Acum cativa ani am asistat la o scena care-mi vine mereu in minte cand aud cuvantul “credit”
Eram angajat intr-o companie mare, care incepuse sa-si plateasca binisor angajatii.
Banii in plus si faptul ca bancile relaxasera conditiile de creditare i-au facut pe multi dintre colegii mei sa tanjeasca dupa imprumuturi care sa le ofere peste noapte placerea de-a se simti stapanii unor bunuri.
Unii voiau computere, altii voiau plasme, altii cedasera in fata rugamintilor sotiilor si isi indreptasera “poftele” spre masini de spalat, frigidere si alte aparate care se simt bine la baie sau bucatarie.
Desi castigau mai multi bani, nu-si permiteau achizitionarea acestor bunuri cu banii jos, asa ca au inceput drumurile la banci si apoi drumurile la biroul de resurse umane al companiei pentru a obtine clasica adeverinta de venit.
Fetele care lucrau la resurse umane nu mai faceau fata avalansei de cererei care vizau completarea acelei adeverinte, una destul de stufoasa la acea vreme.
Astfel, in unele zile se auzeau tipete din biroul lor, rezultatul confruntarii cu oamenii nerabdatori sa-si primeasca “scumpul bilet de voie” spre distractiile electronice.
Ei, chiar In acel moment s-a intamplat un lucru special.
“Vai, ce sef bun avem!”
Managerul companiei a venit in biroul de resurse umane si le-a cerut angajatelor sa faca o prioritatea din eliberarea acelor adeverinte.
“Daca aveti nevoie de oameni in plus pentru a va misca mai repede, angajam temporar pe cineva. Vreau sa va miscati repede si oricine doreste adeverinta de salariu sa o primeasca”.
Oamenii au aflat despre pozitia sefului si l-au laudat ca-i pasa de oameni: “A intrat sefu’ in ele, sa vezi cum se misca acum. Nu mai trebuie sa astepti ziua de joi ca sa primesti adeverinta”.
Cum descoperi ca esti sclav
La un an distanta, unul dintre angajatii importanti ai firmei a calcat pe bec intr-o problema simpla. Tipul avea vreo 40 de ani, era unul dintre angajatii valorosi si se bucura de respectul tuturor. Asta pana atunci.
“Seful cel bun” avea o zi proasta si inceput sa tipe la el, omul meu i-a raspuns, iar o noua replica a sefului i-a inchis gura: “Ai grija cum vorbesti, poate vrei sa zbori de aici!…
In mod normal, la o astfel de amenintare un om liber ar raspunde cu un “ba pe-a ma-tii!”.
Ceva se schimbase insa, iar ulterior acel ceva mi-a fost marturisit: “Ce puteam sa-i spun? Daca ma da afara cum mai platesc ratele? Cine ma angajeaza pe criza asta? Am responsabilitati, nu e de joaca”.
Povestea reala cu responsabilitatile
Intr-adevar, avea responsabilitati. Avea sotie, copii de intretinut.
Interesant este ca a fost alegerea lui sa aiba sotie si copii, pe cand lipsa de reactie la jignirea sefului a fost o chestiune fortata de imprejurarile traite.
De asemenea, a fi responsabil inseamna sa nu te imprumuti orbeste, fara sa tii cont de dobanda unui credit, fara sa tii cont de contextul economic, fara sa tii cont de sansele tale de a trai cu acel credit.
Daca te lasi prada unei pofte de moment, risti sa te lasi prada si poftelor altora.
Cand ai credite, devii macar un pic sclavul angajatorului tau, care stie ca locul de munca are o importanta crescuta pentru tine. Pe romaneste, un credit facut aiurea te poate castra, te poate transforma intr-un catelus dornic sa-si multumeasca stapanii.
In fine, responsabilitatea este ceva ce-ti asumi in cunostinta de cauza. Sclavia este ceva ce ti se impune prin forta, santaj, manipulare, lucruri care sunt uneori sugerate de contrctele de imprumut pe care le incheie unele banci.
