Când îi spui unei femei că o placi sau că o iubești

De ce e important să nu te grăbești să-i spui c-o iubești

Primesc des întrebarea aceasta: când îi spun unei fete că o plac?

Sau când îi spun unei tipe cu care ies că o iubesc?

Asta se întâmplă mai ales pentru că-n lumea bărbaților cu o oarecare experiență în ceea ce privește seducția / interacțiunile cu femeile, există credința că dacă-i spui prea devreme că o placi sau că o iubești, ai de pierdut.

Credința aceasta se bazează pe o realitate frecventă.

Diverși flăcăi s-au grăbit să-și vorbească sentimentele / emoțiile și au constatat că asta nu le-a fost de niciun folos.

Chiar din contră, au avut de pierdut.

Citește în continuare…

Filme importante pentru bărbați: The Tao of Steve

Ce poți învăța din Tao of Steve

Am văzut filmul The Tao of Steve în timpul facultății.

Chiar în timp ce-l vedeam, m-am gândit că este unul dintre cele mai bune filme americane din care bărbații pot învăța lucruri simple, dar puternice despre seducție.

Sfatul meu este sa faci rost de el si să-l vezi o dată de plăcere și încă o dată cel puțin pentru a învăța ce este de învățat.

Fără să strâmbi din nas că e un film mai vechi, fără să te smiorcăi că nu are o imagine perfectă.

În fine, despre ce este vorba?

În mare, este vorba despre faptul că poți stârni atracție și fără să fii cel mai arătos individ din parcare sau cel mai bogat sau cel mai performant în cine știe ce arie sofisticată.

Și este vorba despre faptul că anumite caracteristici masculine vor fi mereu stârnitoare pentru femei dacă știi cum să le folosești.

Voi folosi câteva dintre dialogurile din film pentru a-ți arăta o parte dintre ponturile pe care le poți descoperi și aplica.

Citește în continuare…

Unde poți cunoaște fete interesante – cele mai bune locuri posibile

Cele mai bune locuri pentru cunoscut fete

Cred că eram clasa a 6-a, mă aflam în tabără la Bușteni și mă interesa cu adevărat un singur lucru: să se facă seară pentru a merge în discoteca complexului în care eram cazați.

De ce doream asta?

Pentru că eram clasa 6-a, mă aflam în tabără la Bușteni și înțelegi tu…

Ziua trece foarte greu când tot interesul tău este focusat asupra unor activtități care se desfășoară seara.

Prin urmare, într-unul dintre momentele în care contemplam crucea de pe Caraiman, am fost lovit de-un gând pe care doar genialitatea mea precoce îl putea produce: de ce să aștept ora de-ncepere a discotecii când toate fetele care urmau să fie acolo erau deja în jurul meu?

De fapt, în jurul meu se aflau mai multe fete decât veneau seară de seară în acea discotecă.

Erau toate fetele venite în tabără.

Toate.

Unele îmi treceau efectiv prin fața ochilor, plimbându-se.

De altele mă despărțea doar ușa unei cabane…

Și ce mare lucru e ușa unei cabane când ai mâini să bați în lemnul acela pentru a ți se deschide sau hormoni care să te mâne cu maxim tupeu să intri?

Citește în continuare…

Ce faci când iubita ta e dornică de atenția altor bărbați

Ce faci dacă e disperată după atenția altora
Multe femei tânjesc după atenția altora, ai grijă să nu fie vorba și de iubita ta.

Dacă te vezi cu o femeie de ceva timp sau vă aflați deja într-o relație, e posibil să te lovești de această problemă.

Ca orice om, fata respectivă are un trecut și un prezent.

Trecutul poate să includă relații cu alți bărbați, iar prezentul poate să includă dorința de-a primi atenție din partea altor flăcăi – pe Facebook, Instagram, TikTok etc.

E firesc să aibă un trecut și e firesc să aibă un prezent

Nefiresc este însă ca ceva din relațiile trecute să aibă o valoare nesănătoasă în prezent – de exemplu, situația în care ea ține legătura cu foști iubiți sub pretextul „am rămas prieteni”.

Și tot nefiresc este ca ceva din prezent să fie nepotrivit în raport cu relația voastră – de exemplu, tendința unor femei aflate în relații să posteze fotografii care au ca rol atragerea atenției altor flăcăi.

Citește în continuare…

Locuri speciale în care să ieși cu o fată

Unde să ieși cu o fată - 5 locuri specialeDe ce ai vrea să ieși cu o femeie într-un loc special?

