Stai drept! – Ghid de Atitudine Masculină (Ediția a II-a)

Stai drept! - Ghid de Atitudine Masculină (Ediția a II-a)

De ce te simți aiurea când o femeie te respinge?

Sau când te ignoră ca și când n-ai conta.

Sau când te tratează ca pe un fraier.

Sau când se amuză pe seama încercărilor tale de-a te băga-n seamă.

Sau când te bagă în seamă doar atunci când are nevoie de ceva de la tine.

Sau când se desparte de tine pentru că brusc și-a dat seama că vrea altceva de la viață.

Răspunsul este simplu: natura a avut grijă să ne programeze psihic astfel încât genul acesta de respingere / ignorare / manipulare să doară.

Totuși, pe unii îi doare mai mult, pe alții mai puțin.

În plus, există o categorie de bărbați care ori n-ajung în situația de-a fi respinși, ori nu suferă dacă se-ntâmplă asta.

Din contră, știu cum să se comporte astfel încât o respingere inițială să fie doar o oportunitate pentru o victorie finală.

Acești bărbați știu ce au de făcut astfel încât să întoarcă jocul în favoarea lor.

Ce secret au?

Bărbații cu trei ouă

Unii bărbați au două ouă, dar se comportă de parcă n-ar avea vreunul.

Alții au două ouă, dar se poartă de parcă ar avea trei.

În fine, cei din prima categorie sunt victimile de serviciu ale femeilor cu care au de-a face.

Nu pentru că femeile sunt niște creaturi oribile care se hrănesc cu suferința bărbaților.

Din contră, femeile sunt de-a dreptul înnebunite după bărbații care sunt bărbați.

Din păcate, acești bărbați sunt victime pentru că prin propriul comportament, prin atitudinile lor, prin faptele și vorbele lor le fac pe femei să-i trateze ca pe niște bărbați de mâna a doua.

Partea tristă este că acești bărbați sunt încurajați de societatea în care trăim să se comporte în continuare așa.

Să plătească prețul suferinței în relație cu femeile.

Culmea este că exact aceleași femei care-i resping pe acești flăcăi au cu totul altă atitudine față de bărbații din a doua categorie.

Cei despre care am spus că s-au născut având două ouă, dar care se comportă de parcă ar avea trei.

Poate să ți se pară nedrept asta.

Poate ar fi cazul să faci o petiție prin care să protestezi împotriva tuturor acelor femei care îi favorizează pe unii bărbați în defavoarea altora.

Apoi, mulțumit, să te întorci la lucrurile cu adevărat importante din această viață: la jocurile video, la filmele cu super eroi și la făcut „alba”.

Stai liniștit, nu văd ce faci în intimitate.

Am doar o vagă bănuială că, de multe ori, jocurile video, filmele cu super eroi și „alba” merg împreună.

Dacă greșesc, îmi cer scuze.

Fără să batem palma, desigur.

Dar poate nu ești genul respectiv de bărbat.

Poate ești genul de bărbat dornic să facă ceva concret ca să-și îmbunătățească în mod real situația, dar nu știe cum să înceapă și de unde să înceapă.

Genul de persoană care vrea să fie respectat de femeile cu care are de-a face și genul de persoană care vrea să stârnească atracție puternică acestor femei.

Genul de persoană care are doar două ouă în pantaloni, dar are cel puțin 3 ouă în atitudine.

Ghidul acesta te ajută exact în această privință.

Ia-ți ghidul acum și fă-te respectat de femei – 299 Lei

Cum îți mărești numărul de ouă

Spuneam mai sus că există o categorie de bărbați care nu ajung prea des în postura de-a fi respinși de femei.

Din contră, femeile își doresc uneori nebunește să fie cu acești bărbați.

Mai mult, când acești indivizi ajung în rare ocazii să fie respinși, nu suferă așa cum suferă în general alți flăcăi ajunși în situația lor.

De ce?

