Uite cu ce problemă se confruntă acest bărbat:
„Am cumparat ghidurile tale si alte materiale de pe la alte persoane, dar nu cred ca ma duce mintea, ca nu le aplic.
Acum spre exemplu stau si sufar dupa o femeie care m-a testat. La inceput am afisat o incredere de barbat adevarat, dar dupa ce m-am deschis, a iesit boul baltii din mine si s-a dus naibii toata atractia.
Chiar daca am inceput bine, am facut sex de cateva ori, am inceput sa ma deschid, sa incep sa ii rezolv probelmele sau sa ii gasesc rezolvari la probleme, sa vreau sa ii fiu tatal copilului ei, toate astea in nici o luna.
Simt ca e ceva total gresit in mine, in interiorul meu si parca mintea nu vrea sa fac efort, tot stau in rumegatie si in pareri de rau. E a doua oara anul asta cand patesc asta, ca o femeie de care imi place sa imi spuna ca o sufoc sa ma testeze si eu sa nu stiu sa raspund, sa fiu moale si un lache.
Ce solutie sa mai gasesc?
Ca pana si la suicid m-am gandit.
Am 40 de ani dar parca sunt un copil, ma agat de femeile de care imi place si le fac pe plac calcand peste ce cred. Ajuta-ma cu o parere, ce sa fac, cum sa ma schimb? Mai pot oare sa ma schimb? Pe ea o mai pot aduce inapoi?”
R.R
Ca de obicei, lucrurile sunt complicate la suprafață, dar problemele sunt unele obișnuite.
Nu în sensul că sunt probleme neapărat ușor de rezolvat, ci mai ales în sensul că sunt probleme extrem de des întâlnite în viața bărbaților.
Cel mai „clasic” blocaj cu care se confruntă bărbații
Spune că deși a cumpărat ghiduri, deci are parte de informațiile necesare, nu-l duce mintea să le pună în practică.
Din scriitura lui, nu are absolut nicio problemă legată de capacitatea de-a-nțelege ceea ce citește, ci are o problemă legată de capacitatea de-a aplica ceea ce citește.
Iar asta se poate întâmpla din tot felul de rațiuni, unele evidente, altele mai greu de identificat. Nu-i pot spune pe baza unui mail sau prin intermediul unui text care e problema pentru că n-aș face altceva decât să-ncerc să ghicesc.
Pot spune însă că e posibil ca acest blocaj pe care-l trăiește să aibă legătură, în general, legătură cu tot felul de aspecte ale vieții sale din trecut. Cel mai des, e vorba despre prima copilărie, relațiile cu cei apropiați, în special cu mama sau persona de atașament.
Repet însă, ce spun aici este o generalizare, nu o atingere sigură / exactă a cauzelor pentru care are parte de acest blocaj pentru că asta înseamnă să știi ce trebuie să faci, dar din diverse rațiuni să nu faci.
De asemenea, foarte important, ce trăiește el nu diferă de ceea ce trăiesc o grămadă de bărbați decât prin “grad”. Adică, eventual, prin intensitatea cu care situația respectivă îi afectează viața.
Dacă stai să te gândești puțin, vei concluziona singur că situațiile în care cineva știe ce ar trebui să facă sau ce ar trebui să nu facă sunt foarte multe. Dar în ciuda faptului că știi, nu reușești să te abții. Mai ales în chestiuni mărunte – știi că fumatul / vapatul îți fac rău, dar…
Sau, exemplul meu preferat, sunt șanse mari să știi că labgismul te transformă în labagiu și asta nu te ajută absolut deloc în viața de bărbat, dar nu te poți abține și poți fi în stare chiar să-ți inventezi tot felul de argumente că de fapt, ceea ce faci, e OK. Mai ales că societatea în care trăim te încurajează să fii slab și să crezi astfel de aberații.
La început a fost bine, dar apoi lucrurile s-au strictat în relație
Spune că la început totul a fost bine, că a făcut sex cu tipa în cauză, dar ulterior s-a deschis și a ieșit din el “boul bălții”.
Două lucruri aș vrea să remarc aici. Că e posibil să aibă o optică greșită legată de ce înseamnă să te deschizi și cât de mult se subapreciază. E real dureros să văd un bărbat vorbind despre el de o asemenea manieră.
Unii se pot gândi că a te autoevalua chiar de-o manieră jignitoare este o chestiune firească până la urmă. Că dacă el constată că nu are succes în ceea ce încearcă să facă, atunci e o formă de adevăr să facă inclusiv aprecieri atât de drastice față de el însuși.
