După despărțire sau divorț, nu mai contează ce face ea

Nu contează ce face în viața amoroasă fosta iubită sau soție.

Despărțirile sunt de multe ori unele dintre cele mai dureroase situații din viața unui bărbat.

Chiar și-n cazul unor divorțuri „banale”, care nu prind și copii la mijloc.

Chiar și atunci când bărbatul descoperă că cea pe care o iubește îl înșeală și este nevoit să se despartă de ea.

Poate fi vorba de o aparent simplă despărțire trăită de un adolescent care află brusc că cea pe care crede că o iubește sau pe care o iubește cu adevărat a decis că nu mai vrea relația respectivă.

Sigur, poți spune că nu se compară un divorț în care copiii cad la mijloc cu despărțirea unei puștoaice de un flăcău amorezat.

Și totuși, pentru acel flăcău amorezat, despărțirea lui este tot ceea ce contează în acele momente, îi umple sau îi golește lumea emoțională și-l face să sufere ca un câine.

Deci despărțirile nu sunt dureroase doar pentru că pot implica în sine o grămadă de complicații, dezamăgiri, depresii, anxietăți și multe altele, ci și pentru că întotdeauna vor fi luate personal.

Ceea ce e și firesc, doar nu crezi în vrăjelile pe care unele femei le lansează uneori în dorința de-a-și glorifica unicitatea prin folosirea unor replici împrumutate din filmele și serialele americane:

Nu e vina ta, așa sunt eu… Meriți ceva mai bun, ești un tip deosebit. Bla-bla, bla-blum”.

Posibil să aibă pe cineva, dar nu e treaba ta să verifici exact cum stau lucrurile

În fine, după momentul efectiv al despărțirii, de foarte multe ori se pot întâmpla tot felul de lucruri care prelungesc această suferință mult mai mult decât este cazul.

Aproape întotdeauna, asta se întâmplă din vina bărbaților.

Concret, uite un exemplu.

El și ea se despart.

Câteodată, nici nu contează cine a inițiat despărțirea sau divorțul, dar de cele mai multe ori este vorba de ea.

Iar când o femeie se desparte de un bărbat, se-ntâmplă destul de des să o facă abia după ce s-a asigurat că are pe cineva cu care să intre într-o nouă relație. Uneori, e vorba de bărbați cu care a înfiripat deja o relație pe ascuns sau bărbați cu care speră să aibă o relație pe baza unor percepții reale sau imaginare.

Asta nu le face pe acele femei „niște curve ordinare”, cum le-ar plăcea anumitor bărbați să le considere. Este doar ceva ce ține de natura unor femei, așa cum alte chestiuni la fel de neonorante țin de natura unor bărbați.

În fine, problema apare când bărbatul decide că el vrea să știe ce se întâmplă în continuare cu femeia cu care a avut o relație.

Adică, urmărește ce face aceasta prin tot felul de mijloace.

Uneori, se informează cu ajutorul prietenilor comuni.

Alteori, se informează singur, prin tot felul de scheme penibile de supraveghere a fostei iubite sau soții.

În fine, pot fi și situații în care un cuplu se desparte, dar rămân o perioadă să locuiască împreună, așa că el observă că ea se gătește și iese în oraș, chestiune pe care nu o făcea în fosta relație.

De aici și dorința intensă de-a verifica dacă are un nou iubit.

Ceea ce e de înțeles din perspectiva dorinței de-a ști, dar tot nu e treaba ta de-a verifica.

De ce te doare atât de mult faptul că fosta iubită este deja cu altul

Oricare ar fi scenariul, pentru bărbați poate fi super dificil de văzut acest lucru.

Pe de o parte, asta se întâmplă din rațiuni biologice – structura noastră psihică ne face să privim aproape reflex despărțirile ca pe niște mari dezastre ale vieții.

La nivelul subconștientului, avem impresia că nu ne mai îndeplinim misiunea pentru care am fost programați în mod natural – să avem copii. Asta chiar dacă despărțirea se produce după ce am avem deja copii sau se produce la o vârstă la care avem cam toată viața în față ca să ne facem noi relații și să ne ducem la capăt această misiune impregnată biologic.

Doar că natura nu ține cont de logica realității, ci doar de interesele sale de-a vedea speciile cum se luptă să existe mai departe.

Pe de altă parte, e vorba despre agitarea tuturor nesiguranțelor personale.

Vezi că ea s-a despărțit de tine și deja și-a găsit pe altul.

Ce-nseamnă aparent asta?

Vei crede că dacă s-a “combinat” deja cu altul, tu n-ai contat. Ceea ce reprezintă o mare lovitură pentru orgoliul tău masculin, o chestiune importantă în ciuda a ceea ce încearcă să-ți inducă diverși interesați să-ți anuleze identitatea de bărbat în societatea actuală.

