Atitudinea de bărbat este ceea ce tu poți controla în interacțiunile cu cei din jur, indiferent că e vorba de femei sau de alți bărbați. Te poți purta ca un bărbat sau ca un papă lapte, alegerea e la tine.
Unii bărbați cred că a fi bleg îți aduce niște avantaje. Posibil, dar nu în relație cu femeile.
Acesta e un text mai important decât ai putea să-ți închipui.
Pe de o parte, pentru că e vorba de o problemă pe cât de frecventă, pe atât de puțin discutată.
Îndrăznesc chiar să spun că nu vei găsi aproape nimic despre acest subiect.
În fine, sintagma de „reflex al autocastrării” este inventată de mine ca să descriu cât mai fidel și limpede un comportament căruia îi cad pradă mulți bărbați.
Concret, reflexul autocastrării este tendința unor bărbați de-a-și bate joc de propria persoană cu scopul de-a stârni atracție femeilor.
Felul în care arăți va conta întotdeauna. Dar nu atât cât crezi.
Când vine vorba de relații, felul în care arăți ca bărbat va conta întotdeauna pentru o femeie.
Întrebarea este însă cât de mult contează aspectul fizic în ochii ei, nu dacă are sau nu are vreo importanță.
Abia aici vine prima veste bună pentru bărbații care nu arată așa cum și-ar dori să arate. Adică pentru majoritatea bărbaților.
Concret, aspectul fizic contează, dar importanța sa nu este nici decisivă, nici atât de mare pe cât ai crede.
Adică sigur te-ar ajuta să arăți foarte bine din punct de vedere fizic, dar asta nu înseamnă că nu poți cuceri o femeie și fără să fii un Tom Cruise sau un George Clooney.
Dacă reacționezi ca un ofticos când te blochează pe rețelele sociale, poți fi sigur că satisfacția ei va fi imensă.
Dacă o femeie te-a blocat peste tot, ai două mari lucruri de făcut în mod sigur:
1. Îți vezi de treabă. 2. Îți vezi de treabă.
Aparent, am repetat de două ori același lucru.
Nu chiar.
Prima dată, am spus că îți vezi de treabă în sensul că nu încerci chestii triste, gen să o contactezi cumva cu forța sau să apelezi la nu știu ce prietenă de-ai ei să îți facă din nou intrarea bla-bla.
Nu de alta, dar dacă ea te-a blocat, înseamnă că cel puțin pentru moment nu vrea să vorbească cu tine.
Există mai multe forme de control, dar rezultatul este mereu același – bărbatul controlat este, popular vorbind, un căcăcios.
După textul acesta, am primit mai multe mail-uri de la cititori care par să aibă cam aceeași neclaritate:
„Ce înseamnă control? Ce înseamnă că o femeie te controlează?”.
În general, a fi controlat înseamnă mai multe lucruri.
Cel mai des, oamenii se gândesc la situațiile în care execuți tot ceea ce-ți cere prietena / iubita / soția să faci indiferent dacă acele cerințe sunt sau nu pe placul tău.
Popular, se spune că ești sub papuc.
De ce sub papuc?
Pentru că ea calcă pe tine. De aici și ideea că unii bărbați se poartă ca niște preșuri.
De exemplu, ea îți cere să mergi la un concert al lui Ștefan Bănică chiar în timp ce tu ai fi vrut să vezi un meci cu prietenii tăi.
Și nu doar că ai fi vrut să vezi meciul respectiv, dar urăști muzica lui Ștefan Bănică, pantalonii lui Ștefan Bănică, publicul lui Ștefan Bănică și fața lui Ștefan Bănică.
Adică, în mare, ești un bărbat normal.
Dar totuși, mergi la acel concert și renunți la plăcerea ta pentru că altfel ea s-ar putea supăra.
Femeile nu vor să faci ce vor ele, vor doar să fii bărbat.
Între ceea ce o femeie spune că-i place și ceea ce-i place în realitate pot fi mari diferențe.
De exemplu, o femeie poate spune că și-ar dori să aibă alături de ea un tip căruia să-i facă plăcere se să se uite cu ea la tot felul de reality show-uri penibile.
În realitate, aceeași femeie s-ar furte în draci cu un tip pe care-l doare în fund de show-urile ei, dar care este cu adevărat bărbat.
La fel stau lucrurile într-o privință asemănătoare, dar rar băgată în seamă.
Femeile disprețuiesc bărbații pe care-i pot controla.
Felul în care vorbești și te porți cu o femeie determină felul în care ea vorbește și se poartă cu tine. Nu te aștepta să te respect dacă nu meriți să fii respectat.
Doi țigani care se cam iubeau erau cu mine-n compartiment.
Ea arăta bine, iar el părea că se pricepe la ce face.
Aveau până-n 25 ani, cred.
Cum șușoteau ei acolo drăgăstos, brusc el zice tare, răstit:
„Hai, fă!”
Ea, politicoasă, îi răspunde:
„Vorbește încet, că ne aude lumea. Nu pot, pe cuvânt că nu pot!”.
El s-a ridicat de pe canapeaua aia de vagon clasic și a ieșit pe hol.
Și-a aprins o țigară și a început să fumeze uitându-se pe geam.
Când o femeie refuză să ia numele tău la căsătorie, aproape sigur nu te iubește. Prin urmare, ori schimbi situația, ori refuzi să te căsătorești cu ea.
Uite o situație care poate fi o problemă.
Sau nu.
Depinde cum procedezi.
În fine, asta spune un cititor:
„Noroc, Alex !
Ce părere ai ca femeia să nu treacă pe numele bărbatului, ci ori să păstreze numelei ei ori să fie ambele nume alăturate, al bărbatului și al ei?
Concret, într-o discuţie îmi spune că ea nu va lua niciodată numele bărbatului fiindcă numelei ei are o importanţă mare, a făcut multe, vrea să fie independentă.
Crede că luarea numelui e oarecum o satisfacere a noastră, a bărbaţilor, că ne aparţin.
Cum se poate proceda?
Mersi și numai bine!”.
Bun, înainte de orice, un lucru important: acea discuție în care ea a făcut acele afirmații, a fost deschisă de tine sau de ea?