Relațiile – Probleme și Soluții

Cel mai probabil, acesta este cel mai important ghid pe care l-am scris vreodată. Desigur, e doar părerea mea după 20 ani în care am avut contact nemijlocit cu cele mai dificile situații din viața unor bărbați.

Din punctul tău de vedere, lucrurile pot sta diferit.

Totuși, dacă te afli într-o relație care scârție sau care nu merge așa cum ți-ai dori, aproape sigur vei avea aceeași părere ca mine după ce vei citi ghidul.

Și după ce vei aplica ce scrie în acesta.

Ca în cazul oricărui alt ghid de-al meu, beneficiile maxime se ating nu doar dacă citești, ci și dacă aplici ceea ce citești în ghid.

Desigur, anumite lucruri sunt imposibil de refuzat după ce le cunoști. Adică, nu poți să le afli și apoi să le ignori. Se vor lipi de mentalul tău nu pentru că dețin eu vreo putere magică de inflențare, ci pentru că aproape tot ce scrie în ghid reprezintă piese lipsă sau nedezvoltate încă din structura ta masculină.

Deci citindu-le, doar le “activezi”.

Dar nu tot ce îți ofer eu se așează în matca ta mentală ca la simpla apăsare a unui buton. Anumite lucruri te vor face să te simți incomod. Asta ca să folosesc un termen blând în loc să spun că vei fi de dreptul ofticat în anumite privințe.

Iritat profund că ai lăsat să ți se întâmple lucruri pe care ori nu le meritai, ori le meritai, dar puteau fi evitate cu mare ușurință.

De ce am refuzat să scriu un ghid dedicat relațiilor dintre bărbați și femei timp de 20 ani

De-a lungul anilor, am primit o grămadă de solicitări legate de subiectele pe care cititorii site-ului ar fi dorit să le tratez în mail-uri, articole sau ghiduri.

Un ghid dedicat relațiilor este de departe în fruntea acestei liste de cerințe.

Și totuși, am refuzat să scriu un astfel de ghid multă vreme din două mari motive.

În primul rând, când am început proiectul site-ului am decis să-i ajut pe bărbați să-și găsească iubite și să învețe ce au de făcut ca să fie atractivi în ochii acestora de-o manieră de-a dreptul spectaculoasă.

Am stat intenționat în afara sferei relațiilor clasice pentru că am considerat că orice bărbat trebuie să-și gestioneze relația așa cum crede el de cuviință.

Cred acest lucru cu toată tăria și astăzi – bărbații au nevoie să decidă pentru ei și să îmbrățișeze riscurile reale sau imaginare ale deciziilor pe care le iau. Face parte din natura noastră masculină să acționăm chiar și când ne temem de acțiune.

Să plătim pentru deciziile noastre sau să culegem roadele deciziilor noastre.

În al doilea rând, așa cum am spus de nenumărate ori, tot ceea ce înveți de la mine se aplică în interacțiune cu femeile indiferent de vârsta acestora, indiferent de naționalitatea acestora și indiferent dacă femeile respective sunt tipe abia cunoscute sau femei cu care te afli de niște ani într-o relație clasică.

Desigur, există mici nuanțe care trebuie adaptate fiecărei situații în parte, dar ideea rămâne valabilă pentru ghidurile mele nu sunt despre tactici obosite, ci despre principii valabile în interacțiunea bărbați – femei de când existăm ca specie și aș chiar și înainte de asta…

Doar că unii bărbați nu cred asta.

Nu cred că o femeie de 50 ani devine o adolescentă de 19 ani când e îndrăgostită și că e-n regulă să te porți cu oricare dintre ele absolut la fel.

Poate nu la fel în privința subiectelor pe care le discutați – s-ar putea ca Taylor Swift să prezinte același interes pentru una dintre ele așa cum prezintă Bonnie Taylor.

Și invers.

Dar la fel din perspectiva dinamicii bărbați – femei.

Asta pentru că ceva rămâne sigur neschimbat în orice interacțiune de acest gen – femeile heterosexuale sunt interesate de bărbați care sunt bărbați. Inclusiv când ai dubii pentru că vezi diverși flăcăi efeminați având super succes în relații cu femeile, te asigur că acel succes nu este bazat pe faptul că-și fac unghiile cu lac, ci pe caracteristici masculine care sunt puternice, dar nevizibile.

De ce am decis totuși să lansez acest ghid dedicat relațiilor clasice și nu numai

Pentru că dacă simți nevoia unui ghid special dedicat relațiilor clasice, atunci e posibil ca această nevoie să vină uneori dintr-un soi de curiozitate super bine intenționată.

