De ce nu-și doresc unele femei să aibă relații clasice cu unii bărbați?
Dintr-o grămadă de motive.
Cele mai multe dintre aceste motive țin de bărbații respectivi, altele țin de ele însele. De exemplu, de ce și-ar dori o femeie să aibă o relație cu un bărbat pe care abia l-a cunoscut?
Simplu fapt că bărbatul în cauza e disperat să aibă parte de așa ceva și că deja în mintea lui se succed cu repeziciune sexul, scena prezentării părinților, nunta și 3 copii pe care să-i dea la fotbal nu-nseamnă că toată lumea are aceleași planuri.
Mai mult, după cum bine știi, femeile miros de la mare distanță disperarea.
Cu cât un bărbat e mai disperat să aibă rapid o relație cu o femeie, cu atât e mai puțin probabil ca aceasta să-și dorească același lucru.
Disperarea se manifestă prin nerăbdare și printr-o încercare continuă de-a forța lucrurile. Asta nu este nici pe departe ceva atractiv pentru o femeie, din contră. E una dintre cele mai simple metode de-a o îndepărta de tine.
Disperarea este profund nemasculină, este un semnal care-i spune ei că tu nu ești suficient de bărbat.
Masculinitatea este asociată cu controlul emoțiilor, cu atitudinea relaxată, cu un fel de „vrei sau nu vrei să fii cu mine, mi-e aproape egal”. Prin urmare, dacă ea nu vrea să aibă o relație cu tine, uită-te un pic la ce faci tu greșit.
Uită-te să vezi dacă nu cumva ai dat semnele acelea de disperare mirositoare. Disperarea miroase, iar femeile o simt primele, de la mare, mare distanță.
Uneori, nici măcar nu e nevoie să deschizi gura și să rostești ceva cu voce tremurată pentru ca o femeie să știe că ești gata să faci orice pentru sex și o relație care să-ți împlinească un pic viața.
De ce ești disperat în relație cu femeile – 3 motive principale
În general, bărbații disperați sunt așa dintr-un amestec de motive serioase și motive neserioase.
Adică, nu-nțelege greșit, ei sunt disperați în mod real, dar rațiunea principală pentru care sunt disperați nu este niciodată una de netrecut, de neînvins.
Primul pas logic pe care trebuie să-l faci pentru a scăpa de o asemenea apucătură este să-ți dai seama că există și că te face sclavul ei.
Cum îți dai seama că ești un disperat care tânjește după atenția femeilor și ar da orice să se culce cu ele /să aibă relații cu ele?
E destul de simplu.
De cele mai multe ori, e suficient să ai bunul simț de-a fi sincer cu tine însuți și de-a-ți analiza comportamentul.
Dacă nu poți face asta pentru că disperarea din tine îți întunecă rațiunea, e suficient să-ți amintești ce simți în momentele acelea când o femeie abia cunoscută sau cu care abia ai început o intereacțiune refuză să fie cu tine sau chiar îți spune că nu vrea o relație.
Dacă în acele momente simți că s-a prăbușit lumea asupra ta, atunci destul de probabil ești un mic disperat. Stai liniștit, asta nu înseamnă că ești vreun ciudat. Din contră, ceea ce simți și ceea ce te controlează reprezintă lucruri obișnuite pentru că:
- ești ca marea majoritatea a bărbaților – adică faci o dramă din incapacitatea de-a obține ceea ce vrei imediat când vrei. Mai mult, nu te pricepi din start la un lucru, ci abia după ce-l înțelegi și te perfecționezi pentru a-l controla
- instinctele naturale trăiesc în tine foarte puternic – suntem construiți să avem de-a face cu femei și să ne culcăm cu cât mai multe dintre ele pentru a ne înmulți, pentru a avea urmași. Monogamia e o inveție a societății moderne. Faptul că vrem o relație este doar modul în care am ajuns să credem că putem obține cel mai ușor asta.
- destul de probabil, ai ceva probleme în alte arii ale vieții tale. Deși instinctul de-a face voia speciei noastre și de-a ne înmulți este puternic, faptul că nu ai succes în alte arii ale vieții te face să te repezi cu toată forța spre zonele în care te îndrumă instinctele.
Ce să faci pentru a nu mai fi disperat în ochii femeilor
Acum, după ce ai aflat care-s principalele motive care duc la atitudinea disperată a unui bărbat în interacțiunile cu femeile, poți face ceva pentru a scăpa de această problemă.
După cum îți poți da seama, ceea ce-ți dictează instinctele nu poate să dispară și nu trebuie să dispară din natura ta de bărbat.
De altfel, deși instinctele nu sunt de-ncredere când vine vorba de seducție, sunt importante pentru că-ți oferă un soi de energie masculină aparte.
În schimb, poți face câteva lucruri importante pentru a rezolva celelalte părți ale problemei.
Simplu fapt că ești conștient că ai apucături de disperat te poate ajuta să-ți pui sub un oarecare control aceste izbucniri. Ce rost are să fii ca majoritatea bărbaților când deja știi că cei mai mulți bărbați nu se pricep la femei?
Zona în care poți lucra cel mai mult este cea legată de punctul al 3-lea.
Cu cât un bărbat are o viață mai săracă în realizări personale, cu atât devine un sclav mai supus interacțiunii cu femeile, mai controlabil, mai lipsit de atractivitate în ochii lor.
Mai mult, cu cât ai mai puține realizări personale în viața de zi cu zi, cu atât vei suferi mai tare din cauza oricărei respingeri, oricărui eșec în relație cu femeile. Lipsa acestor realizări transformă bărbații din punct de vedere psihic în niște pungi zburate de vânt.
