La un moment dat, am cunoscut o tipă care-mi plăcea mult.
Asta se-ntâmpla acum niște ani, așa că „îmi plăcea mult” se reducea la faptul că arăta bine.
Totuși, oricât de bine arăta și oricât de mult mă-ndemnau hormonii s-o plac, a existat ceva care mă scotea din sărite la ea.
Concret, când am cunoscut-o eu, Laura vorbea normal.
Timp de câteva luni, a continuat să vorbească normal.
Până într-o zi în care a început să se pisicească din senin ori de câte ori deschidea gura.
Adică părea să trăiască un alint continuu, vorbea pițigăiat și lungea exagerat cuvintele.
Cam cum fac unele pițipoance în ziua de astăzi, doar că ea o făcea atunci când încă nu se inventase „oficial” ideea de pițipoancă.
Întâi râzi, apoi râzi prea mult
La-nceput, adică vreo câteva minute, a fost amuzant.
Apoi, eu mi-am văzut de ale mele, aici intrând și alte tipe, și alte lucruri.
Ea și-a văzut la rândul ei de treaba sa, aici intrând cam tot ce intră-n viața unei tipe scăpate de-acasă, fără obligații, fără prea mult chef de școală.
După un timp însă, am avut din nou de-a face cu ea.
Uitasem de acel comportament ciudat, dar cum am văzut-o, mi-am dat seama că îl avea în continuare:
„Vaaaai, dar ce bineee îmi pare să te văăăăd… Dar unde ai umblaaaat…? Dar să știi că mie mi-e dooor de tine și acum, când vorbiiiiim…”
Când trece ceva vreme de când n-ai mai văzut o femeie care arată cum arăta tipa despre care-ți vorbesc, treci ușor peste astfel de probleme și ajungi acolo unde te interesează.
Nu la fel de rapid cum vezi prin filme, dar oricum. Totuși, entuziasmul mi s-a tăiat instant.
Ea obișnuia să vorbească în timp ce eram intimi, lucru care mie-mi plăcea.
Nu-ți închipui că eram prea creativi și că purtam cine știe ce discuții. Ne învârteam de obicei în jurul unui singur subiect care mă onora pe mine și cu asta, basta!
Problema este că de data asta, în discuțiile sexuale pe care le-am avut, ea folosea acel ton pisicit, cu lungirea fiecărui cuvânt…
M-a pufnit râsul instant și nu m-am mai putut opri nici după ce mi-au dat efectiv lacrimile. Din nu știu ce motiv, nu doar că mă amuzam pentru ce abia auzisem, dar mă amuzam și pentru cât de amuzant urma să fie și-n viitor acea întâmplare, când mi-aș fi reamintit-o.
Știu, ciudat, dar așa-i mintea mea.
Când i-am văzut însă fața, mi-a trecut râsul.
Dezamăgirea ei ar fi fost de-ajuns ca să mă opresc, dar ea a insistat să adauge ceva:
„Dar de ce râââââzi…?!”
Oricât te crezi de deștept, te asigur că e greu să-i explici unei femei că te amuză tonul cu care ea vorbește despre dotarea ta.
A fost greu. Foarte greu.
N-am spus-o în multe cuvinte, n-am avut cine știe ce logică în explicații. Chiar îmi părea rău de ce se-ntâmplase și nu știam cum să o conving că nu e ceva-n neregulă cu ce a făcut ea, ci doar cu felu-n care vorbește.
Degeaba.
Ea s-a supărat și mai tare, a vorbit și mai amuzant, iar eu m-am cărat de acolo chiar mai rapid decât obișnuiam oricum s-o fac.
„Nu mă pot abține să nu fac asta”
Câteva zile mai târziu, am trecut pe la ea. Ceva neclar mă rodea. Ori sexual, ori chiar a fost o remușcare. La vârsta aceea era greu de distins între cele două.
Cum am intrat, una dintre colegele ei m-a luat la rost.
Am crezut câteva momente că este doar atitudinea clasică a unei tipe care vrea să se bage și ea-n seamă. Adică profita de situație ca să poată purta o discuție mai tensionată cu mine.
Unele femei mai fac de astea, le place drama, le place băgarea-n seamă și le place ca această băgare-n seamă să aibă multă motivație.
