Dacă te-ai întrebat ce ai de făcut când ea se desparte de tine, citește aceste texte. Despărțirea poate fi finalul sau începutul. Totul depinde de tine.
Dacă te-ai întrebat vreodată ce ai de făcut pentru a lupta pentru o femeie, textul acesta te va lămuri.
Vei înțelege ce înseamnă cu adevărat să lupți pentru ea, dar și cum să lupți pentru o fată care te atrage sau pe care vrei să o recucerești.
În general, te confrunți cu această problemă în două mari situații:
La un moment dat, o tipă s-a despărțit de mine.
Nu pot spune că aveam chiar o relație clasică, dar dacă s-a despărțit…
A venit la mine la muncă și mi-a zis că trebuie să mergem undeva să vorbim ceva serios.
Am întrebat unde.
Mi-a zis că știe ea un restaurant în apropiere.
Am întrebat-o dacă va dura.
Voiam să mă duc la un meci în seara respectivă, așa că nu puteam risca să merg la o discuție care urma să dureze.
Lucrurile acestea se întâmplă.
Simplu fapt că nu mai ești cu o anume fată sau cu o anume femeie nu înseamnă că respectiva a dispărut de pe fața pământului.
Amândoi existați în continuare după ce relația voastră s-a terminat, așa că e posibil să vă revedeți în tot felul de contexte.
Cum te porți în aceste situații?
Depinde de mai mulți factori…
Când o femeie se desparte de un bărbat, bărbatul începe să-și facă tot felul de scenarii legate de motivul despărțirii.
De multe ori, femeile îi ajută pe bărbați să-și dezvolte aceste scenarii.
Adică rar le spun acestora motivul real (care este unul singur) și preferă să le spună tot felul de lucruri care n-au nicio treabă cu adevărul.
Uneori, femeile rostesc motive inventate pentru că au impresia că-n felul acesta le protejează sentimentele bărbaților respectivi.
Alteori, e vorba doar de protejarea propriilor sentimente – adică nu au suficient caracter încât să spună lucrurilor pe nume și sub scuza falsă că nu vor să facă rău, mint.
Nimic nu se compară cu întrebările de la cititori…
După ce am scris acest text, am primit tot felul de reacții, inclusiv una legată de-o nelămurire foarte interesantă.
Înțeleg ce zici și sunt de acord, dar dacă tipa respectivă se reîntoarce la unul care a făcut eforturi pentru a o aduce înapoi. Știi tu, gesturi de alea de milog – îi cumpără flori,îi zice că s-a schimbat). Nu are sens ceea ce face.Cum vezi tu scenariul ăsta? Merci anticipat. (Florin)
Înainte de orice, simplu fapt că-i cumperi flori unei femei nu înseamnă că ești milog.
Contează contextul, contează atitudinea generală.
De exemplu, categoric ești milog dacă abia ai cunoscut o tipă și te prezinți cu flori la a doua sau a treia întâlnire. Nu ești vreun romantic, ești doar un tip lipsit de imaginație care vrea să o anunțe că el însuși este insuficient pentru ea, așa că trebuie să ofere diverse atenții ca să conteze.
Le Placard (2001) este un film aparte.
Dincolo de faptul că-i o comedie bună, te-nvață și câteva lucruri importante despre ce-nseamnă să fii bărbat și ce-nseamnă să nu fii bărbat.
Dacă vrei să vezi filmul și să fii surprins total de acesta, nu citi ce-ți spun eu în continuare.
Dacă vrei să vezi filmul și să fii doar parțial suprins de acesta, citește cu atenție mai departe.
François Pignon (Daniel Auteuil) este un contabil care află că va fi concediat de șeful companiei pentru care lucra.
Viața sa era nu doar lipsită de orice strălucire, dar putea fi considerată chiar o ruină emoțională – soția sa divorțase de el, iar relația cu fiul său era aproape inexistentă – așa că François este tentat să se sinucidă.
Întâmplător, un vecin homosexual îi zădărnicește planul și, mai mult, îl învață ce are de făcut pentru a scăpa de pericolul concedierii.
Concret, îl sfătuiește să propage informația c-ar fi la rândul său homosexual și să-i facă astfel pe șefii săi să nu-l mai dea afară de teama c-ar putea fi acuzați de discriminarea homosexualilor.
De aici, lucrurile se complică într-un mod amuzant și destul de educativ, aș spune 🙂
Știi cum arată o discuție inutilă cu o femeie?
Cam așa:
Ea: Cred că lucrurile nu prea mai merg între noi cum mergeau…
Tu: Păi de ce? Ce nu-ți place sau ce am făcut eu greșit?
Ea: Nu e vorba că ai făcut tu ceva rău, pur și simplu nu merg.
Tu: Așa, din senin, nu mai merg?
Ea: Nu din senin, dar tu nu vrei să vezi unde greșești.
Tu: Cum nu văd? Dacă tu nu-mi spui unde am greșit cum vrei să mă corectez?
Ea: Pentru că ești încăpățânat și nu asculți niciodată!
Tu: Bla-bla, bla-bla…
Ea: Bla-bla, niciodată, bla-bla….
Tu: Bla-bla, promit să… bla-bla…
Ea: Bla-bla… o perioadă de pauză să-mi dau seama.
Tu: Acordă-mi a doua șansă și vei vedea că bla-bla!
Mă opresc aici din două rațiuni.
Pe de o parte, restul nici nu mai contează.
Pe de alta, chiar dacă e simularea unei discuții, eu am totuși o limită de suportabilitatea când vine vorba despre enormitățile pe care le spun bărbații când se strofoacă să rămână agățați într-o relație.