Invataturile lui Machiavelli si “seful cel bun”
In Principele, Machiavelli isi sfatuia stapanul sa-si asigure serviciile slujitorilor prin intermediul banilor.
In mare, ideea era ca fiecare slujitor sa stie ca bunastarea lui si a familiei sale depind de stapan si de nimeni altcineva. Astfel, controlul asupra slujitorului devenea unul total, iar disperarea acestuia de-a-si multumi stapanul era categoric una profunda.
Atunci cand le-a cerut celor de la resurse umane sa faca prioritatea din eliberarea acelor adeverinte, “Seful cel bun” a simtit cat de importanta este indatorarea angajatilor sai pentru ca firma sa se poata baza pe ei neconditionat.
Desi oamenii au senzatia ca sefii sunt categoric mai prosti decat angajatii, in cazul acesta respectivul manager a stiut ce sa faca pentru a-si asigura resursele umane pentru foarte multi ani. Cam cati ani dureaza un credit de nevoi personale, sau chiar mai multe… Uneori, creditul poate fi ca un drog.
Final cu scadentar, rate si lipsa de libertate
A fi barbat nu inseamna doar a face sex cu femei frumoase. Inseamna si sa te folosesti de mintea ta, inseamna si sa-ti asiguri o viata libera.
Atunci cand ai un credit care-ti chinuie zilele, care te face sa tremuri la gandul ca-ti pierzi locul de munca sau care iti da fiori de cate ori salariul iti intarzie, nu mai ai o viata libera. Muncesti pentru o banca si pentru prostia de-a nu gandi.
Un telefon de fitze nu te face mai barbat, o masina pe care nu o poti intretine nu te face mai barbat, un stres in plus pentru cei apropiati tie sigur nu te face mai barbat.
Atunci cand ajungi sa apelezi la un credit, intreaba-te daca banii obtinuti urmeaza sa-ti aduca alti bani, daca ii vei investi in ceva profitabil, daca nu cumva incerci doar sa fii copil si sa-ti satisfaci o simpla pofta.
Photo credit: Horizon’s photostream on Flickr
Scapa de timiditate si afla cum sa devii special in ochii femeilor cu Superghidul de comunicare in seductie! In plus, descoperi cum sa folosesti cu succes mess-ul, telefonul si discutiile fata in fata ca sa o seduci rapid - Cum sa vorbesti cu o femeie - 89 RON






{ 14 comments… read them below or add one }
Iaca ce-ti raspund eu la postul asta. Daca vrei sa achizitionezi bunuri de larg consum (gen electrocasnice, electronice, sau ce va mai trece voua prin cap) care te taxeaza destul de aspru la buzunar, sa NU va treaca prin minte “fac un credit”. Da, nici un bancher, sau angajat al unei banci nu-ti va spune asta. E forma lor de profit… ce-or fi tampiti sa-ti spuna: “du-te la vecinul, si el vinde o lampa ca aceasta, numa ca a lui ii mai noua si mai ieftina”. Evident asa ceva n-o sa se intample din motivele mai sus mentionate plus altele… la care va puteti gandi si voi.
Uite o alternativa care nu te sufoca pe termen lung: Carduri de debit/credit (cu o oarecare suma de bani pe ele) si achizitie de bunuri de larg consum in 3 rate fixe. Dobanda e minimala, dar atentie, grija cu apetitul
Sau, poate nu va plac astfel de carduri. Dar majoritatea dintre noi suntem platiti prin virament bancar (carduri de salarii). Efectuati descoperiri de cont, 2*salariu, ca sa va infranati tentatiile. Cu un management bun al resurselor financiare, puteti obtine ceva banuti in plus, cu costuri mai mici.
In felul asta, intr-un an iti cumperi ce si-a luat colegul X intr-o luna, dar ideea e ca el o sa plateasca 5 ani rate si dobanzi, pe cand tu ai scapat mai ieftin :d
Is de acord cu voi ca nu ceea ce ai, ci ceea ce esti te face barbat. Dar ceea ce ai iti face viata mai usoara :d
M
Exact la ce ma gandeam si eu in perioada aceasta cu. creditul prima casa.
