Cum să fii bărbat chiar și de Sfântul Valentin

Sărbătorile comerciale sunt un foarte bun prilej să te comporți ca un bărbat care este bărbat
Deși există o presiune mare să te porți ca un lăbar în aceste zile, de fapt sărbătorile comerciale sunt un foarte bun prilej să te comporți ca un bărbat care este bărbat.

De-a lungul timpului, am încercat să te lămuresc cum stau lucrurile cu Valentine’s Day sau de Sfântul Valentin.

Ți-am explicat de ce pare de multe ori mai degrabă Sfântul Castrării decât al îndrăgostiților și de ce comercianții te-ndeamnă cu atâta foc să-ți cumperi mai degrabă relațiile decât să ți le trăiești.

În mare, mi-am dat silința să te fac să-nțelegi că-n calitatea ta de bărbat n-ai absolut nicio obligație față de această sărbătoare.

Absolut niciuna.

Indiferent dacă ești într-o relație clasică, te vezi cu o tipă pentru a te lămuri dacă te merită sau doar tânjești după vreo fostă iubită, nu ai absolut nicio obligație apropo de ziua Sfântului Valentin.

Nicio obligație.

Nu spun că n-ar trebui să sărbătorești această zi, e alegerea ta ce faci, ce sărbătorești, ce pretext folosești pentru a te bucura de interacțiunea cu orice femeie care te atrage sau cu care ai deja o relație în adevăratul sens al cuvântului.

Spun doar că n-ai obligații față de această zi în ciuda a ceea ce spun apropiații, ce spune ea, ce se spune la TV în spoturile publicitare.

Din momentul în care simți că ai avea o obligație față de această sărbatătoare, ceva e putred în interacțiunea cu femeia respectivă.

Ce faci de Valentine’s Day dacă te afli într-o relație clasică

Dacă te afli într-o relație clasică, s-ar putea ca ea să fie cea care simte nevoia să sărbătoriți evenimentul indiferent dacă pe tine te-atrage sau nu ideea.

Dacă te afli într-o relație clasică nocivă, ea nu doar că va simți nevoia să sărbătorească evenimentul, dar va face presiuni asupra ta să te comporți de parcă și pentru tine această sărbătoare ar avea o importanță aparte.

Mai mult, îți va reproșa orice manifestare din care reiese că nu ești entuziasmat de idee.

În mare, femeile cu această apucătură transformă Sfântul Valentin într-o zi în care tu trebuie să-i arăți ei cât de mult o iubești.

De ce face asta?

Pot fi o grămadă de motive, de la unele care țin de logica lăudatului – femeilor le place ca lumea din jur să vadă ce eforturi fac bărbații pentru ele – și până la lucruri de-o natură emoțională așa de complicată încât decât să mă asculți pe mine explicându-le, mai bine bei o bere, vezi un meci, citești o carte bună

Nu e nimic rău să-ți sărbătorești relația, dar e dat naibii de trist să faci asta pentru că ea este isterică sau pentru că așa face restul lumii.

După cum bine știi, “restul lumii” reprezintă o majoritate, iar când vine vorba de majorități, prostia e aproape întotdeauna prezentă.

În fine, ce poți face în situația-n care te afli într-o relație clasică de ziua Sfântului Valentin?

Poți face cam 3 lucruri:

1. să sărbătorești ziua așa cum vă vine vouă atât timp cât nu simți c-ai face ceva împotriva naturii tale

2. să-i spui că anul acesta ești total de acord ca ea să se ocupe de tot ceea ce-nseamnă sărbătorirea evenimentului (mai ales dacă de obicei tu ești cel “dator” să creezi surpize, să cumperi cadouri etc.)

3. să-i spui că nu ești interesat de sărbători comerciale, dar c-ai decis să-i faci cadou prezența ta în viața ei

În funcție de tipul de relație pe care-l ai și în funcție de comportamentul pe care-l are ea de obicei cu ocazia acestui tip de sărbătoare, poți să-ți alegi liniștit oricare dintre aceste 3 variante.

Se va supăra?

Îi va trece dacă are minte sau nu-i va trece dacă n-are.

În a doua situație, ție nu-ți va rămâne decât să decizi dacă-i cazul să stai într-o relație clasică alături de o tipă cu minte puțină.

Nu-ți face griji, vei ști întotdeauna ce să alegi în funcție de cât meriți.