Nu pentru c-ar fi niște nenorociți fără sentimente, așa cum îi pot acuza unele femei și unii fani ai jocurilor video, ai filmelor cu super eroi și ai dragostei cu propria mână.

Aceștia nu suferă deloc sau nu suferă așa cum o fac alții pentru că știu cum să trateze respingerea.

Felul în care te comporți când ai fost respins influențează major felul în care te simți ulterior.

Momentele acelea în care îți aduci aminte ce-ai spus tu când ea a râs, când ea ți-a spus că vrea o pauză, când ea te-a ignorat, când ea s-a despărțit de tine sunt cele mai dureroase.

Dacă ai ști cum să tratezi lucrurile acestea, respingerea ori nu te-ar atinge deloc, ori te-ar atinge superficial.

Mai mult, atitudinea ta ar putea să schimbe profund intențiile ei inițiale.

Adică să treacă de la „nu mai vreau să fiu cu tine” la „vreau să fiu numai cu tine”.

Ghidul acesta te învață cum să-ți dezvolți propria atitudine masculină.

Te învață cum să tratezi situațiile dificile din interacțiunea cu femeile.

Te învață să întorci totul în favoarea ta prin vorbe, fapte și atitudini masculine.

Ia-ți ghidul acum și fii bărbat cu femeile – 299 Lei

Ce este nou în ediția a II-a a ghidului Stai drept!

Am scris prima ediție a acestui ghid în 2015.

A trecut ceva vreme de atunci, așa că am decis să îmbunătățesc ceva ce era deja considerat unul dintre cele mai bune ghiduri ale mele.

Cum am făcut asta?

Mă uit foarte atent la email-urile pe care le primesc de la cititorii site-ului și ale ghidurilor.

Văd exact ce lucruri au fost folositoare și ce alte informații ar fi necesare ca lucrurile să meargă și mai bine pentru ce-i care-mi urmează sfaturile.

Prin urmare, exact asta am făcut – am păstrat tot ce era deja foarte bun în prima ediție a ghidului și am adăugat cele elemente care fac ghidul actual și mai bun.

Am îmbunătățit unde era de îmbunătățit și am adăugat unde era de adăugat.

Sigur, asta înseamnă și că am dublat conținutul ghidului.

De fapt, mai mult decât dublat, dar asta e mai puțin important.

Importantă este calitatea informației și aplicarea ei.

Concret, printre noutățile din ghid vei găsi:

o serie de exemple noi de conversații cu femei care să te inspire pentru discuțiile pe care le porți tu cu ea față în față, pe Instagram, Facebook, Tinder, WhatsApp, site-uri de dating, chat-uri etc.

o listă cu principii care să te ajute să ai o filozofie masculină clară. Asta te ajută în situațiile în care altfel n-ai fi știut ce să spui, cum să te comporți etc.

o imagine clară a motivelor pentru care te confrunți cu dificultăți în interacțiunile sau în relațiile clasice cu femeile și rădăcinile psihice care au dus la situația asta. Când știi motivele, poți lua măsuri. Ghidul îți dă și motivele, și măsurile.

cum să-ți formezi propriul contur masculin bazându-te pe adevăr, nu pe scheme ieftine de manipulare. E vorba de relația ta cu adevărul și vei vedea câtă forță de atracție poate determina un lucru aparent simplu

o listă cu 15 cărți din care eu selectez de obicei recomandările pentru bărbații care ajung să facă terapie cu mine. Unele sunt cărți care pot fi găsite doar în limba engleză, altele au fost traduse în română.

o tehnică banală, dar eficientă de îmbunătățire a aspectului fizic.

un set de idei și principii care să te ajute să evaluezi o femeie.

informații care te ajută să judeci corect dacă este sau nu este cazul să faci pasul spre căsătorie cu o femeie. Am adăugat inclusiv detalii care te pot ajuta să formulezi o cerere în căsătorie care să te favorizeze în mod real.

informații legate de felul în care ar trebui să gestionezi momentele dificile din interacțiunea cu o femeie sau cele dintr-o relație clasică.

un set de idei în funcție de care să-ți evaluezi prietenii

explicații limpezi ale comportamentului femeilor în tot felul de situații și informații care să te ajute să tratezi cum trebuie aceste situații

Ia-ți ghidul acum și treci la treabă – 299 Lei

Ce altceva vei putea citi în ediția a II-a a ghidului Stai drept!

