Aș putea să-ți spun că nu toate complimentele sunt inutile, că poți complimenta o femeie fără să fii mai puțin bărbat și fără să-ți scazi șansele de-a fi cu ea.
Nu de alta, dar ar fi un adevăr.
Știi însă care-i problema?
Deși e adevărat că nu e absolut nicio problemă în a complimenta o femeie atunci când este cazul, în schimb e o mare problemă atunci când faci din complimente una dintre strategiile tale principale de abordare.
Nu complimentele în sine au calitatea de-a contura o imagine de pupător de funduri pentru foarte mulți bărbați, ci felul în care acestea sunt folosite.
Sau, mai bine spus, felul în care complimentele sunt abuzate.
Da, dar femeile spun că le place să fie complimentate
Sigur, femeilor le place să fie complimentate, dar seducția nu presupune să faci doar ce-i place unei femei, ci și ce-ți place ție, ca bărbat. Ar trebui să descoperi asta practic prima dată când vei stârni atracție în mod real unei femei.
Până atunci, ai două variante: să mă crezi pe mine sau să te folosești de complimente precum majoritatea flăcăilor de pe lumea asta. Adică de-o manieră tristă.
Sigur, o femeie îți va spune că e important să i se vorbească frumos, dar acest „frumos” înseamnă o grămadă de lucruri, unele la care ea nici măcar nu se gândește când îți spune că-i place așa ceva.
Inclusiv a-i vorbi urât unei femei poate însemna a-i vorbi frumos.
Nu mă crezi? Încearcă.
Apropo, a încerca nu înseamnă să abordezi o tipă și a o întreba ce preferă, ce-i place, ce părere are despre chestiunea cutare sau cutare. Dacă faci asta, înseamnă că citești blogul acesta degeaba și e păcat să pierzi timp pe aici.
Care-i problema cu majoritatea complimentelor născute de mintea bărbaților
În primul rând, cele mai multe complimente născute de mintea bărbaților sunt la fel de naturale ca iaurturile acelea cu 0% grăsimi și multe „fructe”.
Adică sunt născute din minciună, din alterarea adevărului.
Astfel, complimentul respetiv sună ca naiba de fals nu doar pentru urechile ei, ci și pentru urechile celui care rostește vorbele. Ai zice că asta din urmă contează mai puțin, dar inclusiv minciunile au grad de credibilitate în ochii celor care le rostesc.
Tu știi din start că vei minți, dar când îți și auzi propria minciună rostită-n clar, atunci ceva interesant se va întâmpla cu tine: personalitatea ta devine de doi lei, cucul tău devine mai mic, ideea de masculinitate te cam părăsește și capacitățile tale de seducător devin atât de reduse încât n-ai fi interesant nici măcar pentru o femeie blocata pentru totdeauna cu tine pe o insulă pustie
Al doilea scenariu la fel de dezastruos precum cel în care complimentul se naște din minciună este acela în care complimentul se naște din „nevoie”.
Adică din nevoia flăcăului de-a spune ceva cu speranța că va atrage atenția, va primi ceva în schimb. E ca-n cazul multora dintre cadourile pe care bărbații le fac femeilor abia cunoscute , pe care încearcă să le seducă.
Bărbatul își dă seama că el însuși nu este suficient pentru a stârni atracție femeii din fața lui, așa că are nevoie de ceva care, crede el, îl va ajuta.
Prin urmare, o complimentează. Nu intru aici în amănunte legate de formele cele mai triste de complimente, dar de la „ce frumoasă ești!” și până la „ai ochii ca niște stele”, mintea bărbaților și urechile femeilor le-au cam experimentat pe toate.
Ca și-n cazul minciunii, complimentul născut ca urmare a faptului că tu însuți te simți insuficient în ochii ei are rolul de-a-ți întări această convingere negativă.
Una e să gândești un lucru și alta este să-l și rostești.
Mai simplu spus, chiar dacă tu simți că ar fi cazul unui compliment ca să încălzești discuția, că lucrurile nu merg bine și nu-ți vine altceva în minte de spus decât că te simți foarte bine în compania ei și că îți place felul ei de-a fi, până nu rostești aceste cuvinte, nu ești încă învins 🙂
Când le rostești, îți confirmi faptul că ai nevoie să o complimentezi ca să rămâi în joc. Culmea este că aproape niciodată complimentele rostite ca urmare a acestei neputințe nu reușesc să schimbe ceva-n bine.
Din contră, în cele mai multe cazuri, doar accelerează lucrurile în direcții nefavorabile ție. Adică o determină pe ea să te simtă și mai rapid ca pe-un tip neinteresant.
Complimentele tale o ajută pe ea să aibă de-a face cu alți bărbați
Sigur că se bucură.
Dacă nu ar fi un blog dedicat seducției, probabil c-aș sta să-ți explic faptul că-n momentele respective creierul ei se scaldă-ntr-o cadă umplută c-un hormon al fericirii.
Totuși, asta nu te ajută. Nu e genul de fericire determinată de tine, ci de genul de fericire pe care ea o atinge pentru că i se confirmă ceva.
Faptul că-i faci un compliment unei femei este, de cele mai multe ori, un câștig unilateral.
Doar pentru ea și atât.
Mai mult, aproape la fel de des, câștigul ei înseamnă și pierderea ta. E ca-n multe situații din economie – cineva, undeva, trebuie să piardă.
În mare, nu faci altceva decât să-i confirmi ei că te poate avea dacă dorește… dar de ce-ar mai dori să te aibă dacă știe deja că te poate câștiga?
De-asemenea, îi alimentează ei moralul, stima de sine. Nu-ți face griji, e vorba de-o faptă bună până la urmă. Ca să câștige atenția bărbaților care se poartă ca niște bărbați, ca să le stârnească atracție, are nevoie să se simtă bine în pielea ei, nu? 🙂
Când și cum ar trebui totuși să-i faci complimente unei tipe abia cunoscute
Depinde.
Anumite lucruri trebuie să le interpretezi singur, eventual folosindu-te de toată cunoașterea pe care primești pe blog, în email-urile pe care le trimit abonaților, în ghiduri.
Deși fiecare situație e diferită, blogul Fii bărbat! te învață un anumit tip de filosofie simplă, masculină, corectă cu natura ta de bărbat.
Poți să preiei sfaturile de aici sau poți face lucrurile cum le simți tu sau poți fi atât de bleg încât să întrebi femeile ce și-ar dori.
Alegerea este la tine.
Dacă ar fi însă să ai un moment de maximă inspirație, atunci probabil că alegerea ta ar însemna două lucruri:
1. las-o pe ea să-ți facă primul compliment. Și pe al doilea, și pe al treilea… Nu se va întâmpla nimic rău dacă inițiezi interacțiuni fără să lansezi complimente pe bandă și nu se va întâmpla nimic rău dacă ea va fi prima care te va complimenta.
2. folosește cuvinte simple și nu aștepta ceva-n schimb – dacă realitatea și modul în care decurge interacțiunea nasc în mod natural o situație în care e cazul s-o complimentezi, fă-o. Iar când o faci nu da o amploare deosbită evenimentului. Adică spune lucrurile pe un ton mai aproape de neutru decât de înflăcărare și nu le rosti de parcă ai dori apoi să primești un răspuns de la ea.
Complimentele se fac pentru a confirma o realitate, nu pentru a primi ceva-n schimb.
Dacă vrei să primești ceva de la femei, aproape orice-ți dorești, învață să te porți ca un bărbat. Această combinație de ghiduri îți va fi de mare ajutor: