Vorbești prea mult? Ai grijă ce și cât vorbești cu tipele care te atrag

De ce bărbații ar trebui să nu vorbească prea mult
Sărut-o mai mult, vorbește mai puțin.

Când am scris despre importanța vorbitului cu fetele, m-am gândit în primul rând la cei loviți de timiditate.

Sau la cei care au impresia că pot aștepta ca tipele să vină spre ei fără ca ei să facă vreun efort.

Totuși există pe lumea aceasta o categorie de bărbați care ar putea aplica sfatul meu de-o manieră greșită.

Deși e important să vorbești c-un număr cât mai mare de femei, categoric nu este cazul să ajungi să le sufoci pe fiecare-n parte cu entuziasmul tău verbal.

Ca de obicei când vine vorba de seducție, există niște nuanțe pe care e bine să le stăpânești.

E tare bine să le stăpânești.

Ce-nseamnă să vorbești prea mult cu o tipă care te atrage

În mare, înseamnă să fii tot timpul disperat să te bagi în seamă cu ea.

Dacă o suni tot timpul, dacă o cauți tot timpul, dacă îi dai like pe Facebook tot timpul, automat înseamnă că vorbești prea mult.

De fapt, chiar și când nu faci toate acestea tot timpul sunt șanse mari să exagerezi cu vorbitul. După cum știi deja, tipele au acel simț care le spune rapid ce intenții ai –  dacă ești atras de ele și ce-i de capul tău.

Când te bagi des în seamă cu o tipă care-ți place, o faci pe ea să fie convinsă c-o placi.

Aparent, asta ar putea să ți se pară o idee deșteaptă.

În primele faze ale interacțiunii, nu este chiar așa.

De ce?

Pentru că în primele faze ale interacțiunii cu ea e mai bine să-i dai un pic peste cap acel simț care-i spune ei dacă o placi sau n-o placi.

Adică să o faci să se îndoiască puțin de ceea ce-i spune instinctul.

De ce ai face una ca asta?

Pentru că-n felul acesta ai șansa să fii o provocare pentru ea.

Dacă e sigură că ești mort după ea, automat nu mai ești o provocare.

Și dacă nu mai ești o provocare, va considera că te poate avea oricând.

Și dacă va considera că te poate avea oricând, de ce să piardă timp cu tine?

Mai bine pierde timp în interacțiunile cu tipi care reprezintă o provocare, care o fac să se zbată ca femeie să le câștige atenția.

Prin urmare, vorbitu-n exces – indiferent că e vorba de pălăvrăgeală față-n față, de discuții telefonice, de SMS-uri, de mesaje pe WhatsApp, de Facebook, Tinder, chat-uri, site-uri de dating și mai știu eu ce minune, dăunează grav seducției.

Sigur, dacă nu te interesează s-o seduci și vrei să fii doar o bună prietenă de-a ei, n-ai decât să te comporți ca atare până la capăt.

Apropo, pentru mai multe ponturi de seducție, te poți abona la mail-urile mele zilnice:

3 forme speciale de vorbit în exces

1. Certurile sunt o formă aparte de vorbit în exces.

De altfel, sunt și unul dintre cele mai bune exemple când vine vorba de-a demonstra că vorba lungă este pierdere de vreme și de carismă masculină.

După cum bine știi, un bărbat nu se ceartă cu o femeie.

Nu are de ce să se certe cu o femeie.

Bine, nu prea are de ce să se certe-n general, dar când vine vorba de inteacțiunea cu o femeie, categoric nu are de ce.

Dacă ai dreptate în ceea ce dezbateți, îi explici o dată de ce ai dreptate, fără să ridici tonul, apoi îi spui că i-ai explicat și că o vei mai face-o dată după ce te convingi că are capacitatea de-a-nțelege.

Dacă n-ai dreptate, n-ai dreptate.

E inutil să te cerți.

Spui că are ea dreptate și că accepți să te sărute o dată drept dovadă că recunoști acest lucru.

Când ai comis ceva în neregulă, spui că nu-ți face plăcere că s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Nu te apuci să-ți ceri scuze repetate ca un milog.

2. Gesturi și atitudini de doi lei

A doua formă de vorbit în exces nu include neapărat un volum mare de vorbe.

Știu, sună ciudat, dar ai răbadare și vei înțelege.

Această a doua formă face referire la gesturi și atitudini.

De exemplu, se-ntâmplă des în tot felul de comunități ca o tipă pe care o plac mulți bărbați să ceară ceva – un încărcător de telefon, un pahar cu apă, un masaj etc.

