Un cititor m-a întrebat ce părere am despre sărbătorile religioase și despre cei care le iau la mișto.
Bună întrebare, așa că uite o poveste.
O poveste despre care habar n-am dacă e adevărată sau nu.
Totuși, nu întâmplător îți spun o poveste care ar putea să fie falsă.
Sau ar putea fi adevărată.
Sau…
Doi țigani care se cam iubeau erau cu mine-n compartiment.
Ea arăta bine, iar el părea că se pricepe la ce face.
Aveau până-n 25 ani, cred.
Cum șușoteau ei acolo drăgăstos, brusc el zice tare, răstit:
„Hai, fă!”
Ea, politicoasă, îi răspunde:
„Vorbește încet, că ne aude lumea. Nu pot, pe cuvânt că nu pot!”.
El s-a ridicat de pe canapeaua aia de vagon clasic și a ieșit pe hol.
Și-a aprins o țigară și a început să fumeze uitându-se pe geam.
Povestea este simplă, posibil să o știi deja.
Site-ul unui tabloid a publicat un filmuleț în care Marica discută cu un flăcău despre faptul că-i furtea nevasta.
Scena se petrece într-un hotel clujean, Marica e acoperit de-un prospo de baie, flăcăul filmează, iar nevasta tipului stă ascunsă-n cameră.
În fine, n-am văzut mai mult de 20 secunde din filmuleț, dar am citit articolul care rezuma despre ce-i vorba și încă un articol care dădea niște detalii suplimentare.
Două lucruri merită să le reții rapid ca bărbat:
Uite o situație care poate fi o problemă.
Sau nu.
Depinde cum procedezi.
În fine, asta spune un cititor:
„Noroc, Alex !
Ce părere ai ca femeia să nu treacă pe numele bărbatului, ci ori să păstreze numelei ei ori să fie ambele nume alăturate, al bărbatului și al ei?
Concret, într-o discuţie îmi spune că ea nu va lua niciodată numele bărbatului fiindcă numelei ei are o importanţă mare, a făcut multe, vrea să fie independentă.
Crede că luarea numelui e oarecum o satisfacere a noastră, a bărbaţilor, că ne aparţin.
Cum se poate proceda?
Mersi și numai bine!”.
Bun, înainte de orice, un lucru important: acea discuție în care ea a făcut acele afirmații, a fost deschisă de tine sau de ea?