Toata lumea inclusiv tata si mama vor sa cumpar un ap cu 2 camere macar, eu nu vreau vreau o cam. conf.1 si ma si justific :
minim 2-3 ani nu am gand de insuratoare
minim 4-5 ani nu am gand de facut copil
in toata aceasta perioada o sa platesc ca, bou pentru un lucru de acare nu am nevoie in viitorul apropiat ce, nu pot f**e ce am de f***t si intr-o camera De aproape doi ani stau cu chirie, garsoniera 70 Euro, daca intru la credit o sa am rata 100 pe 20 de ani, nu se simte chiar atat dar la un apartament de 2 camere rata ar sari de 150 de euro.
Maiales ca, nu mai poti fi sigur pe nimic inafara de capacitatea ta !
Mare grija !
Sclavia e in floare si in 2009
Si tu chiar crezi ca faptul ca si-a inghitit mandria si nu i-a zis sefului sa se duca in pzd masii L-A FACUT MAI PUTIN BARBAT ?? Sa stii ca in majoritatea confruntarilor cel care cedeaza primul este mai om decat celalalt. Mare chestie si omenia asta…
@DSpider foarte ciudat, dar si eu sunt de aceeasi parere ca si autorul articolului. Dar poate gresim… (am cedat primul? o fi bine o fi rau?
)
Revenind, da, genial articolul. E un aspect foarte, foarte important cel al finantelor proprii… creditele si toate alea iti dau impresia ca iti permiti nistre lucruri pe care de fapt nu ti le permiti. Si adevarul este ca probabil nici macar nu iti sunt vitale, dar ce naiba, facem un credit, ne luam si noi, sa fim in rand cu lumea
.
Mi-ar placea sa mai vad articole pe tema asta.
Cu bine
@ DSpider: Depinde de anumite lucruri… Daca omul de care iti vorbesc si-a infrant reactia pe principiul “cel destept cedeaza”, da, intra in discutie ceea ce spui tu.
Daca insa nu a spus ce gandeste de frica, atunci e destul de valabil ce spun eu. Crede-ma ca tipul ala nu tace de felul lui si nici nu are o fire prea impaciuitoare.
Eu inca de acum 3-4 ani sustineam cam acelasi lucru despre imprumutirile la banci (mai ales daca nu e vorba de achizitii “vitale”). A trebuit sa treaca cativa ani ca si altii din jurul meu sa fie de aceiasi parere… . Unii se prind mai greu.
Nu cred ca autorul articolului a vrut sa spuna ca omul respectiv,care a cedat in fata sefului si-a diminuat din sentimentul si orgoliul masculin.Pur si simplu a atras atentia asupra faptului ca astfel de decizii(creditele) te pot impinge la unele compromisuri,ca mai apoi stima de sine,placerea de a lucra undeva,etc..sa nu mai fie la fel iar riscurile de a fi un om stresat,trist,nemultumit sa creasca.Personal am trecut prin asa ceva,si am plecat de la un loc de munca din cauza comportamentului managerului fata de personal:de la diverse decizii prin care ne ingreuna munca,pana la a concedia 2 colegi pe motive stupide doar pt ca ii stateau in coasta.Un om fara scrupule si care pana la urma si-a atins obiectivul de a avea subalterni doar pe cine vroia el.Eu am protestat si am plecat din timpul programului,fara a mai avea pretentii la bani la nimic.Pe moment m-am simtit foarte bine,am avut senzatia aia ca am dat o palma si ca nu am acceptat compromisul.In fata prietenilor mei carora le-am povestit am fost un mic erou,avand in vedere ca mi-am permis sa plec asa.Dar apoi am ajuns sa imi caut de munca,alta alergatura,alt stres,bani mai putini,conditii mai proaste etc. Se intampla acum 2 ani iar in timp am reusit sa ma ridic si sa ajung la ceva multumitor,dar nu pot sa zic ca nu au fost si unele regrete.Bineinteles ca nu aveam nici un credit,nu am nici acum
) si sunt total de acord cu ideea asta,ca a face un credit te inrobeste practic la locul de munca,
Salut Alex,
Sunt total de-acord. O persoana care face credite pentru pofte gen electrocasnice, masini in loc sa devina mai bun pe business si sa isi creasca veniturile folosind timpul liber pentru a munci in plus sau a crea un venit pasiv…
Este un om care gandeste precum societatea… dupa regulile unora de sus care au de castigat, insa nu pentru castigul lor propriu.