Așa cum spuneam, am păstrat tot ce era deja foarte bun în prima ediție a acestui ghid.

Prin urmare, vei putea folosi în continuare tehnici care te ajută să fii atractiv în ochii femeilor.

Vei afla:

ce element al limbajului corpului face mintea femeilor să saliveze pur și simplu

cele 4 tipuri de reacții pe care o femeie le are la interacțiunea cu tine și care este singura atitudine pe care trebuie să o eviți cu orice preț

ce sunt bărbații invizibili și cum să eviți să intri în această categorie

cum să-ți construiești conturul de bărbat astfel încât să fii remarcabil și atractiv pentru femeile din jur

cea mai importantă „declarație” pe care o poate face corpul unui bărbat pentru mintea unei femei – nu, n-are legătură cu felul în care arăți, musculatură sau alte chestiuni de gen.

peste 80% dintre bărbați o fac, iar o bună parte din restul de 20% o fac, dar nu recunosc c-o fac. Află ce pierzi de fiecare dată când o faci

cea mai importantă sursă de putere care-ți va influența profund masculinitatea

de ce bărbații trebuie să fie negustori de emoții și plăceri și cum faci femeile să-ți devină cliente

ce se-ntâmplă când nu te porți ca un bărbat în interacțiunile cu femeile

cum să creezi tensiune sexuală și cum să te folosești de acest ingredient pentru a o seduce (nu implică sex, ci doar vorbe și atitudini)

Ia-ți ghidul și schimbă-te rapid în ochii ei – 299 Lei

Afli cum să te porți în discuțiile cu ea: față în față, Instagram, Facebook, pe Tinder, la telefon, WhatsApp etc.

Acest ghid este special din multe puncte de vedere.

De exemplu, am făcut un lucru pe care nu-l obișnuiesc să-l fac – am dezvăluit lucruri care țin de interacțiunea mea personală cu femeile.

Normal, nu vei ști vreodată despre ce femei este exact vorba, dar asta contează mai puțin.

În schimb, vei învăța ce atitudini trebuie să ai în discuții cu femeile pe care vrei să le stârnești, să le atragi, să le seduci.

Vei avea dialoguri concrete din care îți vei putea da seama care este atitudinea corectă în discuțiile față în față, la telefon, WhatsApp, pe chat-uri, pe Instagram, Facebook, Tinder etc.

Toate abordările de acolo sunt originale.

Nu doar că nu le vei găsi prin alte părți, dar te vor ajuta să schimbi profund modul în care o femeie te privește.

Profund și total.

Mai mult, vei vedea că ghidul acesta te va ajuta să-ți recapeți stăpânirea de sine, te va ajuta să redevii stăpânul gândurilor și acțiunilor tale.

Anumite lucruri te vor transforma prin simpla lor citire.

Altele trebuie puse în practică și necesită efortul tău.

Nicio pară mălăiață nu va pica-n gura vreunui nătăfleață.

Nu mai pierde vremea și schimbă total felul în care te privesc femeile:

Plătește cu cardul sau prin transfer bancar – 299 Lei

sau

Atenție: acest ghid are 230 de pagini și este în format electronic (PDF).

Livrarea se face instant prin email când plătești cu cardul sau prin PayPal.

În cazul plății prin transfer bancar, ghidul îți este livrat după ce banii intră în contul nostru sau după ce ne trimiți dovada plății prin email.

Fiind vorba de un produs digital, nu poate fi returnat. Toate vânzările sunt finale.