Întotdeauna, tipii cu cea mai mică-ncredere-n capacitățile lor masculine se vor repezi să servească.

O vor face grăbit, o vor face nemasculin.

Dacă o tipă-ți cere ceva de genul ăsta, în loc să te repezi să-i faci pe plac, întreab-o ce-ți dă în schimb.

Intră într-o negociere glumită cu ea.

Adică, poartă-te ca un bărbat care are ceva valoros de oferit.

Un încărcător pe care-l oferi tu nu e un simplu încărcător. Îi oferi la pachet și ocazia de-a avea de-a face cu tine, iar asta ar trebui să „coste” sub o formă sau alta:

Ea: Cine are să-mi dea un încărcător de Samsung?
Tu: Ce-mi dai în schimb?
Ea: Ai încărcător de Samsung?
Tu: Depinde ce-mi dai în schimb.
Ea: Hai, măi, că rămân fără baterie…
Tu: Am bănuit, de asta te-am și întrebat ce-mi dai în schimb.
Ea: Ce vrei?
Tu: Ceri un încărcător de Samsung și n-ai o ofertă pregătită? Mă-ntreb cu ce fel de bărbați ai de-a face…
Ea: Cu unii suficient de cavaleri încât să nu ceară ceva-n schimb pentru un simplu încărcător
Tu: Atunci nu mă mai întreb cu ce tipi ai de-a face de obicei. M-am lămurit…
Ea: Ce vrei să zici?
Tu: Vreau să zic că ești o tipă norocoasă care are de-a face cu bărbați romantici, gata să-ți ofere orice fără să ceară nimic în schimb.
Ea: Doamne, cât caz faci pentru un încărcător…
Tu: OK, hai să rezolvăm: vreau două gume de mestecat și să-l săruți pe un tip care de obicei te servește fără să ceară nimic în schimb.
Ea: De ce să fac asta?
Tu: Pentru că o bună parte dintre cavalerii tăi au vise umede cu tine, dar nu-s suficient de bărbați încât să ceară ce vor.
Ea: Eu sărut pe cine vreau eu, nu pe cine-mi spui tu.
Tu: Nu chiar. Pe mine nu te-aș lăsa să mă săruți fără cel puțin 3 gume de mestecat și-o apă plată.
Ea: Cine a zis că vreau să te sărut? :))
Tu: Nimeni, doar voiam să știi că am preț și pentru asta, nu doar pentru încărcător.
Ea: Ești cel mai insuportabil coleg de pe aici.
Tu: Simplu fapt că mă placi nu te scutește de plată.

Ai înțeles ideea?

Dacă oferi ceva, oferă la schimb cu altceva.

Glumind, desigur.

Discuții precum cea de mai sus trebuie purtate pe un ton amuzat, genul de ton care să-i spună ei că glumești oarecum serios.

Femeilor le place joaca, oferă-le această plăcere.

Important este însă să ai grijă să le oferi totul în cantități moderate, să nu devină niște individe răzgâiate pe care să fii nevoit apoi să le pui la punct.

3. Încerci să-i câștigi atenția spunându-i secrete

Aici intrăm în zona tristeții absolute.

Bărbații sunt la fel de curiosi ca femeile… și totuși, în cultura multor popoare de pe aceasta planetă se susține că femeile întrec fără probleme bărbații în această privință.

Această discriminare îmi umple ochii de lacrimi și doar un singur gând mă consoleaza oarecum: că pe lumea asta există o grămadă de blegi care abia așteaptă să satisfacă curiozitatea uneori patologică a femeilor.

Serios vorbind, aceasta este una dintre marile probleme ale bărbaților.

Prea mulți încearcă de prea multe ori să cucerească o femeie printr-o predare totală în fața oricărei dorințe exprimate de acestea.

Inclusiv când dorința ei este să știe diverse lucruri pe care n-ar trebui să i le spui.

Cum ar fi secretele tale sau secretele altora.

Secretele unui bărbat sunt parte integrantă din caracterul său.

Sună pompos, dar asta-i realitatea.

Un bărbat nu bârfește și un bărbat păstrează pentru el orice lucru care i-a fost transmis cu scopul de-a fi știut doar de el.

O femeie poate să-ți dea mai multă atenție în momentul în care îi dezvălui diverse chestii pe care ar trebui să le ții pentru tine, dar atenția aceasta nu se transformă în atracție.

La fel cum o femeie poate să-i dea atenție unui bărbat care încearcă să cumpere relația cu ea prin intermediul cadourilor, vacanțelor, ieșirilor scumpe în oraș etc. la fel s-ar putea întâmpla și-n cazul tău când vorbești aiurea lucruri pe care n-ar trebui să le vorbești.