În fine, tu fiind deja la pământ, ultimul lucru pe care ți l-ai dori ar fi să crezi că n-ai valoare ca bărbat dacă importanța ta a fost atât de scăzută încât ea deja a trecut peste despărțire și se bucură de noua ei viață.

Mai mult, tocmai această bucurie a ei legată de noua sa viață te poate face să te uiți comparativ la cum e viața ta. Și dacă vezi ceva ce nu-ți place, vei urî și mai mult ceea ce face ea.

Și ar mai fi ceva…

Faptul că fosta iubită are deja pe cineva te face să-ți pierzi speranța că ai putea să o recâștigi.

Adevărul te va ajuta întotdeauna să faci ceea ce trebuie

Exact aici voiam să ajung.

Nu e treaba ta ce face ea după ce se desparte, chiar dacă ai impresia că durerea ta transformă totul în „treaba ta”.

Sigur, mulți bărbați găsesc tot felul de scuze ca să facă totuși să fie treaba lor în mod justificat.

De exemplu:

“Avem un copil împreună, e important să știu ce face femeia cu care locuiește sau petrece timp copilul meu!”.

Vezi ce argument solid poate să apară?

Doar că e genul de argument care amestecă adevărul cu falsul.

Deși e firesc să-ți dorești să știi că ai tăi copiii nu vor fi afectați de un comportament imoral al mamei lor sau de prezența vreunui idiot care are impresia că-ți poate lua locul ca tată, trebuie să-ți dai silința să fii sincer cu tine.

Adică să te întrebi dacă doar de asta o te interesezi de situația ei sau e vorba și de incapacitatea ta de-a-ți vedea de viață fără ca fosta iubită sau soție să se mai afle în preajmă.

E important să-ți răspunzi la această întrebare ca să știi unde te afli.

Că dacă nu știi, riști să-ți produci mai mult rău decât e necesar.

Și asta să te afecteze major pe tine, dar și pe cei din jur de care-ți pasă – de exemplu, chiar copiii tăi în cazul unui divorț în mijlocul căruia ei au picat.

Ce faci după despărțire poate decide cum vei trece peste acea despărțire

De asemenea, există un principiu de foarte mult bun simț pe care ar trebui să-l respecți pe cât posibil ca să-ți fie bine. Sau măcar, ca să nu-ți mai fie atât de rău pe cât ar putea să-ți fie dacă nu-l respecți.

Acest principiu de origine stoică spune că nu ai control asupra a ceea ce fac alții, ai controla doar asupra a ceea ce faci tu.

Prin urmare, ce alege să facă fosta iubită sau fosta soție nu doar că este treaba ei, dar așa cum am spus, este o alegere. Adică, ceva ce se află dincolo de controlul tău.

Și e absolut firesc ca ceea ce aleg oamenii în general, indiferent că sunt femei sau bărbați, să se afle sub controlul lor, nu sub controlul altcuiva.

Iar asta e o veste foarte bună pentru că ai astfel posibilitatea să te concentrezi asupra propriilot tale aleger, propriilor tale acțiuni și atitudini.

Adică, asupra a ceea ce controlezi tu, nu altcineva.

Iar asta, inclusiv în perioadele de cruntă suferință provocate de o despărțire sau un divorț, reprezintă cam cea mai sănătoasă soluție de a te ridica la suprafață și de-a înota cu adevărat spre ape mai bune pentru tine.

Iartă-mi această aplecare spre metafore, fiind vorba de înotat și de ape, m-a luat un pic valul.

Dar înțelegi ideea – orice încercare de-a te concentra pe ceea ce face fosta iubită este o cale sigură spre prelungirea și chiar creșterea suferinței pe care o simți.

Orice concentrare asupra îmbunătățirii situației propriei persoane, orice mobilizare a resurselor psihice pe are le ai în direcții care te privesc exclusiv înseamnă progres și posibilitate de vindecare.

Nu vindecare instantă, ci vindecare adevărată.

Apropo, ghidul acesta te va ajuta enorm în cazul în care treci printr-o despărțire dureroasă și vrei să-ți refaci viața cât mai rapid.

Printre altele, vei afla:

✓ cum să trateazi o despățire ca un bărbat

✓ cum să nu mai fii copil în relație cu femeile

✓ cum să te porți cu fosta iubită / soție dacă situația cere să interacționați și după despărțire / divorț

✓ cum să te porți astfel încât să fii respectat și iubit de copiii tăi chiar și dacă ea încearcă să-ți creeze o imagine proastră în ochii lor

✓ cum să sfidezi idei și tendințe care altfel te fac să te porți ca un bleg în relație cu femeile

✓ cum să-ți recapeți respectul de sine și energia masculină după o despărțire sau un divorț

Ia-ți acum ghidul și treci la treabă:

Viața după despărțire – Cum îți revii după despărțire sau divorț