Nu-ți fie teamă de curve. Fă sex cu ele sau iubește-le!

De ce curvele sunt femei tare interesante

Ce este o curvă?

Definiția din dicționar sună așa:

CÚRVĂ, curve, s. f. 1. (Pop.) Femeie care duce o viață desfrânată. Prostituată. 2. Fig. Om ipocrit, josnic; cutră.

În cele ce urmează, nu mă refer nici la ideea de prostituată, nici la sensul figurativ al termenului de curvă – om cu multe fețe, ipocrit, josnic, bla-bla.

Nu de alta, dar prostituția este o meserie pe care multe foarte multe persoane o fac serios, chiar dacă în ilegalitate la nivelul României.

Cum aș putea să condamn genul ăsta de activitate sau de oameni când avem o grămadă de funcționari publici care-s plătiți din banii mei și-ai tăi degeaba?

Sigur, regula Fii bărbat! rămâne mereu valabilă – nu plăti pentru sex!

Doar nebărbații plătesc sub diverse forme pentru sex.

Dacă o faci, n-o mai face!

Dacă ai făcut-o, nu te mai gândi s-o faci!

Tu însuți trebuie să fii suficient ca să cucerești o femeie, n-ai nevoie să plătești pentru asta.

De asemenea, nu mă refer la sensul figurativ al cuvântului curvă pentru că știi deja cum să selectezi femeile cu care merită să ai o relație.

Și când am spus atunci femei proaste, tocmai la asta m-am referit – muieri ipocrite, perfide, lipsite de personalitate, curve-n sens figurativ.

În cele ce urmează, vorbesc despre  femeile care au fost cu unul, dar s-au culcat și cu altul sau care au fost în același timp mai mulți parteneri.

Când spun mai mulți parteneri, nu mă refer la varianta din filmele poîrno, ci la varianta practicată și de bărbații care au mai multe iubite concomitent.

De ce sunt unii dezgustați de curve

E foarte mult de discutat despre dezgustul pe care unii bărbați îl manifestă față de curve, așa că mă voi rezuma la chestiuni esențiale.

Cea mai amuzantă situație este aceea în care chiar bărbații sunt curve la modul figurativ. Se-ntâmplă  mai ales atunci când își arată acest dezgust față de curvele care sunt curve la modul propriu.

Adică acești bărbați înfierează comportamentul femeilor care se culcă cu mai mulți bărbați în tot felul de discuții.

Unii chiar se înflăcărează și explică limpede că pur și simplu le este silă de această practică pentru că morala este ceva important în viața lor.

Doamne, în astfel de clipe văd heruvimii și serafimii cum aplaudă extaziați!

Partea proastă este că mulți dintre acești indivizi n-ar mai fi la fel de dezgustați într-o interacțiune față-n față cu o curvă. Din contră, le-ar plăcea să aibă de-a face cu ele departe de privirile celorlalți indivizi de teapa lor.

De altfel, unii dintre ei au demonstrat deja că le plac astfel de interacțiuni, doar că de la distanță. Mă refer aici la acele lungi și repetate sesiuni de masturbare pornite în adolescență și neterminate încă. Pentru asta, au avut nevoie de multe ori de inspirația oferită inclusiv de niște curve.

Acestea sunt fapte, iar faptele demonstrează adevăratele lor sentimente față de curve.

În rest, există diverse atitudini sociale care promovează acest dezgust pentru că prezența curvelor creează tot felul de tulburări în traiul liniștit – bovin al societății.

De aici și tot felul de învățături și reguli informale care încearcă să-i țină pe bărbați măcar aparent departe de interacțiunea cu astfel de femei.

Dezgustul față de curve nu este natural.

Nu ne-am născut cu el, l-am învățat așa cum am învățat multe alte lucruri – să stăm la masă, să jucăm fotbal, să deschidem ușa femeilor, să preluăm comportamente de prin filme etc.

De ce se tem unii bărbați de curve

Dezgustul față de curve poate avea la origine și un fel de teamă a bărbaților.

Uneori, dezgustul și teama se combină de nu mai știi când începe una și când se termină cealaltă.

Știu, sună complex, dar asta este. Vreau să te lămuresc pe-ndelete.

De unde teama de curve?

1. Teama că alt bărbat își transmite genele în locul tău

Pe de o parte, e o chestiune care ține de specificul speciei noastre. Concret, unul dintre scopurile primare ale noastre este să ne transmitem genele mai departe.

De aici, pornesc o grămadă de probleme, inclusiv cea a fricii că un altul își va transmite genele în locul nostru.

Natura a fost o mare curvă-n sens figurativ și ne-a ajutat pe de o parte, dar ne-a sabotat pe de alta.

Îmi place de mor de ea! De Natură vorbesc…

De exemplu, ne-a înzestrat cu un penis a cărui formă îi permite să acționeze ca un fel de pompă.

Ce-nseamnă asta?

Asta înseamnă că dacă un altul a făcut sex înaintea noastră, putem salva cât de cât situația – „pompa” dată de Natură ne ajută să scoatem o parte din sperma ăluia în timpul mișcărilor din actul sexual.