I-am spus în glumă că n-am venit la ea și că nu voi veni indiferent cât mă ceartă. Am spus-o făcându-i cu ochiul Laurei, dar Laura era interesată de discuția aceea deschisă de colega ei.
Prin urmare, am purtat-o.
Unul dintre argumentele prin care colega Laurei a vrut să mă convingă că-s un nesimțit a fost că așa vorbește Laura.
Prin urmare, am putut să-i explic faptul că eu o cunosc de mai multă vreme și că Laura nu vorbea așa în trecut, că e doar o apucătură recentă.
În acel moment, „victima” a invervenit în discuție:
„Nu mă pot abține să nu vorbesc așa… Dacă vorbesc altfel, mă simt aiurea…”
În timp ce spunea asta și-n timp ce colega ei aproape că lătra pe fundal, în mintea mea exista iar și iar scena în care Laura îmi zicea în stilul devenit deja caracteristic:
„Și acum ce mai ziiiiici?! Ce mai ziiiiiiici când fac astaaaaaa?…” 🙂
Nu știu cum n-am râs. Acum în timp ce scriu mă amuz pe-ndelete.
Ideea este că după aceea am mâncat ceva din pachetul pe care-l primise de-acasă și ne-am văzut din nou fiecare de treaba sa.
„Te alintam așa pentru că aveai cucul mic!”
Recent însă, m-am întâlnit cu Laura la bariera de la Centrul Vechi.
Cu ce să-ncep?
OK, partea romantic – sexuală este că Laura arată în continuare a naibii de bine. Niciun dubiu, absolut niciun dubiu.
Partea amuzantă este că atunci când ne-am întâlnit, mânca shaorma cu atât de multă poftă că avea gura prea plină și nu a putut să vorbească vreo câteva secunde.
Am avut însă răbdare și am încurajat-o să termine. Nimic sexual aici, doar empatie 🙂
Sigur, marea curioziate era să-i aud vocea când în sfârșit putea articula câteva cuvinte.
Spre ușurarea mea, a sunat normal, ca-n vremurile în care abia o cunoscusem.
Am stat puțin de vorbă, cât să ne amintim verzi și uscate și a avut grijă să-mi spună că citește din când în când ce scriu pe aici. Mai mult, că dacă vreau să spun întâmplarea aceasta, s-o fac, dar să adaug o precizare din partea ei.
„Scrie acolo că de fapt eu vorbeam cu acea voce pentru că tu aveai cucul foarte mic. Era o formă de alint, ca la copii…” :))
În fine, de ce ți-am povestit toate acestea?
Ideea este că orice se poate învăța. Orice comportament, orice stil, orice atitudine.
Nu contează dacă e ceva ce te ajută sau ceva ce te trage înapoi. Orice se poate învăța din acest punct de vedere.
Iar după ce se învață, acel ceva devine parte din tine.
Laura a învățat să se pisicească înainte să fi apărut ideea de pițipoancă, deși în restul atitudinilor era o tipă cât se poate de normală.
A inițiat un comportament, l-a repetat și a ajuns să-l manifeste în mod reflex.
La fel stau lucrurile și-n cazul bărbaților.
Unii se obișnuiesc să facă laba și devin foarte buni labagii.
Nu o spun cu dispreț, o spun doar ca să-ți atrag atenția asupra unui fapt simplu – devii foarte ușor ceea ce faci constant.
Alții încearcă să-nvețe comportamente masculine cu adevărate, valoroase și ghici ce se-ntâmplă?
Le învață.
Și nu doar că le învață, dar și le însușesc de o asemenea manieră încât aceste comportamente și atitudini valoroase pentru orice bărbat devin parte din ființa lor.
Ce-nseamnă asta?
Înseamnă o grămadă de lucruri, inclusiv că vor fi mereu niște bărbați mai interesanți, mai atractivi, mai stârnitori pentru femeile din jur.
Ai mai multe amănunte pe această temă în ghidul de atitudine masculină – Stai drept!. De asemenea, înveți câteva tactici aparte de schimbare a personalității tale de-o manieră uluitoare. Am spus uluitoare pentru că ăsta este efectul când aplici sfaturile mele:
Stai drept! – Ghid de Atitudine Masculină
PS: am cu adevărat cucul mic? Credeam că ești bărbat, cum poți avea asemene curiozitate? 🙂
Foto: spaceodissey