Ce poți învăța despre seducție dintr-o comedie franțuzească

Ce te învață despre seducție o comedie franțuzească

Le Placard (2001) este un film cel puțin interesant.

Serios, cel puțin interesant.

Dincolo de faptul că-i o comedie bună, te-nvață și câteva lucruri importante despre ce-nseamnă să fii bărbat și ce-nseamnă să nu fii bărbat.

Dacă vrei să vezi filmul și să fii surprins total de acesta, nu citi ce-ți spun eu în continuare.

Dacă vrei să vezi filmul și să fii doar parțial suprins de acesta, citește cu atenție mai departe.

Despre ce-i vorba în mare

François Pignon (Daniel Auteuil) este un contabil care află că va fi concediat de șeful companiei pentru care lucra.

Viața sa era nu doar lipsită de orice strălucire, dar putea fi considerată chiar o ruină emoțională – soția sa divorțase de el, iar relația cu fiul său era aproape inexistentă – așa că François este tentat să se sinucidă.

Întâmplător, un vecin homosexual îi zădărnicește planul și, mai mult, îl învață ce are de făcut pentru a scăpa de pericolul concedierii.

Concret, îl sfătuiește să propage informația c-ar fi la rândul său homosexual și să-i facă astfel pe șefii săi să nu-l mai dea afară de teama c-ar putea fi acuzați de discriminarea homosexualilor.

De aici, lucrurile se complică într-un mod amuzant și destul de educativ, aș spune 🙂

Citește în continuare…Ce poți învăța despre seducție dintr-o comedie franțuzească

Ce poți afla de pe Facebook despre femeile cu care vrei să ai o relație

Ce afli despre o tipă pe Facebook

Unul dintre cele mai plăcute lucruri legate de interacțiunea cu o femeie este că poți face alegeri.

De parcă nu știai asta… Sper c-o știai 🙂

Ca cititor al acestui blog, am pretenția să știi anumite lucruri simple, dar importante. De exemplu, faptul că bărbații au posibilitatea să aleagă ce fel de relație să aibă cu femeile care-i atrag în aceeași măsură în care femeile pot face asta.

Câteodată, chiar ai parte de plăceri suplimentare, așa-zise bonusuri pe care natura relațiilor dintre bărbați și femei le-a rezervat pentru orice flăcău suficient de curajos, de deștept în seducție și de conștient de valoarea sa ca bărbat încât să le acceseze.

De exemplu, poți alege să ai o relație clasică alături de o femeie care te atrage sau poți alege doar să te vezi cu ea și să te bucuri de toate nuanțele interacțiunii care nu presupune și-o relație clasică.

Citește în continuare…Ce poți afla de pe Facebook despre femeile cu care vrei să ai o relație