Să o impresionezi?

Nici pe departe.

Motivul pentru care ar trebui să alegi locuri speciale în care să ieși la o întâlnire cu o femeie este ca să vă simțiți bine.

De altfel, într-un top al celor mai importante obiective pe care un bărbat ar trebui să-l aibă când vine vorba de primele întâlniri, ideea de-a vă simți bine se află pe locul 2.

Pe primul lor, se află un alt obiectiv – să te lămurești ce este de capul ei.

Citește în continuare…

Ce faci dacă te șantajează

Ce faci dacă iubita te șantajează
Nu negocia cu șantajorii, indiferent dacă-s bărbați sau femei.

Situația este simplă: ea te anunță că relația voastră se termină dacă nu faci un anume lucru.

Acel lucru nu e ușor de făcut.

Că dacă ar fi ușor de făcut, n-ai mai citi acest text despre ultimatumuri, șantaje și altele de gen.

În fine, ce ai de făcut?

Depinde dacă cererea ei este legitimă sau nu.

Citește în continuare…

Ce faci când ea te pune pe locul 2

Ce faci dacă ea preferă să iasă cu prietenele ei, nu cu tine
Nu ea te-a pus pe locul 2, tu te-ai comportat ca și când nu ai conta suficient.

Dacă tu o placi pe ea mai mult decât te place ea pe tine, posibil să te afli într-o situație aiurea.

Cu cât tu o placi mai mult și cu cât ea te place mai puțin, cu atât situația este mai aiurea.

Și cu cât situația este mai aiurea, cu atât riști să faci erori care îți sabotează șansele de-a fi cu ea.

Acum ceva timp, am avut ocazia să particip la ziua unui amic care avea o relație scârțâitoare.

Atât de scârțâitoare încât se vedea și se auzea în exterior că lucrurile nu mergeau bine între ei.

Totuși, nu se despărțiseră încă.

Citește în continuare…

Cine plătește la întâlnire?

Cine plătește la o întâlnire: fata sau băiatul

Dacă ai citit câteva texte de pe acest blog, probabil c-ai observat deja.

Unele sfaturi par să contrazică total ceea ce credeai că trebuie să faci în relație cu femeile.

Mai mult, par să contrazică nu doar ceea ce credeai tu, dar și ceea ce s-ar putea numi bun simț.

Adică poți avea impresia că eu încerc să te sabotez spunându-ți să faci lucruri care le vor determina pe tipele cu care vei avea de-a face să fugă de tine, să te considere un individ plin de el sau chiar un ciudat.

În realitate, fiecare text de pe acest site face o muncă foarte grea – se luptă cu toate convingerile greșite care ți s-au lipit de-a lungul vieții de minte.

Citește în continuare…

Ce faci dacă o tipă te-a blocat peste tot – Facebook, Instagram, Tinder, WhatsApp etc.

Ce faci dacă te-a blocat peste tot - Facebook, Instagram, Tinder, telefon, site-uri de dating etc.
Dacă reacționezi ca un ofticos când te blochează pe rețelele sociale, poți fi sigur că satisfacția ei va fi imensă.

Dacă o femeie te-a blocat peste tot, ai două mari lucruri de făcut în mod sigur:

1. Îți vezi de treabă.
2. Îți vezi de treabă.

Aparent, am repetat de două ori același lucru.

Nu chiar.

Prima dată, am spus că îți vezi de treabă în sensul că nu încerci chestii triste, gen să o contactezi cumva cu forța sau să apelezi la nu știu ce prietenă de-ai ei să îți facă din nou intrarea bla-bla.

Nu de alta, dar dacă ea te-a blocat, înseamnă că cel puțin pentru moment nu vrea să vorbească cu tine.

Acceptă situația ca un bărbat, nu ca un copil.

Citește în continuare…

Cum să lupți pentru o femeie

Cum lupți pentru o femeie
Pe scurt, lupți ca un bărbat. Vrei si-un indiciu înainte să citești textul? Asta înseamnă că nu vei lupta cum își închipuie multe femei c-ar trebui să o faci.

Dacă te-ai întrebat vreodată ce ai de făcut pentru a lupta pentru o femeie, textul acesta te va lămuri.

Vei înțelege ce înseamnă cu adevărat să lupți pentru ea, dar și cum să lupți pentru o fată care te atrage sau pe care vrei să o recucerești.

În general, te confrunți cu această problemă în două mari situații:

Citește în continuare…