Pe termen mediu și lung, vei fi un bărbat care nu contează în ochii ei.

Altele dau atenție bărbaților pentru că vor să obțină o informație concretă de la aceștia și sunt capabile să fie tare amabile și chiar drăgostoase până obțin ceea ce vor. Apoi, trag apa după tine, pentru că așa se face când ai de-a face cu oamenii slabi, care-și vând onoarea.

În fine, există situații când o femeie pare să fie atât de curioasă în privințe care n-o privesc încât îți oferă o ocazie specială de-a te distra.

Dacă o faci, câștigi.

Dacă nu o faci….

Dacă nu o faci, pierzi.

Ce altceva crezi ca ți s-ar putea întâmpla?

De altfel,  există șanse foarte mari să te fi lovit deja de astfel de situații și să fi văzut care este efectul fiecăruia dintre aceste comportamente.

Nu ceda în fata smiorcaielilor sau a amenintarilor penibile. În fața unor astfel de reacții, ai dreptul să râzi mai tare decât la o comedie bună.

Nicio femeie care ține cu adevărat la tine nu se va despărți de tine pentru că ai refuzat să-i spui un secret.

Nici măcar una cu o maturitate specifică grădiniței.

De asemenea, dacă te afli într-o relație clasică, nu te lăsa pacălit de culmea ipocriziei obosite:

Uite, noi nu comunicăm de ajuns!

A-i dezvălui ei un secret nu înseamnă ca veți comunica mai bine.

Înseamnă că ideea de castrare a reprezentat mereu o fantezie pentru tine.

Alte situații generale în care ar trebui să ai grijă cât vorbești

Cele mai obișnuite situații în care bărbații sunt tentați să vorbească un pic prea mult sunt următoarele:

1. Când încerci să obții prima întâlnire

Sfatul meu este să te folosești de metoda mea de-a obține prima întâlnire.

Dacă însă alegi să faci o invitație clasică, nu te lungi prea multe.

Nu te lungi prea mult nici dacă te refuză. N-ai de ce să te lungești prea mult.

Ori vine cu tine, ori nu vine.

Varianta în care dezbați cu ea nu știu câtă vreme și ea decide până la urmă să iasă cu tine nu te ajută.

Dacă ai nevoie să o convingi să iasă cu tine, atunci înseamnă că ești un fel de variantă alternativă la statul acasă.

Poate să ți se pară o chestie cât de cât bună, dar nu este.

2. Când te afli la prima întâlnire

Mulți bărbați sunt tentați să vorbească prea mult în astfel de situații în special pentru că nu au mentalitatea corectă.

Mentalitatea corectă înseamnă să tratezi primele interacțiuni cu o femeie, inclusiv prima întâlnire, ca pe ocazii care să te lămurească ce e de capul ei.

Nicidecum ca pe ocazii de-a-ți demonstra tu valoarea.

Prin urmare, la prima întâlnire concentrează-te mai mult asupra întrebărilor pe care le adresezi tu și a răspunsurilor pe care le primești de la ea decât asupra tendinței de-a-i povesti toată viața ta și toate dramele tale.

Ascultarea activă e mai importantă decât povestea vieții tale.

Nu mai vorbesc despre faptul că nu trebuie să fii amuzant sau să râzi ca un maimuțoi ca să faci o impresie bună.

Ești bărbat, nu vreun animator de petreceri pentru copii.

În fine, ghidul Întâlnirile – Cum să o cucerești din prima te va ajuta în astfel de situații ca nimic altceva.

3. Când vorbești cu ea pe Facebook, Instagram, Tinder, chat-uri, site-uri de dating, SMS, telefon, WhatSApp etc.

E foarte tentant să te lungești în tot felul de discuții online.

Ție îți place, ei îi place… dacă v-ar vedea vreun voyeur, i-ar plăcea și lui.

Ideea este că-n primele faze ale interacțiunii cu o femeie ar trebui să limitezi un pic timpul petrecut în astfel de discuții pentru a nu ajunge la un soi de saturare.

Asta se-ntâmplă dacă n-ai experiență să porți astfel de discuții online, dacă nu știi să o stârnești să-și dorească să aibă de-a face cu tine din ce în ce mai mult.