Ce faci de Sfântul Valentin în relație cu o tipă pe care abia ai cunoscut-o

Dacă abia ai cunoscut-o sau abia ai început să înfiripi o interacțiune cu ea, nu te repezi să tratezi această zi ca pe o ocazie în care să-ți confirmi dragostea pentru ea.

Poate că ea așteaptă asta, dar între ce așteaptă ea și ce ești tu pot fi diferențe mari. Asta mai ales dacă ea este cu adevărat femeie și tu ești cu adevărat bărbat.

E firesc pentru ea să aștepte confirmări din partea ta, să ceară semne evidente că ești un tip serios, care vrea o relație serioasă.

Problema este că, așa cum tot ți-am spus, femeile nu cer mereu ceea ce vor cu adevărat.

Sau, mai corect spus, femeile pot cere ceva cu toată sinceritate emoțională posibilă, dar la câteva minute după ce tu oferi ceea ce ele au cerut, deja entuziasmul lor începe să scadă.

Cu cât au obținut mai ușor, cu atât apreciază mai puțin.

Ca să nu fiu complicat și să-nțelegi clar… Femeile iubesc drama și femeile vor să trăiască ceea ce văd prin filme.

Mai ales prin cele americane.

Prin urmare, își pot dori un Sfântul Valentin romantic, o zi a îndrăgostiților în care tu te-ai dat peste cap să-i arăți ei cât de mult contează-n viața ta.

Ceea ce nu prea vezi în filme este că o femeie abia cunoscută (o știi de câteva zile sau săptămâni) își pierde interesul pentru flăcăii care fac eforturi romantice prea mari în astfel de perioade.

Eventual, va fi emoționată pe moment și va fi încântată că le poate oftica pe unele dintre prietenele sale cu povești despre cât de “special” ești tu comparativ cu mojicii de care au ele parte.

Totuși, nimic din genul acesta de comportament nu-i transmite ei cel mai important lucru – că ești bărbat.

Inclusiv un eunuc poate să cumpere tot felul de cadouri sau să aranjeze tot felul de surprize zglobii.

De asemenea, orice lăbar trist poate să facă tot felul de declarații sforăitoare în această zi, genul de declarații specifice celor care au avut parte de-atât de puține femei în viața lor încât sunt cuprinși de-un tremur disperat când li se oferă ocazia de-a interacționa cu una.

Nu te purta așa și nu folosi această zi pentru a-ți demonstra slăbiciunile.

Ce poți face concret?

Sfatul meu este să-i spui că nu sărbătorești genul acesta de zile. Că o vei face probabil, la un moment dat, după ani de relație, dar că acum îți place să-i lași pe alții să sărbătorească.

De ce ar trebui să faci asta?

Pentru că e un prilej excelent de-a te purta altfel decât o fac majoritatea flăcăilor.

A fi un bărbat diferit față de ceilalți este mai stârnitor pentru o femeie decât cadourile scumpe sau cine știe ce surprize cu petale de trandafiri, șampanie și alte reflexe de cocalar îndrăgostit. Mai multe despre asta un pic mai jos.

Știu, te poți gândi că orice femeie va prefera să primească un cadou sau să te vadă pătruns de emoția acestei zile decât să-i spui că nu te atrage ideea de-a o sărbători.

Totuși, între ceea ce-ți spune orice femeie și ceea ce o stârnește pe orice femeie este, ca de obicei, o mare – mare diferență.

Poți să-mi urmezi sfatul și să te porți ca un bărbat sau poți să urmezi sfatul oferit de comercianți prin pauzele publicitare de la TV și să te porți ca un bleg.

Alegerea e la tine și de această dată.

Ce faci de Valentine’s Day în relație cu o fostă iubită

Depinde.

E vorba de o tipă specială pe care vrei s-o recucerești?

Dacă da, atunci poți face unul dintre aceste două lucruri deștepte:

1. nu o bagi în seamă, nu-i scrii mesaje, nu o suni, nu-i dai like al vreo postare de pe Facebook, nu-ți faci simțită prezența cu nimic.

2. îi dai un mesaj în care-i spui ceva de genul: „Nu sărbătoresc Sfântul Valentin, dar îți dau voie să mă iubești în continuare. Asta dacă nu cumva te vei apuca să exagerezi și-n această privință, în stilul tău caracteristic”.

Pentru ambele atitudini îți trebuie coa-ie..

Nici nu-ți închipui câți flăcăi se gudură pe lângă fostele iubite cu această ocazie.

Câți se chinuie să obțină un pic de atenție sau măcar să transmită că sunt triști pentru că nu le au pe ele lângă ei.