“Ce aș putea face mai bine în relația mea?”

Dar acesta este un scenariu fericit.

Alături de mulți alți bărbați, poți să simți nevoia unui astfel de ghid dintr-un soi de suferință sau chiar sufocantă disperare.

Suferința pe care o simți poate fi legată de o încredere în tine pusă la pământ de diverse evenimente din viața ta actuală sau de viața ta din trecut, fie el și îndepărat, așa cum e copilăria.

Sau poate fi vorba de o disperare reală legată de faptul că relația în care ești se destramă sub ochii tăi și simți că orice ai face, nimic nu pare să oprească acest dezastru.

Prin urmare, mental vorbind, chiar n-ai chef să vină cineva să-ți spună să compilezi informații din 7 surse ca să ajungi la o concluzie suficient de clară cât să-ți redea speranța și să te pună din nou pe drumul corect în relația ta.

Așa că am scris acest ghid.

Relații care pot fi îmbunătățite sau salvate cu ajutorul ghidului Relațiile

În mare, nu există tip de relație care să nu beneficieze de pe urma aplicării de către bărbați a principiilor pe care ți le ofer.

Relații aflate la începuturi.

Relații care durează de ani sau zeci de ani.

Relații clasice sau “moderne”.

Relații care se află la final în ciuda a ceea ce-ți dorești.

Relații care pot fi salvate și relații din care ar trebui să te salvezi.

Nu întâmplător, am vrut să numesc inițial ghidul “Relațiile – Probleme și soluții”.

Știu, seamănă cu titlurile culegerilor de matematică de pe vremuri, dar asta nu e ceva întâmplător – de-a lungul existenței fiibarbat.ro, am acumulat un volum absolut uriaș de probleme semnalate de cititorii site-ului.

Sigur, asta nu înseamnă că fiecare bărbat care mi-a scris a avut o problemă diferită de-a celorlalți. Unele s-au repetat iar și iar și iar…

Suficient de mult cât să se califice imediat în noul ghid pentru “rezolvare”.

Dar desigur, au fost și aspecte mai puțin obișnuite care apar în relații și care au meritat de asemenea să fie tratate pe larg ca să fie limpede ce poți face când ai impresia câteodată corectă că situația ta este altfel decât situația altuia.

Nu cumpăra ceva de la mine fără să citești aceste rânduri

Te rog să fii atent la două nuanțe care-ți pot părea neobișnuite când vine vorba de un text care încearcă să-ți vândă ceva.

În primu rând, nu există pe lumea aceasta o garanție absolută că dacă vei face lucrurile într-un anume fel, în mod sigur relația ta va fi salvată.

Deci nici eu nu-ți pot promite asta.

Eu pot însă să-ți promit că vei beneficia prin intermediul acestui ghid de experiența mea de 20 ani pusă în slujba bărbaților care s-au confruntat cu probleme în relații.

Sigur, contează și faptul că sunt psihoterapeut și că lucrez în cabinet mai ales cu bărbați, ceea ce mă face destul de diferit de colegii mei care lucrează în general mai ales cu femei.

Totuși, nimic nu se compară cu miile de mail-uri primite de-a lungul a două decenii de la bărbați aflați în dificultăți paralizante ale vieții lor din cauza relațiilor care se deteriorează rapid sau chiar se-ncheie brusc cu violența oarbă a unei uși trântite-n nas.

Prin urmare, deși poți fi convins că situația ta este una specială, există o probabilitate mare nu doar să știu ce simți, dar și să știu exact ce te-ar putea ajuta ca ceea ce simți să nu se transforme, metaforic vorbind, într-o rană mortală pentru psihicul tău.

În al doilea rând, nu cumpăra ceva de la mine dacă ai probleme cu banii.

Deși relațiile cu femeile pot fi extrem de importante pentru fericirea ta ca bărbat, problemele financiare sunt genul de probleme care necesită rezolvări mai urgente. Iar rezolvările urgente pot include aproape sigur să nu dai bani pe lucruri care nu reprezintă o prioritate absolută, așa cum sunt și ghidurile mele într-un astfel de caz.

Am tot interesul să-mi vând ghidurile și o fac cu energia celui care știe că oferă ceva valoros unor oameni care au nevoie de ceea ce le ofer.

Dar este mult mai profitabil inclusiv pentru mine ca cei care cumpără să plătească din postura celui care-și rezolvă o problemă sau dorește să se informeze, nu din postura unui bleg care se lasă prostit din reflex de orice-i zboară prin fața ochilor.