În aceste faze, e mai deștept să termini discuțiile online lăsând-o să-și dorească mai mult:

Tu: Bună
Ea: Bună
Tu: Vreun film fain ai mai văzut și tu-n ultima vreme?
Ea: Ne știm? Nu mă uit la filme, prefer serialele.
Tu: Ce seriale?
Ea: Îmi place Dr. House și Grey s Anatomy. Și fetele Gilmore
Tu: Fetele Gilmore sună tare bine. Mi-l pun la tras.
Ea: E pentru femei :))
Tu: Serios? Am crezut că-i ceva sexual.
Ea: Vouă numai la sex vă este mintea?
Tu: De unde știi că suntem mai mulți aici?
Ea: Spuneam în general, vouă bărbaților. Sunteți mai mulți acolo?
Tu: Da, suntem 9.
Ea: :)) De ce așa mulți?
Tu: În caz că ești vreo nebună și nu mai scap de tine. Ăsta e un loc periculos.
Ea: :))) Sunt liniștită, nu-ți face probleme.
Tu: Da, așa spuneți toate, dar apoi numai eu știu ce pățesc.
Ea: Adică te abuzează fetele? 😛
Tu: Nu toate. De unele reușesc să scap la timp. Alerg destul de bine.
Ea: :))) Câți ani ai?
Tu: E-o-ntrebare tare personală. Tu câte kilograme ai?
Ea: Întrebam serios 🙂 Revin imediat, am ceva la cuptor.
Tu: Am X ani.
Ea: Și la vârsta asta ți-e teamă de o femeie?
Tu: La-nceput, nu mi-era, dar apoi am avut tot felul de experiențe.
Ea: Ce experiențe?
Tu: Cele mai periculoase sunt tipele care gătesc mult.
Ea: Eu nu gătesc mult 🙂
Tu: Atunci le voi spune băieților să plece pe la casele lor, pari safe.
Ea: Așa, așa… Ce cauți pe aici?
Tu: Acum sau în general?
Ea: Acum și-n general.
Tu: Bună întrebare. Hai că-i timpul să mă-ntorc la ale mele.
Ea: Pleci?
Tu: Da.
Ea: Ești ciudat, să știi.
Tu: Nicio problemă, îți dau voie să mă placi oricum 🙂
Ea: :)))

Ai înțeles ideea?

Poți vorbi despre orice banalitate atât timp cât întorci lucrurile un pic în favoarea ta și-o pui pe ea-n postura celei care te-ar urmări de fapt.

De asemenea, măcar la primele discuții, nu te lungi prea mult. Las-o să i se pară că pleci parcă prea devreme. Simplu fapt că te face ciudat nu-nseamnă că automat nu te va plăcea.

Femeilor le plac tot felul de bărbați, cu tot felul de caracteristici. Singura caracteristică în mod sigur comună este că respectivii bărbați se poartă precum niște bărbați ca atitudine și nivel de-ncredere.

În ghidul de atitudine masculină Stai drept! te învăț cum să te porți astfel încât să faci femeile lacome de prezența ta.

Anumite progrese le vei înregistra instant.

Altele, vor veni pe măsură ce vei căpăta experiență și vei folosi corect ponturile din acest ghid.

De ce tipii care vorbesc prea mult nu-s atractivi pentru femei


Când îți place o femeie, tendința ta este să cauți compania ei.

Și logica îți va spune că e firesc asta.

Totuși, în realitate, cu cât te duci mai mult spre o femeie în primele faze ale interacțiunii, cu atât riști mai mult să fii sufocant sau să devii neinteresant.

De ce?

Pentru că-n general, bărbații care-s disperați să fie tot timpul în contact cu tipele de care se simt atrași le transmit acestora un mesaj profund nemasculin.

Ceva de genul „eu n-am altceva important de făcut în viață decât să salivez toată ziua după tine”.

De asemenea, această atenție-n exces pe care i-o acorzi îi spune ei că nu prea ai parte de succes în seducție, că disperarea ta se bazează tocmai pe incapacitatea de-a stârni atracție.

Femeile au această apucătură – de-a te judeca și prin prisma succesului tău în relație cu alte femei.

Prin urmare, nu transmite ceea ce nu e cazul să transmiți.

Când limitezi un pic interacțiunile, automat se-ntâmplă două lucruri – ea înțelege că viața cuprinde mai mult decât interesul pentru ea și tu vei înțelege că viața ta trebuie să cuprindă mai mult decât interesul pentru femei:

Strașnic – Viața bărbatului în 7 arii importante

 

Abonează-te prin email pentru a primi pdf-ul cu 10 lucruri pe care orice bărbat ar trebui să le știe! Trimit mail-uri zilnic. Fără SPAM, fără scheme triste.