicio femeie nu-și dorește să-și petreacă viața alături de un tip suferind.
În fine, e important să nu-ți manifești gelozia și pentru că ești mereu martorul acțiunilor tale. Așa cum îți tot spun, tu vei vedea mereu ce faci, ce spui, cum reacționezi.
Nu doar femeia care ți-a provocat gelozia te vede când acționezi prostește și va-ncerca să fugă de tine, dar și tu vei fugi de tine.
Sigur, într-un sens metaforic.
Adică vei avea o și mai scăzută stimă de sine când vei rememora cât de penibil te-ai purtat în anumite momente: ce reproșuri i-ai făcut, cum ai urlat, cum ai plâns, cum te-ai rugat de ea etc.
Cum eviți să fii gelos când ești gelos
Acum, știi de ce e important să nu-ți manifești gelozia.
Știi că gelozia manifestată așa cum o manifestă majoritatea bărbaților este o dovadă a unei masculinități scăzute și o dovadă a unei stime de sine scăzute.
Totuși, vei spune că este foarte greu să nu te arăți gelos când ești gelos.
Așa este, e greu.
Totuși, deși-i greu, lucrurile se pot rezolva atunci când lucrezi un pic la conturul tău ca bărbat și la conținutul tău ca bărbat.
Asta înseamnă să lucrezi și la imaginea ta, la ceea ce se vede-n exterior, dar și la ce e interiorul tău.
Dacă faci asta, gelozia devine un simplu gând automat. Nu dispare total, dar apare mult mai rar și mult mai puțin intens.
Ce ai putea face imediat?
În primul rând, e foarte important că știi rațional de ce e important să nu acționezi așa cum a făcut-o George sau cum o fac majoritatea bărbaților geloși.
Știi rațional că dacă acționezi așa, nu vei face altceva decât să-ți alimentezi trăirile de om gelos și că vei deveni din ce în ce mai aberant în comportament și mai neatractiv în ochii femeilor celor din jur.
E foarte important că știi asta.
Apoi, pentru că am menționat stima de sine scăzută ca sursă pentru fragilitate în fața geloziei, atunci e foarte important să lucrezi și în această direcție.
Un început poate fi acesta – ghid Sfarmă Piatră.
Un alt pont pe care-l recomand uneori bărbaților în consilierea individuală este ceea ce eu numesc „ruperea geloziei„.
Ce-nseamnă ruperea geloziei?
Dacă luăm cazul lui George, ruperea geloziei înseamnă stoparea relației cu Maria în momentul în care acesta a constatat că ea nu mai e atrasă de el și este atrasă de acel tip.
Aparent, e o variantă extremă de acțiune.
Ție îți place tipa în cauză sau ești îndrăgostit de ea sau chiar o iubești.
Cum să stopezi interacțiunea cu ea?
Deja te gândești că vei suferi mai mult dacă vei face asta.
Nu, nu vei suferi mai mult.
Când ea nu mai e atrasă de tine, dar este atrasă de altul, tu nu mai ești de fapt cu ea.
Înțelegi?
Simplu fapt că locuiți împreună sau simplu fapt că ea nu are curajul să-ți recunoacă direct că nu te mai vrea nu înseamnă că mai sunteți împreună.
Când ea e atrasă de altul și nu se mai poartă așa cum o făcea în trecut, gelozia va începe să crească-n tine.
Din acest motiv, acesta-i cel mai bun moment să acționezi ca un bărbat, nu ca un papă lapte. Aceste cuvinte simple au mare efect:
Maria, nu mai vreau să fiu cu tine. Îmi doresc să fiu cu altcineva.
Atât.
Nu îi spui că nu mai vrei să fii cu ea pentru că ea e atrasă de altul.
Nu faci mare caz.
Nu te smiorcăi.
Spui doar că nu mai vrei să fii cu ea și că-ți dorești să fii cu altcineva.
De foarte multe ori în astfel de situații, apare o reacție aproape amuzantă din partea tipei.
Deși până să spui că te desparți de ea și-ar fi dorit poate să scape de tine, brusc o dai peste cap.
Ea și-a pierdut anterior interesul pentru tine pentru că nu te-a mai văzut suficient de bărbat. Nu ai mai avut în ochii ei caracteristicile acelea stârnitoare ale bărbatului.
Totuși, când îi spui că faci acest pas, brusc lucrurile se pot schimba dramatic.
Brusc devii din nou bărbat.
Brusc ai personalitate.
Brusc ești coios.
Brusc ai alternative la ea.
De multe ori, asta le face pe femei să te reevalueze profund și să nu-și mai dorească să vă despărțiti. Normal, dacă vrei ca asta să nu fie doar ceva temporar, trebuie să schimbi lucruri în ceea ce privește natura ta de bărbat.
Pentru asta, îți recomand această combinație de ghiduri:
Stai drept! – Ghid de Atitudine Masculină
+
De la Sărut la Sex – Dă-i voie să se culce cu tine!
Asta înseamnă să rupi gelozia: să acționezi direct, cu masculinitate.
Nu stai și-ți faci tot felul de scenarii în minte, nu te apuci să o urmărești, nu te apuci să-i faci reproșuri, nu te smiorcăi, nu faci nimic care hrănește gelozia până când o face un monstru.
Din contră, o elimini din fașă.
Fără teamă și fără riscuri.
Nu riști să pierzi o femeie care nu mai e atrasă deja de tine, „riști” doar să o recâștigi.
Foto: pedrosimoes7