Stai un pic să-mi suflu nasul… mă emoționez de fiecare dată când scriu despre prostiile pe care le fac bărbații în legătură cu fostele iubite sau cu femeile din viața lor pe care sunt aproape să le piardă.

Să-ți pierzi iubita este, într-adevăr, o chestie tristă. Să te smiorcăi c-ai pierdut-o sau să-i arăți ei cât de devastat ești din cauza acestui fapt este însă o chestie de 1.000 de ori mai tristă.

Când spun 1.000 de ori, exagerez un pic.

Am rontunjit de la 997.

Acum, pentru atitudinea de la punctul 2, cea cu mesajul, îți trebuie pe lângă coa-ie și ceva stăpânire de sine.

E posibil ca ea să-ți spună ceva care să te-nmoaie. Poate fi un simplu “Stai liniștit, nu e cazul” sau poate fi ceva care să-ți reaprindă speranțele.

Orice ar spune, nu te blegi.

E tentant să te blegești, dar nu o face.

Dacă-ți spune ceva din categoria “Stai liniștit, nu e cazul”, spune-i glumind că n-ai suficientă încredere în ea că se poate abține când vine vorba de tine.

În caz că dă din coadă ca efect al băgării în seamă, spune-i că ești de acord să-ți facă cinste c-un suc dacă promite că nu se va da la tine cu nerușinare.

Nu lungi mult discuția, indiferent de ceea ce obții, închide-o cumva sub un pretext de genul – “mă duc să mă plimb”, “mă duc să iau aer”, “vorbim altădată, am ceva de citit”.

Apropo, folosește-te de-un pretext real. Adică după ce vorbești cu ea, chiar fă ceva util pentru tine.

De exemplu, poți ieși la aer cu adevărat sau poți citi ceva util cu adevărat.

Ce cadouri să NU iei de Valentine’s Day

Dacă vrei să-i iei ceva, sunt o grămadă de variante și-ți voi spune imediat care sunt unele dintre cele mai inspirate dintre aceste variante.

Înainte însă, ar trebui să știi ce nu trebuie să-i cumperi unei femei de Sfântul Valentin. De fapt, ce nu trebuie să-i iei unei femei în general.

1. Nu-i cumpăra nimic sub formă de inimioare

Știu, pare o chestie atât de deșteaptă să-i iei unei tipe pe care-o placi ceva care să simbolizeze acest lucru.

Deși pare, nu este. De fapt, e total opusul. Inimioarele sunt alegerea oamenilor lipsiți de imaginație sau cocalarizați în gusturi.

Ceva sub formă de inimioară este exact genul de cadou pe care-l fac bărbații în general. Mă gândesc că nu vrei să fii ceea ce sunt oamenii în general, nu vrei să ai aceleași gusturi, aceleași alegeri lipsite de orice farmec.

2. Nu-i cumpăra nimic inscripționat cu “Love”, “I love you” sau alte mesaje siropoase

Pe de o parte, e un mesaj fals.

Nu-i spui unei femei “I love you” decât dacă nu vorbește limba română și vă-nțelegeți în engleză.

Ceva-mi spune că și-n cazul ăsta, dacă ajungeți să vă iubiți, veți prefera să folosiți o formulă specifică ori limbii române, ori limbii pe care-o folosește ea.

În plus, mesajele acestea prefabricate intră în aceeași categorie cu acele cadouri sub formă de inimioară – cea a alegerilor cocalare sau lipsite de orice imaginație.

3. Nu-i cumpăra chestii de pluș – ursuleți, cățeluși etc.

Dacă ești gay, poți să-i cumperi bărbatului pe care-l iubești și jucării de pluș.

Îi vei arăta astfel latura ta feminină și dorința ta ascunsă de-a fi un mușcă-pernă. Nu e nimic rușinos în asta, e absolut firesc. Altfel, nu există vreo rațiune pentru care să-i cumperi unei femei așa ceva.

4. Nu-i oferi buchete spectaculoase de flori, trandafiri sau chestii care implică presărat de petale și șampanie.

De ce să nu faci asta?

În primul rând pentru că e genul de gest care presupune multă sărăcie emoțională – ai văzut în filme c-așa fac șmecherii și vrei să faci și tu.

În al doilea rând, pentru că-i arată ei ce eforturi complicate ești în stare să faci pentru ea. Ai zice că asta-i bine, nu? Poate fi bine dacă e vorba de soția ta și despre aniversarea a 30 de ani de căsnicie.

În rest, nu e bine. E chiar foarte rău.