Pe de altă parte, dacă te-ai întrebat de ce gem femeile în timpul actului sexual, atunci află că răspunsul nu se rezumă doar la ceva simplu ca “de plăcere!”.

Femeile gem în timpul actului sexual mai ales de plăcere, dar și pentru că zgomotul ar trebui să atragă un soi de concurență pentru tine.

Nu mai trăim în peșteri, alături de alți hăndrălăi care să ne concureze, dar am stat pe acolo cea mai mare parte a existenței noastre ca specie.

Prin urmare, nu te aștepta ca anumite lucruri să se schimbă peste noapte.

Îmi pare rău c-am desfigurat un pic romantismul gemetelor, dar n-am ce face. Nu vreau să fiu curvă figurativ și să-ți ascund astfel de detalii.

Sigur, acum nu te apuca să-ți bănuiești partenera de infidelitate, e vorba de ceva natural, rămas agățat în comportamentul uman după mai bine de 150.000 de ani de practică .

În fine, ne temem că alții ar pute să-și transmită genele în locul nostru. Iar omportamentul femeilor pe care le numim cu atâta obidă curve este un comportament care înlesnește acest lucru.

2. Disperarea de-a avea controlul în relație cu femeile

Al doilea motiv pentru care bărbații se tem de curve are rădăcină comună cu primul.

Adică în străfunduri e tot teama că un alt bărbat își va transmite genele în locul tău, dar această teamă a fost rafinată de dinamica socială, de media, de educație etc.

Astfel, se manifestă ca o disperare de-a nu pierde controlul.

Curvele au un comportament care le face să pară de necontrolat.

Bărbații știu că e important să-și țină femeile aproape, știu cât de important e să fie respectați, știu cât de importantă e onoarea lor.

Prin urmare, deviațiile din comportamentul curvelor e de neacceptat.

Totuși, de multe ori, curvele driblează chestiunile acestea cu un maxim de candoare.

Mai mult, unele au capacitatea de-a te înșela și de-a te păstra totuși  într-o relație clasică. Sincer, cred că abia acum un bărbat se află la cel mai jos nivel de putere – când este înșelat, dar rămâne în acea relație clasică.

Mare eroare.

Ce trebuie să știi tu despre curve

Acum urmează partea cea mai importantă a acestui text.

Dacă aș fi-n locul tău, aș citi-o de câteva ori doar pentru a fi sigur că-mi rămâne bine-n minte ceea ce-ți spun în continuare.

De fapt, textul acesta nu este despre curve, ci despre bărbați.

Despre cum trebuie să te porți tu-n relație cu ceea ce unii numesc curve.

1. Curvele nu-s mereu curve, mai contează și cum ești tu

Realitatea este că o femeie poate fi într-o grămadă de feluri.

Anumite atitudini le va avea pentru că așa-i este firea, pentru că a trăit într-un anume mediu, pentru c-a primit sau n-a primit o anumită educație.

Totuși, femeile se poartă cu tine și-n funcție de ceea ce tu le inspiri.

O parte dintre curve sunt curve pentru că bărbații cu care au avut de-a face le-au dat motive să fie. Doar o parte, dar totuși o parte importantă.

Când spun că le-ai dat motive, nu mă refer la chestii de genul: “nu i-am acordat suficientă atenție” sau „n-am fost romantic”.

Acestea nu sunt motive reale pentru care o femeie te înșeală, sunt doar idei de la care pornesc filmele difuzate pe Diva sau Hallmark.

În viața reală, ajungi să fii de multe ori înșelat și pentru că nu ai fost cu adevărat bărbat în relație cu ea.

Site-ul acesta te-nvață ce-nseamnă asta.

Ghidul acesta se-asigură că vei atinge niște performanțe date naibii în domeniu.

2. Sunt atâtea fete cuminți, de ce m-aș complica cu o curvă?

Nu contează cum s-a comportat o femeie în relație cu alți bărbați, contează cum se comportă-n relație cu tine.

Așa cum ți-am spus, o femeie nu se poartă cu toți bărbații la fel, mai contează și cum ești tu.

În plus, e treaba ei și a ălora ce fel de relații au avut.

Pentru a judeca astfel de lucruri există o grămadă de oameni și de instituții „abilitați” s-o facă – Coaliția pentru Familie, Biserica, Biblia, vecinii masturbaționiști, prietene nefrecventate de bărbați etc.

Repet – singurul lucru care ar trebui să te preocupe-n relație cu o femeie este comportamentul ei față de tine. 

Mai mult, empiric vorbind, printre curve, se află o grămadă de femei deștepte.

Or pentru un bărbat există puține fericiri mai importante decât aceea de-a avea de-a face cu o femeie deșteaptă.

Nu spun că femeile nedeștepte sunt de dat deoparte, spun că-i fain să ai de-a face cu femei deștepte.

Inteligența e dată naibii de sexy!

Mai mult, când faci o prioritate din a interacționa cu femeie deștepte, crești și tu ca bărbat. Contează mult cu cine ai de-a face, dar nu-n sensul “să fie virgină, să putem arăta cearșaful în noaptea nunții”.