Daca investitia iti aduce rezultat rapid si simti atunci se merita… altfel…
@M – gresit , imi pare rau , nu te supara dar ai o viziune foarte gresita…
cardurile de credit – SUNT CELE MAI SCUMPE PRODUSE BANCARE – nu intram in detalii de ce pt ca ar fi prea mult … pt a verifica cele spuse de mine e simplu sa calculezi tu singur… ai grija asadar…
greetings
@sps – parintii tai ar tb teoretic sa fie mai putin informati ca tine , la tine se intampla invers din pacate …
cu prietenie te anunt ca prima casa e un program bun care in curand nu va mai fi asadar cu dibanzi de 5% la ipotecare in euro nu ne vom mai intalni curand (din pcate) , stiu ce vei spune,,…ca in occident sunt sub 4 % , da stiu , insa la noi nu vor fi , cel putin in urmat 5 ani… so , ai gresit , dc iti permiti si vrei o casa progr asta e poate singurul lucru bun facut de acest guvern…
@scoala de seductie – da , frumos spus , e bine ai o gandire sanatoasa … cred ca seduci fetele asa …:)
glumesc , nu te inflama prea tare , insa fii putin atent prietene , daca tu doresti confort (casa , masina , eletrocasnice) din pacate tb sa iei la pachet si stresul extraordinar generat de credite , de slujba , dead-line-uri …etc…
dc nu poti sa stai relaxat pe banii de la tata (dc are ) , ori poti fii freelancer , ori un seducator ce da lectii altora ( no offense) , ori poti sa te uiti dimineata la razvan si dani , dar atentie totul costa
confortul costa , statul costa , si invers luate la fel stresul datorita vietii cretine si plina de cerinte la fel costa , samd… totul e un cerc vicios din care teoretic nu poti iesi decat daca te retragi in padure sau exista exceptii mici ale unora..
nu fac apologia bancilor , ori a multinationalelor (urasc din tot sufletul figurile celor ce sunt corporatisti) nu ii incurajez , ci dimpotriva mereu mi-am dorit sa va din jurul meu oameni normali , fara fite…
dar ca sa nu lungesc discutia , dc vreti o viata normala pt ce ins normalitatea in ziua de azi , vom ajunge cum a fost in sua su cum mai e si acum (despite of all ) si anume, indatorati pana peste cap, cu credite , cu zeci de carduri , cu slujbe streanste , si cu ore la psiholog…
scuze nu am vrut s ava deprim…
greetings
partz deci e ciudata treaba !
Ai 100% dreptate cu ideile din acest articol. Daca vreau ca cumpar ceva imi pun totdeauna intrebarea:
“- Ce se intampla daca nu cumpar?”
Daca nu se intampla nimic inseamna ca NU am nevoie sa cumpar.
Si da, ca patron as reactiona exact ca seful din articol. Eu am si lucrat la o firma de IT care te imprumuta in primele zile de angajare cu 10,000 USD. Daca intrai in ei si ii cheltuiai atunci erai la mana lor.
Consumul excesiv de alcool dauneaza grav sanatatii! fumatul dauneaza grav sanatatii! fratele google este alaturi de noi.. Avem acces la informatii..
Un cuci nu creste singur! atentie la neatentie!!! cunosc oameni pe care banca i-a nenorocit.. Bafta!
{ 2 trackbacks }