Nu știu în ce direcție vor ajunge, știu doar că vântul decide pentru ei.
În fine, fă-ți misiunea ușoară și nu mai comite păcatul de-a spune femeilor că-ți dorești o relație cu ele. De ce crezi că e necesar să faci asta?
Crezi că dacă-i spui unei femei că vrei o relație cu ea se va emoționa toată și ți se va preda? Nu, din contră.
Când spui asta, tu ești cel care se predă. Iar bărbații care predau n-au nimic stârnitor în ei, sunt doar bărbați care se predau. În ochii multor femei, dincolo de ceea ce spun ele, astfel de bărbați își pierd orice farmec. Nu mai reprezintă o provocare, sunt bărbați pe care-i au deja la dispoziție, de ce i-ar mai dori?
De asemenea, credința că dacă-i spui unei femei că vrei o relație cu ea te va transforma în ochii ei într-un tip serios, demn de luat în seamă este o credință penibilă.
Femeile nu au relații cu cine spun că ar vrea să aibă relații, ci cu bărbații care le atrag și care se poartă ca niște bărbați. „Seriozitatea” nu provoacă orgasme, ci are rol în alte domenii – de exemplu, determină oamenii să-și facă abonament de cablu la o companie sau alta.
În concluzie, abține-te să-ți exprimi astfel de gânduri.
Nu contează că mămica ta te bate la cap să-ți faci și tu o prietenă, ține-ți gura. Poți începe o relație clasică și fără să-i spui „vrei să fii cu mine?”.
Mai mult, dacă începi o astfel de relație fără să-i spui cuvintele acestea, sunt șanse mari, foarte mari să simtă ea nevoia să le spună. Așa că taci, așteaptă.
În paralel, urmează cel mai simplu și eficient sfat pe care-l dau bărbaților. E un prim pas important pe care-l poți face în favoarea ta.
Cum să reacționezi când îți spune ea că nu vrea o relație
Ceea ce ți-am spus mai sus reprezintă un proces de durată, iar tu vei întâlni femei peste câteva minute dacă dorești.
Prin urmare, până apuci să te vindeci de apucăturile disperaților, îți dau o soluție de-a masca această problemă.
Nu este vorba doar de o metodă de-a înșela nasul fin al femeilor, ci și o metodă care contribuie la vindecarea disperării alături de sfaturile de mai sus.
Uneori, femeile simt nevoia să spună ele, din proprie inițiativă, că nu sunt pregătite pentru o relație sau că nu-și doresc o relație cu tine.
De ce fac asta?
Ori pentru că te-au văzut plin de elan, iar ele nu se simt suficient de atrase de tine, prin urmare vor să te domolească un pic.
Ori pentru că vor să vadă ce-i de capul tău. Să vadă cum reacționezi: ca un bărbat sau ca un papă-lapte.
Nu-ți închipui că ele te testează de fiecare dată conștient, multe dintre atitudinile lor sunt semi-instinctuale. Prin urmare, nu-ți face griji că-nspatele cuvintelor pe care le rostesc femeile se află cine știe ce scheme malefice.
Cel mai bine este să-ți vezi de reacțiile tale. În cazul de față, dacă ea te anunță din senin că nu vrea o relație, poți face două lucruri în favoarea ta:
1. să-i spui că nici tu nu vrei o relație, că preferi sexul fără obligații
sau
2. că te-a dezămăgit, că tu sperai să te însori cu ea și să-i faci 5 copii (o spui amuzat)
Ambele raspunsuri o vor stârni – primul o va intriga pentru că ideea ca tu să nu vrei o relație îi va „dezechilibra” impresia creată până atunci.
Așteptările femeilor când refuză ele ceva este să vadă bărbații chinuindu-se să le convingă să-și schimbe alegerile.
Spunând că nici tu nu vrei o relație și-ți place ideea sexului fără obligații arată că nu-ți trece prin minte să faci ceea ce fac alți flăcăi – să te rogi de ea, să încerci să o convingi să se răzgândească.
Mai mult, faptul că introduci ideea sexului fără obligații o va face pe ea să se lovească de una dintre cele mai mari temeri ale femeilor – că ar putea fi văzute drept femei ușoare. Inclusiv multora dintre femeile ușoare nu le place să fie văzute ca femei ușoare. Apropo, nu există femie ușoare, există doar femei care fac ce vor. La fel ca bărbații care fac ce vor.
Al doilea răspuns ironizează ideea că ea a simțit nevoia să spună că nu vrea o relație. Ca și când tu ți-ai fi dorit una. Când îi spui amuzat că ai planuri atât de mari, va fi clar că glumești și-i va taia ei din elanul acela specific femeilor care își fac jocurile instinctual prin refuzuri.
Îndiferent ce cale alegi, vei vedea că atitudinea ei față de tine se va schimba. Există inclusiv posibilitatea ca ea să-și dorească brusc o relație clasică cu tine pentru simplu fapt că te vede ca pe o provocare.
Oricum, un astfel de răspuns face ceea ce eu numesc „schimb de roluri”, o întoarcere a meseri care te pune pe tine în postura celui dorit și pe ea în postura celei care dorește.
În ghidul de atitudine masculină te învăț o grămadă de lucruri care te vor ajuta să fii tu cel dorit de femei în loc să fii cel care aleargă după ele.
Nu mai vorbesc despre faptul că multe dintre tehnicile de acolo sunt unice în felul lor. Adică nu sunt doar foarte puternice, ci și „inventate” de mine. Nu le vei găsi absolut nicăieri în altă parte:
Stai drept! – Ghid de Atitudine Masculină
Foto: stinkiepinkie