5. Nu cumpăra chestii scumpe tipelor pe care abia le-ai cunoscut sau cu care abia ai început o relație

După cum știi deja, un bărbat nu-și cumpără relația.
Un bărbat îi stârnește atracție unei femei, o chestiune mai puternică decât cadourile, decât banii, decât aspectul fizic, decât orice.

Femeilor chiar le plac cadourile scumpe, problema este că femeilor nu le plac bărbații care încearcă să le cumpere atenția decât dacă-și propun să aibă de-a face cu bărbați care să le-ntrețină.

A, era să uit. Și femeilor proaste le plac eforturile financiare tâmpit de mari pe care le fac bărbații ca să le câștige atenția.

Ce cadou să-i iei de Valentine’s Day

În condițiile astea, te poți întreab ce cadou poți face unei femei de Sfântul Valentin.

Nu te lăsa inhibat de ceea ce-am scris mai sus și pune-ți un pic mintea la contribuție pentru a găsi lucruri simple, de bun gust, care să fie memorabile eventual.

Ce intră-n această categorie?

O carte va fi mereu un cadou de bun gust, indiferent de vremuri. Doar un prost nu apreciază un cadou venit sub forma unei cărți.

Într-o relație clasică, lucrurile sunt simple. O cunoști deja bine, așa că știi ce carte să-i cumperi.

Într-o interacțiune cu o tipă pe care acum o descoperi, lucrurile sunt la fel de simple. Nu o cunoști suficient de bine, așa că-i poți lua o carte pe care o consideri tu potrivită.

Apoi, dacă nu vrei să-i iei o carte, poți să-i iei flori.

Dacă vrei să-i iei flori, arată un pic de bun gust și nu te repezi la chestii bombastice, la buchete de trandafiri uriașe decât dacă amândurora vă plac manelele.

Ceea ce mă-ndoiesc să se-ntâmple-n cazul tău pentru că altfel n-ai citi acest site, ci site-urile flăcăilor care copiază idei de pe aici sau de paginile de gen de pe-afară.

În fine, florile simple, florile de câmp vor fi mereu cadouri inspirate. Florile nu trebuie să “explodeze” ca să fie apreciate.

O a treia idee este să-i scrii.

Nu mă refer la mesaje pe Facebook, email-uri, SMS-uri sau la vreo felicitare – tip din Auchan, ci să iei o coală de hârtie, un pix sau un stilou și să-i scrii. Nimic tipărit, scris de mână.

Old school, nu?

Nu-ți face griji, în funcție de ce vârstă are, e posibil să nu mai fi primit vreodată-n viața ei o scrisoare. Prin urmare, gestul tău nu doar că va fi sigur memorabil, dar foarte probabil scrisoarea ta va fi păstrată ani și ani de zile.

Ce-i scrii în scrisoare?

Categoric nu vreo odă dedicată iubirii tale pentru ea.

Fii simplu, spune-i ce apreciezi la ea – “apreciez faptul că nu ești o tipă sufocantă precum alte tipe”.

Spune-i ce apreciezi la tine – “mă bucur că am suficientă răbdare cu toate apucăturile tale”.

Spune-i ce-i dorești – “îți doresc să fii sănătoasă, veselă și norocoasă! Uitându-mă la mine, constat că norocoasă ești deja, dar nu strică să-ți urez suplimentar”.

Exemplele acestea au doar scopul de-a te orienta pe tine, nu de-a le copia întocmai.

Importantă este atitudinea din spatele cuvintelor, nu să scrii ce-aș scrie eu. Până la urmă, ideea este ca scrisoarea ta să reflecte felul tău de-a fi, nu pe-al meu.

PS1: în ghidul Sigur pe Tine te-nvăț cum să te porți ca un bărbat. Adică exact ca tipii care stârnesc cu adevărat atracție femeilor. Ia-ți-l acum și treci la treabă:

Sigur pe Tine  – Cum să o cucerești cu ajutorul siguranței de sine

PS2: scrisorile chiar au un farmec aparte în ochii și-n mintea femeilor. Pentru situațiile în care vrei să fii „deștept” în discuțiile cu femeile de pe Facebook, mess, Tinder, chat-uri etc, Superghidul și Sigur pe Tine  te vor ajuta mai mult decât îți poți închipui.

 

Abonează-te prin email pentru a primi pdf-ul cu 10 lucruri pe care orice bărbat ar trebui să le știe! Trimit mail-uri zilnic. Fără SPAM, fără scheme triste.