Sunt total de acord că e bine să ai absolut tot timpul contact cu adevărul și tocmai asta mă face să nu fiu de acord cu auto flagelări de genul acesta – ex. “boul bălții”.
Atenție, nu sunt nici pe departe genul care îi consolează pe bărbați cu alinări din categoria “nu e vina ta, e vina lumii în care trăim. Meriți mai mult, bla-bla”.
Sunt de părere că-n general e vina noastră, dar avem fiecare dintre noi uriașa putere de-a ne modifica viața în fiecare zi, în fiecare clipă prin simpla capacitate extraordinară de-a acționa diferit față de cum am făcut-o în trecut.
Prea puțini oameni sunt conștienți de această forță incredibilă care nu are absolut nimic de tip new age / ezoteric în ea. E pur și simplu ceva ce avem la îndemână pentru că putem controla tot ceea ce depinde de noi, cum ar fi felul în care alegem să reacționăm în interacțiune cu propria viață.
Legat de deschidere și de simptomul “totul a fost bine la început, dar apoi…” am scris pe larg în ultimul meu ghid – Relațiile – nu revin acum.
Dar așa cum am mai spus, a te deschide nu este problematic atât timp cât deschiderea în sine nu înseamnă îmbrățișarea unor comportamente facile prin care de fapt de fapt devii un fel de cerșetor emoțional – ex. îți mărturisești sentimentele nu pentru că vrei să ai o relație deschisă, ci pentru că speri ca ea să fie condiționată de ceea ce spui ca să-și mărturisească la rândul ei sentimente pe care tu dorești să le aibă, dar de care nu ești sigur că le-ar avea.
Dacă sună complicat, recitește. Și dacă tot nu e clar, va trebui să o lași mai moale cu tiktok-ul sau alte rețele sociale pentru că-ți prăjeșesc creierii.
Viteza ucide aproape întotdeauna relațiile
Spune că în mai puțin de o lună, a început să-i rezolve problemele și să se poarte ca și când ar fi tatăl copilului ei.
De pe margine, e ușor să spui că s-a comportat ca un bleg. Din interiorul lui însă, lucrurile sunt mult mai nuanțate. Ce a vrut el să facă a fost să-și câștige acea relație cât mai rapid pentru a-și alina, destul de probabil, o suferință veche legată de ceva ce bântuie în mod natural mintea multor bărbați – vrea să aibă o relație, o familie și o siguranță că misiunea lui primordială pe fața pământului va fi îndeplinită.
Resorturile psihologice care stau în spatele acestor dorințe sunt extrem de puternice. Nu de necontrolat, dar puternice cu adevărat.
Și natura sau Dumnezeu, în funcție de ce crezi, a avut grijă să facă foarte plăcute dopaminic toți pașii făcuți pe calea acestor impulsuri.
Adică e plăcut să-i rezolvi o problemă unei femei de care ești atras. Sau e plăcut să-ți demonstrezi valoarea de părinte când arăți interes pentru copilul pe care ea l-a făcut cu alt bărbat.
Partea proastă este că, de multe ori, ca bărbat ajungi să capturezi de fapt relația prin astfel de comportamente și să devii în mod real sufocant chiar dacă tot ceea ce faci se bazează de fapt pe un soi de disperare de-a nu pierde ce ai agățat.
Tot în ghidul Relațiile este un capitol care sună ca sloganul Poliției Rutiere pentru șoferii aventuroși – “Viteza ucide relații”.
Când te miști prea repede, riscul de-a eșua este uriaș.
Relația începe să se bazeze pe aceste înfiorări dopaminice care la rândul lor se bazează inclusiv pe noutatea momentelor de relaționare, dar care se consumă rapid și lasă în urmă o suprafață pe care atracția nu mai e ușor de crescut / întreținut.
Întotdeauna consideră respingerile ca fiind efectul unui adevăr
Spune că face erori, apoi se consumă rumegându-le. Asta în timp ce mintea lui îi refuză comenzile care ar putea să-l scoată din ceea ce trăiește.
OK, are parte de un blocaj. Dar, așa cum am spus, are la dispoziție și uriașa șansă de-a face lucrurile diferite.
Și dacă e nevoie, poate apela la partea rațională a minții sale măcar cât să concluzioneze că modul de-a acționa anterior a dus la eșec, deci nu riscă nimic dacă procedează diferit.