Contează mult să ai în preajma ta femei deștepte. Ideal, mai deștepte decât tine.

Numai proștii sunt complexați de prezența unor femei deștepte-n viața lor.

Bărbații se bucură pe-ndelete.

3. Da, dar eu am suferit din cauza unei curve

Te cred și-mi pare rău. N-o spun de complezență, am văzut suficiente situații în viața reală, am primit și suficiente mesaje pe tema asta.

Chiar sunt o grămadă de situații în care unii bărbați suferă din cauza comportamentului pe care femeile din viața lor îl au.

Ce trebuie să știi este că, undeva, și tu ai făcut o greșeală.

Poate ai făcut o eroare atunci când ai ales să intri-ntr-o relație clasică cu acea femeie.

Poate ai făcut mai multe erori de-a lungul relației (nu te acuza că n-ai fost suficient de romantic, aproape niciodată nu e asta problema).

Pot fi o grămadă de motive, dar categoric nu este vorba doar de faptul “ea era curvă, eu am fost perfect”.

Singurul lucru bun pe care-l poți face este să înveți din experiențele tale și să crești ca bărbat.

Inclusiv suferințele de acest gen au vindecare.

Anumite lucruri depind de tine, anumite lucruri nu depind de tine.

Întotdeauna concentrează-te asupra lucrurilor care depind de tine.

Atitudinea ta este un astfel de lucru.

Dacă ți-e teamă că te va înșela, ai șanse mari să te-nșele

Unii bărbați fac eroarea asta iar și iar…

De exemplu, vine unul și-i spune iubitei sale: „Am pretenția să-mi fii fidelă!”.

De ce ai cere așa ceva?

Nu faci altceva decât să activezi principiul fructului interzis.

Ce-nseamnă asta?

Înseamnă două lucruri care te fac tare neatractiv în ochii femeilor.

a) Arăți că nu ești suficient pentru ea dacă ți-e teamă că te va înșela

Când îi ceri unei femei să-ți fie fidelă, automat îi transmiți și că ai o foarte scăzută încredere în propria persoană.

Sigur, femeia-n cauză e posibil să-ți reproșeze că n-ai încredere în ea, dar de fapt e vorba de încrederea-n tine însuți.

Concret, atunci când ceri așa ceva ceva, automat transmiți ideea că tu ești insuficient ca bărbat pentru a fi respectat și pentru ca ea să-ți fie fidelă.

Prin urmare,  nu-i spune unei femei astfel de lucruri. E de la sine înțeles că într-o relație clasică ar trebui să-ți fie fidelă. Nu e nevoie să lămurești așa ceva.

Dacă simți absolut nevoia de a transmite unei femei așa ceva, măcar fă-o sub o formă masculină:

„Dacă ai chef să umbli cu alții, nu-i nicio problemă. Doar anunță-mă ca să-mi văd de treabă. N-am de ce să mă supăr, fiecare cu alegerile sale”.

În felul acesta, îi arăți doar că ai un principiu, nu că ești mort de frica unei eventuale trădări.

b) Când îi ceri să fie fidelă, o stârnești să nu fie

Imediat după ce-și pierde din respectul față de tine pentru că i-ai cerut să-ți fie fidelă, al doilea gând care-i va trece prin minte va fi legat de-nșelat.

Nu pentru că femeile-s curve, nu pentru că-s rău intenționate, ci doar pentru că ai scăzut ca bărbat în ochii ei și i-ai dat o idee legat de ce-ar trebui să facă-n noile condiții.

De ce ai face așa ceva?

N-ai absolut niciun motiv să faci așa ceva.

Un pic de concluzie apropo de curve

Nu te teme de curve. Sunt femei ca oricare altele.

De multe ori, singura diferență ține de faptul că spre deosebire de cele cucernice și cuvioase, curvele au tendința de-a-și manifesta sexualitatea un pic mai abrupt și-un pic mai vizibil.

Nu uita că o femeie se poartă cu tine și-n funcție de cum ești tu, nu doar în funcție de cum este ea. De asta e important să fii bărbat – e tot ceea ce-și doresc femeile. Cele heterosexuale si cele bisexuale.

Apoi, nu uita că nu toate interacțiunile cu femeile care te atrag trebuie să fie relații clasice.

Nici pe departe.

Nu trebuie să iei de nevastă fiecare femeie cu care ajungi să ai de-a face, nu trebuie să o prezinți părinților, nu trebuie nimic.

E doar treaba ta cu cine te culci, cu cine te-nsori, cu cine faci copii.

Absolut doar treaba ta.

În fine, nu mai încerca să explici lipsa ta de succes în interacțiunule cu femeile prin faptul că “toate-s curve, dacă n-ai bani nu te bagă-n seamă”.

Inclusiv curvele-s femei, iar femeilor le plac bărbații:

Stai drept! – Ghid de Atitudine Masculină

 

Abonează-te prin email pentru a primi pdf-ul cu 10 lucruri pe care orice bărbat ar trebui să le știe! Trimit mail-uri zilnic. Fără SPAM, fără scheme triste.