Ce vei găsi în ghidul Relațiile

Sunt o grămadă de ponturi care te ajută să-ți repui relația pe calea corectă sau doar să îmbunătățești ceea ce ai deja.

Printre acestea:

soluția supremă pentru orice problemă dintr-o relație. Primele efecte ale acestei soluții se văd aproape instant. Pe termen mediu și lung, nimic nu se compară cu aceasta

de ce pare greu să te porți ca un bărbat în relație cu femeile și ce poți face să devină nu doar ușor, dar plăcut atât pentru tine, cât și pentru ea

cum te influențează “moștenirea de familie” când vine vorba de relații și ce poți face ca să devii selectiv în ceea ce privește influența trecutului asupra prezentului tău.

cum să profiți de ceea ce ești deja ca să re-stârnești atracție iubitei tale. Nimic împotriva firii tale, ci doar idei care exploatează ceea ce se află deja în tine. Fă din defecte avantajele tale irezistibile!

cum să-ți gestionezi izbucnirile nervoase astfel încât să nu fii acuzat că ești un flăcău ajuns la menopauză. Și cum să-ți canalizezi energia din spatele acestor izbucniri spre direcții care să te ajute, nu să te tragă înapoi

de ce la început totul era bine în relație, iar apoi n-a mai fost… Și cum să te ferești de autopăcălire pentru a vedea lucrurile așa cum sunt, nu așa cum ai fi dorit să fie. Asta te ajută enorm în relație pentru că femeile respectă întotdeauna bărbații capabili să recunoască realitatea înainte de-a o modifica

de ce e important să spui clar ce vrei de la o relație indiferent că abia ați început acea relație sau că vă pregătiți să aniversați nunta de argint. Și cum să spui ce vrei astfel încât dorința ta să devină și dorința ei

lucrurile care-ți pot sabota relația deși par că sunt exact ingredientele unei fericiri viitoare. De fapt, nu că pot să-ți saboteze relația, aproape sigur o vor face. N-are rost să auzi clasicul “am nevoie de o pauză” când e mai plăcut să auzi “nu pot trăi fără tine”

ce să faci totuși dacă ea ajunge să-ți spună ceva ce-ți dă lumea peste cap – ex. “am nevoie de o pauză” sau “nu te mai iubesc” sau “iau copiii și plec”.

cum să elimini lipsa de respect din relația ei cu tine. Și din relația ta cu ea. Deci din relația voastră. E important să știi cum să faci asta pentru că deși e romantic să crezi că tot ce contează este dragostea, te asigur că nimic nu crește cu adevărat într-o relație în care ea nu te respectă

cum să gestionezi certurile care ajung să se desfășoare în fața copiilor. Și ce să faci ca astfel de evenimente să nu se mai repete. Ideea de-a aștepta să nu fie copiii de față nu este o soluție. Copiii sunt mereu de față într-o relație.

cum să folosești romantismul în relație astfel încât să crești atracția ei față de tine, nu să te transformi într-un lache trist care imită ceea ce a văzut prin filmele de doi lei de la Hollywood. Nu ajunge în situația ca gesturile tale romantice să fie doar muniție pentru luptele ei cu prietenele pe care vrea să le facă invidioase

află care sunt marile minciuni ale relațiilor ideale astfel încât să nu lași forme canceroase de relație să se dezvolte între voi

află care este principala teamă a bărbaților și a femeilor într-o relație astfel încât să știi cum să gestionezi problemele majore care se nasc din aceste frici. Nu e vorba despre porcăriile pe care le vehiculează psihologia pop sau literatura self help în general

✓ nu accepta asta sub nicio formă! Asta dacă mai vrei ca tu însuți să mai ai vreo formă ca bărbat, desigur

ce să faci dacă apare un alt bărbat în peisaj. Citește și aplică, e foarte important în situații dificile pentru tine și relația ta

banii în relație. Sună simplu, dar poate fi complicat atunci când între ceea ce ar trebui să se întâmple și ceea ce se întâmplă există diferențe șocante

relațiile la distanță – există așa ceva cu adevărat? Și dacă da, în ce condiții poți avea o astfel de distanță fără ca un oarecare George de la service-ul de peste drum să-ți țină locul în lipsă

Repet, e vorba doar de o parte din ceea ce ghidul îți oferă.

Prin urmare, dă click pe butonul de cumpărare de mai jos și fă plata cu cardul:

sau

Atenție: acest ghid are 170 pagini și este în format electronic (PDF).

Livrarea se face instant prin email când plătești cu cardul sau prin PayPal.

Fiind vorba de un produs digital, nu poate fi returnat.

Toate vânzările sunt finale.