Bărbații au învățat din filmele americane că trebuie să discute deschis despre tot felul de lucruri.
Și că e OK să plângă.
Și apoi să discute din nou deschis despre ceea ce simt, despre ceea ce vor.
Și să plângă.
În mare, bărbații învață mult despre cum să fie femei și foarte puțin despre cum să fie bărbați.
Nu pentru că plânsul ar fi specific femeilor și că bărbații n-ar trebui să plângă, ci pentru că plânsul poate fi de foarte multe ori cea mai leneșă formă de exprimare a emoțiilor.
Mai mult, „problema” este că femeilor le plac bărbații, iar a învăța cum să fii femeie nu te ajută decât dacă ție-ți plac bărbații.
În fine, de ce-ți spun aceste lucruri?
Pentru că din această învățătură greșită se naște și o eroare majoră a bărbaților – tendința de-a cere sfaturi despre seducție chiar femeilor de care se simt atrași sau cu care se află deja-ntr-o relație clasică.