Ce se poate întâmpla?
O femeie să-l respingă așa cum l-au respins și cele din trecut?
Atenție însă la nuanța legată de faptul că două femei l-au descris ca fiind sufocant și el consideră că asta a reprezentat un test.
Deși pot avea o mare încărcătură de manipulare, testele femeilor se pot baza fără probleme pe adevăr – adică ea să-ți reproșeze că ești sufocant și chiar asta să simtă.
Una e când îți reproșează ceva ce nu o afectează, gen “ești prea sigur pe tine”, și cu totul altceva e când îți reproșează ceva care o afectează direct – “mă sufoci cu felul tău de-a fi”.
Normal, liniile între aceste tipuri de teste se pot încăleca. De exemplu, o femeie poate să-ți reproșeze că ea nu suportă bărbații care sunt aroganți, ceea ce se poate baza pe un adevăr în sensul că siguranța ta de sine o face pe ea să fie nesigură pentru că elimină din joc clasica situație în care bărbatul se dă peste cap să o impresioneze.
Și dacă tu nu joci rolul pe care ea e obișnuită să-l vadă jucat de bărbați, e posibil să-i tulbure propria siguranță de sine.
De asta spun – întotdeauna tratează cu respect orice refuz venit din partea unei femei, dar tratează-te și pe tine însuți cu respect și nu-ți modifica felul de-a fi în funcție de cerințe externe, ci doar în funcție de ceea vrei tu să fii.
De ce bărbații se simt neputincioși ca niște copii în relație cu femeile și propriile vieți
Spune că s-a gândit inclusiv la suicid ca soluție și spune că deși are 40 ani, se simte ca un copil care se agață de relațiile cu femeile cu un soi de disperare
O expresie de lemn spune că să te sinucizi nu este vreodată o soluție, dar o grămadă de oameni o aleg și nu mai apucă să vadă că s-au înșelat.
Prin urmare, sfatul meu pentru cei care fantazează în această direcție este să caute ajutor de specialitate mai ales dacă au și făcut vreun pas în direcția de-a pune în fapt gândul sinuciderii.
Deci nu mă refer la gânduri de genul “ce-ar fi să mă omor ca să scap de toate acestea”, ci la gânduri de genul “oare cum aș putea să mă omor? Ia să văd dacă găsesc pe net substanța asta!”.
Deși o grămadă de bărbați au inspirația de-a-și rezolva în mod real problemele decât să se ducă la psiholog și chiar încurajez asta, pot fi situații în care simți că nu poți de capul tău să faci ceea ce trebuie și atunci e super deștept să apelezi la ajutor.
Bleg ești nu că ceri ajutor, bleg ești când ai putea să-ți rezolvi problema cu ajutor extern și alegi să nu o faci.
Trăim vremuri în care bărbații pot să fie extrem de singuri în fața unor încercări care-n trecut ori nu apăreau pentru viața în sine era diferită, ori dacă apăreau, erau mult mai ușor depășite datorită legăturii cu chestii pe care azi unii le văd perimate – apropierea de familie, inclusiv de cea extinsă, o relație sănătoasă cu propria religie etc.
Dincolo de asta, sentimentul de imaturitate al unor bărbați când ajung să interacționeze cu femei sau cu diverse aspecte ale vieții este un simptom foarte des întâlnit. Unii îl conștientizează, alții sunt prea orbiți de felul în care-și desfășoară viața ca să-și dea seama de ceea ce trăiesc cu adevărat.
În mare, mulți bărbați ajung niște pioni într-o uriașă societate de consum care încurajează o filosofie de viață specifică unor copii răzgâiați – vrem toate jucăriile, imediat, fără efort. Ne supărăm dacă nu iese cum vrem și ne smiorcăim metaforic sau chiar la propriu.
Când dăm de greu, ni se pare că nu avem cum să trecem peste respectiva greutate. Mai ales când e vorba de o greutate cu adevărat copleșitoare, cum este cea cu care se confruntă bărbatul care mi-a scris.
Nu e nimic de râs, ci doar eforturi personale de făcut.
Eforturi care pot fi făcute zilnic pentru că, așa cum am tot repetat în acest text, ni se oferă zilnic posibilitatea de-a face lucrurile diferit față de cum le-am făcut când am eșuat.
Apropo de asta, ghidul acesta îți poate fi de mare folos dacă te hotărăști să-ncerci „altceva” în relație cu femeile cu care ai de-a face și chiar în relație cu tine însuți: